Oamenii orașului meu
Amintiri cu si despre doamana invatatoare Maria BUICA

Doamna învățătoare Maria BUICA

Orășelul meu mic de câmpie cu oameni puțini și doruri multe nu era unul cunoscut in țară pentru industria sa, deși avea cam 11 întreprinderi destul de măricele atunci  , si nici neapărat pentru că era un mare nod de cale ferată sau un vechi centru comercial , ci el era mai degrabă cunoscut in țară pentru că avea cel mai mare procent de elevi admiși la facultate , raportat la numărul de locuitori .

In perioada comunistă Romania avea doar opt studenți la mia de locuitori (8 /1000) , opt oameni cu studii superioare din 1000 , dar orașul meu natal, Roșiorii de Vede , se putea lăuda cu un procent cel putin dublu , el avea 16 studenți la 1000 de locuitori .

An de an din liceele orașului meu ( patru licee) intrau la facultate un număr destul de mare de elevi .

Oare de ce ?Care era secretul ? Care era motivația ? Ce-i determina pe aceștia ?

Aș vrea să cred că nu era doar un amestec de ambiții , frustrări, dorința de a reuși in viață, de a pleca de acasă cu fruntea sus, dorința de a demonstra că poți  ,ci mult mai mult decat atat , dar nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile dacă , atunci și acolo, nu ar fi existat acei profesori de o calitate excepțională care făceau meserie de dragul meseriei .

Să nu credeți că nu se făceau meditații și atunci , o  da , se făceau ,și încă cum ,  dar se făcea și carte adevărată la clasă, adică meditațiile erau așa, un moft, profesorii adevărați făceau la clasă ore adevărate , predau cu tot sufletul , toată știința lor și putini erau cei care țineau doar pentru meditații cele mai importante informații .

Cred că mulți dintre cei care am reușit la facultate de acolo le datorăm enorm acelora care și-au făcut meseria lor pentru salariul primit fără să le obstrucționeze accesul la informație celor care nu aveau bani de meditații .

Aș începe această enumerare a oamenilor care și-au pus amprenta lor in formarea mea si nu numai , cu fosta mea învățătoare , Maria BUICA .

Am început școala cu un an mai târziu decât ar fi trebuit , adică la 7 ani si nouă luni  aproape, tocmai pentru a fi la clasa doamnei BUICA , renumită in oraș ca fiind printre cele mai bune dintre cele bune, ai mei ziceau ca este cea mai bună .

Foarte mulți oameni , ca și părinții mei , au reușit să își înscrie copii la clasa doamnei învățătoare , clasa a avut 42 de elevi . Am avut parte de cea mai noua școală din oraș care a fost inaugurată de clasa mea , in 15 SEPTEMBRIE  1970  a fost tăiată panglica si am pătruns in lumea educației primare si gimnaziale .Anii '70 pentru educatia din Romania se pare ca au fost cei mai buni .

Doamna învățătoare făcea cu noi cele mai multe ore de aritmetică  si de gramatică dintre toți învățătorii , mai rar făceam sport sau muzică, desen sau lucru manual , dar nu le neglija in mod total , făceam de toate .

Știa foarte bine cum să ne facă să învățăm carte , nu ezita să și tipe la noi ,să bată cu linia la palmă dacă nu erai atent, dacă nu îți făceai tema sau dacă făceai altceva decât îți spusese dumneaei .  Nu se supăra nimeni .

Nu ar fi avut cum să domolească altfel 42 de copii ce proveneau din tot felul de medii sociale , din tot felul de familii si de cartiere, niște drăcușori de copii unii , alții timizi si unii , mici, chiar se mai scăpau pe ei de frică . Doamna învățătoare făcea cu noi aritmetică si gramatică ,in mod special, dar si jocuri populare pentru serbări, organiza ieșiri la câmp să culegem mușețel sau pe stradă ori in parcuri , după flori de tei, plante obligatorii de adus la scoală alaturi de borcane si sticle, maculatură si frunze de dud .

La școală ,  dar și excursii in întreprinderile din oraș unde , ori de cate ori am fost , nu uita să ne spună să ne uitam bine la locurile acelea de muncă că acolo vom ajunge dacă nu vom învăța carte . Atunci noi am văzut cu ochii noștri de copii ca iadul este pe pământ dar si raiul , tot aici este .

Îmi aduc aminte de o prostie făcută de mine la o lucrare de control la matematică, prin clasa a treia , aveam o problemă cu diferite unități de măsură a greutății si trebuia să avem , la final , suma tuturor acelor elemente dar într-o singura unitate de măsura .

 Erau tone, qintale, kg si grame in problema data.

După ce am făcut eu frumos toate transformările , la liniuță , le-am adus pe toate in kg , la adunare le-am adunat tot pe cele inițiale, a ieșit o mare eroare,  de ce oare, unde mi-o fi zburat mie gândul , nu știu .

Afară era iarnă in toată regula, o frumusețe de zăpadă si cred că eram cu gândul la sanie , să ajung mai repede acasă la joacă. Am luat nota patru clar , singura din viața mea de elev dar era corectă .

Nu aveam de ce să mă supăr sau mă mă simt nedreptățită , eu greșisem si încă rău de tot .

 Seara,  acasă , a sosit un unchi de al meu de la Pitești cu prăjituri si ciocolată si in ziua aceea, una dintre cele mai proaste zile de a mea de până atunci ca si elev  am fost răsfățata familiei , ceea ce mi-a demonstrat că viața poate fi frumoasa si când greșești problema la matematică .

 Doamna învățătoare a pus temelia educației noastre de mai târziu alături de părinții noștri , bineînțeles , ea ne învăța si matematică dar si codul bunelor maniere , si gramatică dar si să stăm frumos in bancă .

Tot dânsa , după ce am terminat școala , fiind vecine oarecum , m-a învățat cum se bea berea. Repede, nu câte puțin, ca să nu ii simți amăreala .

A murit foarte tânără, la 54 sau 55 de ani când eu eram la liceu in 1982, doar o altă clasă a mai avut după noi integral , urmatoarea erau in clasa a patra când a murit , a făcut un cancer in gât de la cât de mult trebuia să vorbească  ca să priceapă orice copil , oricât de slab de minte ar fi fost , pentru că dumneaei nu lăsa pe nimeni până când nu pricepea cât putea să priceapă.

Îmi aduc aminte foarte bine ca la moartea dânsei a fost jale mare, tot orașul era parcă in doliu .

 Daca nu ar fi murit de cancer sigur ar fi murit anul următor când i-au demolat casa ei dragă , frumoasă si decentă ,  făcută cu rate si contract la ICRAL , de o plătise toata viața lor sotii BUICA .

 Am fost atunci la înmormântare si am adus un mic elogiu .

 Nu cred ca s-a înțeles nimic din el deoarece pe mine mă podidise plânsul .

Doamna invătatoare Maria BUICA a fost prima femeie , primul om din oras care si-a pus amprenta pe educatia mea .

Vor urma si altii , dar dumneaei, a stat cel mai mult cu noi, timp de patru ani, sase zile din sapte , patru ore pe zi , a fost alături de noi .

Am inteles ca astăzi copii nu isi mai respectă profesorii, invătatorii , dar noi , atunci si acum , nu am fi indrăznit nici să ne gandim la a nu respecta un profesor , a nu respecta institutia de invatamant sau pe cei mai mari ca noi .

As dori să spun ca felul in care ii respecti sau nu pe cei care te-au invătat carte spune totul despre tine ca om .

Ultima fotografie făcută la sfârșitul clasei a patra , 1974 cu doamna învățătoare BUICA

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.