Am încetat de foarte mult timp să mai judec oamenii după învățăturile mamei mele ambițioase . Mama mea, ori de cate ori începeam să mă vait, să spun că nu pot , îmi spunea așa :

« Ana, taci din gură ,să nu te mai aud ca spui „nu pot” , nu există nu pot, niciodată să nu te mai aud că spui că nu poți , există doar nu vreau , mofturi de copil răsfățat .

 Uita-te la mine , si ia exemplu , că nu a existat pe lume om mai necăjit ca mine , orfană de tată de la vârsta de 9 ani  si din 8 frați, am ajuns eu să îmi fac casă la oraș , casă, nu să primesc apartament la bloc , mi-am făcut eu casă si tot ce trebuie in ea, si am crescut si doi copii si, tine cont, 10 ani am stat cu voi acasă să vă cresc că nu avea cine să stea cu voi.

Dacă ar mai fi trăit tata,  măcar la o școală de croitorie să m-o fi dat si pe mine si as fi fost departe , nu eram o femeie amarata pe trei schimburi la țesătorie , sa iau un salariu mic , îmi făceam cliente acasă si făceam bani mulți; tu ce te vaiți? Eu am fost noaptea la serviciu zi ziua am muncit sa tin casa in rand cu femeile care stateau acasa, casnice, nu am gasit focul facut in soba si nici ciorba gata cand am venit de la munca, am pus mana si am facut eu tot , de aceea azi pot sa spun ca eu am reusit muncind pe branci , zi si noapte , sa fim in randul lumii .

 Ai de toate, ești sănătoasă , ai tată , stai in oraș , înveți foarte bine, ai tot ce-ti trebuie să iei la facultate si să ajungi om mare. Nu există nu pot , ascultă la mine, exista doar „nu vreau”».

Parintii mei , mama mea ambitioasa si tatal meu inteligent .

Anii au trecut , am terminat facultatea si am ajuns stagiara la DACIA .Marea familie DACIA .

 Aici am cunoscut oameni , fete de o seama cu mine, femei si bărbați , care chiar nu au putut ,nu au avut cum , sau poate că trebuiau să dărâme punți, legături de familie , să rupă lanțuri grele pentru a putea reuși să facă ceea ce își doreau .

Am avut ,in atelierul de croitorie tapițerie din secția de montaj ,înainte de 1990 ,  o tânără femeie , de o seama cu mine , care, atunci când se lua curentul sau se oprea banda , obișnuia să ne recite poezii ; ce frumos recita, câte poezii știa, ce suflet avea ! Am rămas uimită ! Oare de ce fata asta nu făcuse o facultate , de ce era o oarecare muncitoare in mașina de cusut, muncind cot la cot cu femei care , oricât de mult s-ar fi străduit , nu puteau mai mult ?

 Oare s-a grăbit ea ca fata mare la măritat, să nu rămână fata bătrână din sat ?  

După ce ne-a recitat într-o noapte , la schimbul trei , frumoasa poezie „Moartea căprioarei” de Nicolae LABIS , am îndrăznit să o întreb de ce nu a încercat să dea la facultate , de ce nu are studii superioare, pentru că era evident că o ducea capul bine de tot, nivelul ei era net superior celorlalte ; mi-a răspuns simplu , cu capul in pământ : părinții mei nu m-au lăsat , au fost împotrivă, abia m-au lăsat să fac liceul , că era acolo la noi in comună.

Apoi a început să îmi povestească cum, ascunzând in geantă actele si stiloul , tot ce ii trebuia să se ducă la examen după ce reușise cumva să se înscrie , a fost oprită in poartă de chiar mama ei , care si-a dat seama că se întâmplă ceva când a văzut-o că vrea sa plece la oraș.

A controlat-o in geantă ,in curtea casei in poartă,  si ,prinsă fiind cu actele si cu stiloul cu care se ducea la Pitești să dea examen  , a fost bătută si oprită din drum : motivul era unul care astăzi ne-ar face să râdem: să nu plece de acasă , să rămână acolo in satul ei, lângă părinții ei, , să se mărite cu cel ales de părinți, om bogat cu pământ mult , livezi si fânețe ( zona de nord a județului Argeș nu a fost niciodată a colectivizată).

 Degeaba a plâns, in zadar s-a încuiat in cameră, nu a mai vrut să mănânce ,  părinții aranjaseră totul , ziua in care familia tânărului să vină in pețit, ce ii va da de zestre , când va fi nunta , tot, tot, tot.

 Fetița de 18 ani de atunci nu avusese nici măcar un cuvânt de spus , au bătut-o si au urcat-o in mașina băiatului ales de ei , fără drept de apel . Noroc ca acela a fost un om bun .

  Era resemnată , avea deja un copil, un băiețel , pe care îl învăța ea cât putea de mult , dar această tânără femeie nu râdea niciodată , oricât de multe glume spuneau celelalte din jurul ei, ea doar zâmbea , ușor trist , si nu intra in jocurile lor .  

Nu era singura femeie care avea o astfel de poveste , multe fete (in special sexul slab), aveau o poveste asemănătoare, in mod special cele care aveau mulți frați, erau mulți copii la părinți , dar nu era cazul ei , ea nu avea decât un frate .  

De atunci , niciodată nu am mai îndrăznit să mai judec oamenii  după învățăturile mamei mele vrednice si ambițioase , pentru că nu ai de unde să știi ce tragedii se ascund in spatele unui zâmbet trist . Destinele oamenilor pot fi schimbate într-o secundă , din te miri ce ,  si doar cei cu o forță extraordinară , cu o determinare de nezdruncinat , își pot duce la îndeplinire cele mai dragi vise .  

Dumnezeu sa ii binecuvânteze pe toți oamenii, pe cei care au reușit dar si pe cei care nu au putut să își îndeplinească visele !

Parintii mei la scurt timp dupa casatorie