Succesul elevilor din oraselul meu la admiterea in facultati , de doua sau trei ori mai mare decat in restul tarii li se datoreaza si lor profesorilor de liceu .

Profesorii din liceu

Din orășelul meu mic de câmpie cu oameni puțini și doruri multe.

Prima sau a doua zi de liceu , când am avut o prezentare a materiei si o prezentare a noastră pentru a face „cunoștință cu noi „ domnul PIEPTEA  dirigintele si profesorul nostru de matematica , ne-a spus așa :

„-Vă aud că vreți să dați la științe umane, unii dintre voi, păi dacă ați ales să veniți la Liceul de matematică si fizică si la clasă de matematică si fizică , specialitate de real, de ce vreți să dați la științe umane ?

Băgați la cap ce vă spun eu acum: matematica a fost aceiași si înainte si după 23 August ( 1944 ) . Așa că dacă vreți să vă țineți de matematică sunteți in clasa potrivită , dar pentru filologie, drept , istorie , nu prea , avem foarte multe ore de matematică si fizică pe săptămână si nu știu cum veți face fată dacă voi vreți să mergeți pe uman .”

Ah, dar tot așa mi-a zis tatăl meu atunci când eu i-am zis ca îmi place istoria, română, geografia, franceza , desen. Exact la fel .

Așa a fost , aveam de luni până sâmbătă ( „y compris”)  in fiecare zi câte două ore de analiză matematică sau geometrie si trigonometrie , si de două aproape tot așa fizică, doar nu ne duceam noi aproape toți la politehnică ?

Aveam si ore de chimie , pe care le făceam cu doamna PIEPTEA dar , multe dintre aceste ore au devenit in clasa a zecea si a douăsprezecea tot ore de matematică . Domnul PIEPTEA vorbea cu soția sa si , cu mult tact si cu multă dăruire , se asigura că noi am înțeles foarte bine atât analiza matematică cat si trigonometria si geometria. Nu cred ca făcea asta pentru ca fata dumnealui era cu noi in clasa , sau ca era si dirigintele nostru , nu , o făcea pentru ca iubea ceea ce făcea, făcea matematica cu sufletul , cu dăruire , si as spune ca ne iubea pe toți ca si pe proprii săi copii .

Domnul PIEPTEA a fost cel care ne-a făcut sa pricepem matematica cat sa intram la politehnica trei sferturi din clasa fără meditații la matematica : pur si simplu nu mai aveam nevoie, nimeni nu ar fi putut adăuga ceva in plus la eventuale ore de meditații .

Era o atmosfera de concurs tot timpul in clasa si am avut colegi extraordinari de buni la matematica , unii chiar învățau foarte mult  , alții aveau si alte preocupări , firești vârstei noastre, si ar fi fost savanți daca ar fi ales cercetarea .

 Îmi aduc aminte două momente deosebite din perioada aceea :

• ziua in care un coleg foarte bun la matematică si nu numai ( a si murit intre timp, Dumnezeu sa îl ierte ! ) a fost subiectul unui scandal provocat de un vecin de al lui si el a ripostat urat si a fost convocat cu tot cu noi intr-un fel de comitet de disciplină pe liceu ; a fost o zi tristă pentru noi . Colegul nostru a primit un vot de blam dar dirigintele nostru a primit , de la acesta , o mare dezamăgire .
• ziua in care am avut ultima teza la matematica înainte de bacalaureat si de finalul liceului . Nu știu cine îl supărase foarte tare, așa ca nici nu a mai vrut sa se uite la noi , ne-a dus in amfiteatrul liceului, ne-a dat subiectele si a pus capul pe catedra fără să se mai preocupe dacă va fi cineva dornic să copieze , să fure ; de altfel ne-a si spus atunci:

 „-faceți ce vreți , nu mă furați pe mine , va furați pe voi ! „

In ambele situații era atât de supărat că ne era noua jenă de situațiile respective. Nu mai era de râs, era de plâns si chiar am plâns la ultima teză , nu știu de ce ,eu nu făcusem nimic aiurea , am fost mereu o elevă cuminte , cu bun simt , rușine si respect , dar cineva îl supărase foarte tare, unul sau mai mulți colegi de-ai mei .

Eu am convingerea ca domnului PIEPTEA ii datorăm intrarea in politehnică toți cei care i-am fost elevi .

Domnul profesor BUZU era profesorul de fizica cotat a fi cel mai bun din oraș , era cam cu 10 ani mai in vârstă decât domnul PIEPTEA ,deci avea atunci cam 60 de ani (in anii 1979 -1982).

Dansul era foarte calm si ne expunea fenomenele fizice după care ne punea întrebări : tu ce crezi ? cum explici asta ? Nu ne dădea pe loc răspunsul ne lăsa pe toți să răspundem, spunea fiecăruia , după răspuns: „asta este părerea ta” .

Eram tare curioși să vedem , la final, cine a dat răspunsul corect .

Asta era o chestie ciudată pe vremea aceea, nefirească,  să avem fiecare părerea noastră , opinii diferite , răspunsuri diferite la aceiași întrebare . Extraordinar domnul BUZU . Fizica cu domnul BUZU era o plăcere .

Chimia era plăcută doar pentru cei care dădeau la medicină sau chimie , adică patru sau cinci persoane .Noi am făcut cu doamna PIEPTEA chimia, nu ne presa .

Îmi aduc aminte cum in prima oră de chimie m-a dat afară din clasă pe motivul că as fi avut părul vopsit (negru) , dar , după ce am ieșit din laboratorul de chimie ,  foștii mei colegi din generală care erau acum colegii mei de liceu, i-au spus că mă cunosc din clasa întâi si eu am așa parul , negru , negru, nu este vopsit ; atunci a trimis după mine să revin in clasă , dar asta m-a făcut să nu mai placă ora de chimie. 

Doamna DELCESCU de istorie a fost un model pentru mine , ca femeie , o doamnă asemenea doamnei Gheorghiu Marga , profesoara mea de limba romană din generală.

Tot timpul era elegantă , de fiecare dată altfel îmbrăcată si purta parfumuri de cea mai bună calitate pe acele vremuri , era  modelul nostru de elegantă .

De dragul dânsei am mers la olimpiada de istorie si m-am calificat pană la faza pe tară , care s-a ținut in 1982 la Drobeta Turnu Severin , dar eu am pierdut autobuzul si așa am reușit să o supăr foarte tare ; mi-am cerut iertare , eu am fost vinovată , dar parcă si azi îmi pare rău ca am supărat-o ,am dezamăgit-o .

Dacă as fi reușit să prind acel autobuz , din dimineața aceea, poate că as fi luat si faza pe tară si așa as fi putut să îl conving pe tatăl meu să dau la universitate , la istorie si nu la politehnică . Dar nu mai are rost să retrăiesc cu „dacă” .

Mie îmi plăcea istoria si eram chiar pasionată de tot ce era vechi , ceva ce avea o poveste in spate ,  dar, traseul era hotărât , matematica este singura care a fost aceiași si înainte si după 23 August . Astăzi am mari îndoieli ca a fost alegerea corecta pentru mine . Dar nu mai pot schimba nimic din ce a fost .

Dacă pentru noi , cei mai „copți” știm ce vrea să însemne asta, ei bine, tinerii , nu înțeleg ce vrem noi să spunem cu asta: păi , dragii mei , după venirea comuniștilor la putere toată istoria noastră a fost modificată, schingiuită ,  literatura s-a schimbat , au dispărut din scoli poeții mari romani si marii noștrii scriitori si erau studiați doar poeți si scriitori ruși , etc.

Am avut la limba si literatura romană pe soții MEREUTA, care ne dictau tot ce aveam nevoie pentru lucrări si teze. Nu erau aleși întâmplător ci , tocmai pentru ca la o clasă specială de matematică si fizică elevii trebuiau să se concentreze pe cele două . Dacă a fost bine sau nu , fiecare dintre noi poate să decidă pentru el.

Îmi aduc aminte însă foarte bine cum, la ultima oră de sport din clasa a 12-a, când am plecat cu toții afara la oră,  ne-au fost furate caietele de comentarii

( dictate) de către colegii noștri de la ”B” si „C” la toți cei care le-am avut la noi in ziua aceea . Înainte de bacalaureat am rămas cu toții fără „documentație”; chestia asta ne-a demonstrat ca ei , soții Mereuță , in fapt , erau „cei mai buni”.

Doar Dumnezeu de sus a știut ce plan are cu mine de eu trebuie sa învăț franceza . La limba franceza l-am avut pe domnul profesor Adrian POPESCU .

Nu eram strălucită, dar, totuși, la prima lucrare de control pe care ne-a dat-o , așa , pe nepregătite ,in clasa a noua , anul întâi de liceu ,  am luat cea mai mare notă din clasa , un binemerita șase . 6. A fost cea mai buna nota atunci din clasa mea de matematicieni si fizicieni .

 Eu nu luam note de acest gen . Am plâns ca proasta o zi întreagă . Nu îmi venea sa cred , eu , fata de nota 9 si 10 sa iau șase , si încă unde , la franceza . M-am pus cu burta pe carte atât cat de mult puteam eu sa o fac si rezultatul s-a văzut nu atunci, ci abia in 1999,  când au venit francezii la Dacia ; atunci foarte putini știau franceza .

 Domnul profesor de franceza era fiul unui mare medic din oraș, al domnului doctor Horia POPESCU , iar mama sa era de origine grecoaica . Din cate auzisem eu avea studiile făcute la Sorbona , dar , nu știu sigur cine ar fi putut studia atunci la Sorbona daca nu era parte din nomenclatura comunista , si nu cred ca era cazul . Domnul profesor Adrian POPESCU era atunci, in 1979 când am început eu liceul un tânăr foarte frumos, creol cu ochii albaștrii , cam scund dar asta nu contează prea mult .

Necăsătorit , impecabil ca ținută si comportament, scorțos chiar,  tomnatic la acea vreme când băieții se însurau când terminau facultatea , adică la 24 de ani , el avea in jur de 29 sau 28 de ani atunci . Era fermecător .

Pai cum dracului sa nu înveți franceza ? O rupi .

Je ne sais pas pourquoi, mais j'ai appris le langage de l'amour par cœur.

Domnul profesor de franceza ne-a mai ajutat sa trecem cu bine peste liceu in ceea ce privește lectura :

„-învățați să citiți pe autori , luați cate un autor si citiți cam tot ce este scris de el „ așa ne spunea, si noi ne duceam la bibliotecă si veneam cu teancuri de cărți .

Tot el ne spunea si pe cine sa citim ca sa nu ne pierdem timpul nostru atât de prețios atunci , ca si acum , ca mereu . Am citit nu doar Anatole FRANCE sau Balzac , nu doar scriitorii francezi ci si marii titanici ai literaturii ruse, (Tolstoi, Dostoievski , Pușkin ), ai literaturii englezești ori mondiale ,  etc . Noi, fetele, in primul rând, eram dornice de a citi cat se poate de mult pentru a ne ridica cat putem noi de mult la nivelul domnului profesor ( dar nu aveam cum, era o diferență de cel puțin 14 ani de viață  si de scoli intre noi ) .

 La sfârșitul liceului domnul profesor de franceza s-a căsătorit cu o colega de a mea de clasa , deci clasa noastră, colega mea cuminte si frumoasa , blonda cu ochii albaștri , i-a venit de hac domnului profesor ( si el ei ) .

La engleza l-am avut pe simpaticul si cel mai „viu” dintre vii , domnul profesor Vladimir BACALOV ; nu credeam vreodată, atunci, in vremurile acelea ca daca nu învățam engleza nu vom mai avea nici un viitor in tara asta, in lumea sta , in viața asta . Când venea legănând-se din solduri pe culoar, o luam spre clasa cu toții cu gândul la plăcerea noastră , a  clasei întregi de a asculta un tip inteligent foc si nonconformist . Era cat se poate de vesel, de glumeț, mereu cu cate o gluma, avea un farmec aparte, dar noi , nu toți, eu , nu mă puteam descurca cu engleza la fel de bine ca si cu franceza .

 Aveam in schimb o colega, Liliana V. , manca engleza pe pâine, o vorbea atât de bine ca orele se desfășurau intre el si ea .

Mai avea ceva domnul profesor de engleza, o fata de o frumusețe rara , pe Otilia , o domnișoară ceva mai mica decât mine pe care băieții o sorbeau din ochi când o zăreau pe culoarul liceului sau pe aleile din parc , când ieșea la plimbare ; era pur si simplu o zeiță intre alte dumnezeiești fapturi . ( Pentru a înțelege fenomenul trebuie sa citiți Gradina Publica ) .

Mai au fost si alți profesori excepționali pe care i-am avut in liceu dar, îmi cer scuze , le-am uitat numele si nu știu cat de mult au contat materiile predat de dânșii in educația mea pentru ca vremurile s-au schimbat si viața mi-a demonstrat ca mult mai mult mi-a trebuit o școală de șoferi decât biologia, mult mai mult am avut nevoie de limbi străine , decât, de exemplu , economia politica si politica economica a RSR .

 Am terminat liceul in 1982 si anii au trecut rapid, uneori nici nu îmi dau seama câți au fost .

Doamne , când au trecut atâta amar de ani ?

2021 -1982 = 39 de ani de când am terminat liceul  , la anul ar trebui să facem o petrecere , după 40 de ani de la terminarea liceului , nu-i așa ?

 Ce ziceți , foștii mei colegi de liceu ? O vom face?

 Nu aș putea să zic că a fost ieri pentru că atât de multe s-au întâmplat in cei 40 de ani care au trecut ca parca ar fi fost într-o alta viață , nici nu mai știu daca eu am fost atât de tânără si atât de slabă ?

 Nu mai îmi aduc aminte de ce eram mereu veselă , de ce râdeam din tot sufletul , de ce eram așa de fericită?

Când am îmbătrânit ?

Când a murit tatăl meu ? Da. Atunci da, sigur .

Când a murit mama mea? Da. Atunci da, sigur

Când a murit fratele meu ? Da. Atunci da, sigur

Când a murit nepoțica mea? Da. Atunci da, sigur

Am murit câte un pic de fiecare dată , am îmbătrânit câte un pic de fiecare dată si nu am mai putut sa uit .