La balci
Am descris bâlciul din Roșiorii de Vede așa cum l-am perceput eu in anii 70 si 80 , singurul parc de distracții care venea o data pe an timp de opt zile la noi in oraș , având zi de maxim ziua de Sfânta Maria Mica , adică pe 08 Septembrie .

La bâlci la Roșiori

Am sa descriu bâlciul  așa cum l-am apucat eu , cum mi-a rămas mie in memorie .   

Orășelul meu mic cu oameni puțini  și doruri multe, părea a fi mai mult mort decât viu in zilele călduroase de peste vară ,  dar cum venea bâlciul, (adică de la de la 01 Septembrie si până la Sfânta Maria mică , pe 08 septembrie) , dintr-o dată căpăta culoare, miros si viață .Parcă învia.

Străzile se animau de atâta puhoi de lume care se scurgea dinspre gară sau autogară, familiile primeau cu drag în aceste zile musafiri , rude și prieteni,  pe care nu î i mai văzuseră de mult timp, și care veneau la bâlci la cumpărături , dar și la distracție,  de dimineața până seara lumea se ducea sau se întorcea de la bâlci .

Prin trecerea lor pe străzi orașul căpăta alte valențe , era un oraș animat , viu .

Acolo era inima orașului în această perioadă a anului .La bâlci .

 Copii erau veseli, strigau oricui voia sa ii asculte :

„- Mergem la bâlci , mergem la bâlci!” dar mersul la bâlci era condiționat de un clar „ sa fii cuminte” .

In centrul târgului (târg de cereale și vite în vinerile de peste an), era parcul de distracții cu comedii , cum le zicea maia mea dragă.

Încă de când intrai te învăluia fumul si mirosul de la grătare , zgomotul de la toate cârciumile si comediile ,care aveau chiar si lăutari adevărați angajați pe perioada cât ținea bâlciul , cântau live ,astfel încât pentru a putea să te mai înțelegi om cu om trebuia sa strigi tare ca la nuntă .

Mai era o problemă importantă de rezolvat când intrai in bâlci :sa fixezi un loc de întâlnire in caz că te pierzi, să nu iți pierzi copii, căci greu îi mai găseai de atât puhoi de lume câtă era. Se mergea om lângă om , braț la braț.

Erau lanțuri mai mici sau mai mari care te învârteau pana amețeai ,erau căluții , dulapurile ( un fel de roata mare din care , de sus , puteai vedea tot bâlciul( ceva de genul „London Eye” la scară mult mai mică, fază incipientă) , erau  bărci pentru copii si tineri , mașinuțele, etc. Tot felul de drăcii de dat senzații tari celor curajoși si de luat banii la părinți pentru copii mici . Tot pe centru găseai , ceva mai in spate cel puțin un circ , dar erau si pe partea din spate unul sau două astfel de mici circuri . Acolo am văzut pentru prima dată oameni pitici sau animale sălbatice .

 „Afara-i vopsit gardul , înlăuntru-i elefantul” striga cat putea de tare un angajat al circului ca sa te facă sa intri .  

Pe laturi era multe mici prăvălii cu de toate , cârciumioare in care găseai mici si bere pe vremea când nu se mai găsea nimic, erau gogoșerii cu  gogoși de apă, murături de toate felurile , in special ardei umpluți cu varză , erau veniți mocanii de la munte cu fructe , olarii cu oale de pământ , străchini, ghivece, țiganii cu tuciuri de aluminiu sau de fontă , cu podoabe ori cu ălbii de lemn, copăi, tocătoare, măsuțe mici rotunde si cu scaunele mici , linguri de lemn, ce să mai vorbim, ca la bâlci , de toate pentru toți .

Tiribomba fotografie luata de pe net

Îmi aduc aminte ca ieri că tatăl meu s-a dus la coadă ( la rând nu pot sa ii spun ca nu era rând , era o buluceală )  la înghețată polară , venise un camion de la București si era buluc lumea, iar eu cu mama l-am așteptat aproape o oră până a venit cu pachetele de înghețată ca sa nu ne pierdem unii de alții ( nu se găsea așa ceva la cofetărie , decât la bâlci prin anii 77 sau 78 ). Așa era atunci la bâlci .

Atmosfera aceea crea o euforie generala , o veselie pentru toți, pentru tineri, copii dar si pentru adulți , chiar daca banii lor puțini se duceau repede pe tot felul de prostii fără valoare , bucuria celor dragi era mult mai importanta decât banii . Erau amintiri de neuitat ale familiilor, ale copiilor deveniți deodată fericiți, ale adulților care parca mai uitau de toate grijile si își luau si ei o porție de fericire pentru acele vremuri.

Am înțeles ca anul acesta nu s-a mai ținut bâlciul de la Roșiori si cred ca lumea s-a schimbat definitiv .  

TEXT :Ana GEORGESCU ex. DUMITRESCU

Fotografie luata de pe net

2 comentarii

  1. Admirabilă descriere a acestui eveniment anual,unic în viața orășelului nostru drag!!! Felicitări distinsă doamnă pentru „serialul” de scrieri aduse în fața celor care au trăit acele timpuri, cât mai ales celor care s-au născut mai târziu, despre frumusețea orășelului nostru ROȘIORII DE VEDE!!!

    1. Vă mulțumesc din suflet pentru toate aceste cuvinte ! A fost o alta epocă atunci , eram foarte tineri și aveam nevoie de distracție, dar eram curați trupește și sufletește , nu existau droguri, trafic de carne vie sau alte „binefaceri” aduse din occident si orient, eram puri și mai presus de orice , eram mai bine atunci, la noi în orășelul nostru , decât este acum pentru că erau locuri de muncă . Astăzi lipsa acestora a dus la ceea ce se vede .

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.