Așa îi zicea Tăticu mamei mele de câte ori era mândră de el , și nu era rar . Mai mereu îl vedeam râzând prin curte si făcând-mi cu ochiul mie , îi zicea mamei mele:

„Te-ai măritat cu CFR-ist ,o să-ți fie bine cu el și viu și mort ca cu oaia , apoi pentru mine , ca să pricep ; oaia, cât este vie iți dă lapte să îl faci brânză , îți dă lână să o faci pulovere , stofă , ciorapi, apoi de Paște îți dă miel , iar când moare ii iei blana de o faci cojoc, îi iei carnea de o faci pastramă . Așa și cu CFR-istul . Cât este viu aduce în casă salariul, aduce permisele de călătorie gratuit pe tren  , are îmbrăcămintea dată de stat iar când moare, văduva lui se bucura de pensie întreagă de pe urma lui plus de un permis de tren gratuit cu 6 drumuri . Ai să ai pensie întreagă de pe urma mea la fel cu văduvele de milițieni , de militari , de securiști, de judecători , și care or mai fi ăia de au aceiași lege , Nu degeaba CFR-ul este a doua armată a țării .” 

Mămica mea, care muncea la țesătorie pe trei schimburi de venea acasă frântă de oboseala și se apuca de treburile casei nu prea gusta glumele astea cu moartea , cu bucuria de a fi văduvă cu pensie integrală de pe urma bărbatului ei CFR-ist .

Ea își vedea de ale ei, muncea să fie în rândul lumii la toate , adică să fie acasă în rând cu femeile casnice la curățenia casei , a copiilor, a bărbatului, să aibă mereu cel puțin două feluri de mâncare pe masă iar duminica neapărat o prăjitură și un aperitiv .

Când veneau sărbătorile și ea lucra și de Paște și de Crăciun ne lăsa pe noi să scoatem cozonacii din cuptor , să fim atenți să mai răsucim oala cu sarmale pe plită, să nu se prindă pe fund , că se afuma ( „este păcat mamă de atâta muncă cât am muncit la ele să se afume”), să dăm la porc ,la găini,  să facem noi puținul care mai rămânea de făcut după ce ea pleca la schimbul trei . 

Mămica mea nu voia ca noi să nu avem de sărbători ce mâncare aveau pe masă copii vecinelor care stăteau acasă liniștite și își vedeau de casă și de copii fără stresul serviciului .Zicea mama:

„Deh , mamă , ce să îi faci , dacă eu sunt de la nouă ani orfană de tată și din opt copii frați  , noi am rămas de mici ai nimănui , a trebuit să muncesc de când mă știu pe pământ  , uite, acum  , la țesătorie , dacă eu nu am avut parte de carte ca alți copii și nici avere n-am avut, mă bucur că am unde munci , am și eu un salariu acolo, cât de mic e, da e-al meu . Așa că d-aia voi să puneți mâna pe carte, să învățați, că voi nu sunteți amărâți pe lume cum am fost eu și tac-tău.

Că și el a rămas săracu ,fără mamă la 18 ani , si cu taică-său la canal, băgat de comuniști,  deh, învățător numit ba chiabur, ba burghez , și ei tot opt frați, pe toți i-au dat afară din școli comuniștii că n-a vrut Domnu învățător să le dea pământul la colectiv . 

Eu nu am dormit noaptea cu capul pe pernă , am plecat de acasă la țesătorie să trag de 12 războaie , să muncesc, am plecat pe frig, pe ploaie , prin viscole prin nămeți....

Apoi iar îmi povestea cum s-a dus ea la serviciu în iarna lui 1954  la schimbul trei crezând că este de schimbul intai . Nu avea încă ceas , fusese la serviciu în schimbul unu, venise acasă , mâncase ,mai făcuse câte ceva prin casă și se culcase ; când s-a trezit la un moment dat , auzind afară voci , lumea trecea pe drum ,a crezut că este dimineață,  s-a îmbrăcat și-a plecat la serviciu , că afară era o iarnă grea și zăpada acoperea ferestrele casei unde stătea cu chirie , așa că nu și-a dat seama ce oră este .Abia când a ajuns la poartă și-a văzut că nu sunt fetele ei cu care era pe schimb, și-a dat seama că nu este de dimineață și este schimbul de noapte . A început să plângă și s-a întors acasă prin zăpada până la brâu .

Si câte și mai câte îmi povestea mama mea cea bună și vrednică că îi pățise sufletul ba în copilărie, ba la serviciu, ba pe drum pe timp de noapte , când nu era cu tăticul sau când tăticul meu nu se putea duce să o ducă sau să o aducă de la serviciu . 

Au trecut anii rând pe rând ,a făcut vârsta și anii de cotizație să iasă la pensie și-au ieșit amândoi la pensie cu anii integral lucrați și la vârstă conform legii de atunci ( la femei era obligatoriu 25 de ani de vechime , de cotizare , vârsta minimă era de 55 de ani iar la bărbați era obligatoriu să ai minim 30 de ani de vechime în muncă ( cotizare) și vârsta minimă de ieșit la pensie la 60 de ani ) .

Mămica mea a ieșit la pensie în 1987 la vârsta de 55 de ani cu 25 de ani de vechime ,pentru că ea, deși se angajase la țesătorie înainte de a împlini vârsta de 18 ani ,  stătuse cu noi să ne crească deci nu avea cum să aibă mai mulți ani de vechime , iar tăticul meu a ieșit la pensie la 60 de ani , în 1990 după 40 de ani de muncă , căci la fel și el era angajat tot înainte de a fi împlinit 18 ani , când l-au dat afară comuniștii veniți la putere  din liceul BRATIANU , dar armata se scădea iar pentru a avea drept la loc de muncă a muncit gratuit la calea ferata Bumbești -Livezeni ( era încadrat ca fiind fiu de chiabur) .

După 12 ani de pensie tăticul meu a murit , adică in 11 septembrie 2002,iar mama a avut surpriza vieții ei  atunci.

Mămica , conform legii , trebuia să aleagă între pensia ei pentru care ea muncise o viață întreagă și pensia integrala de CFR-ist a lui tăticu , așa cum știa dintotdeauna, așa cum aveau și vecinele noastre, casnice la viața lor , acum văduve de CFR-iști cu pensii integrale de pe urma lor  . Cum pensia integrala a tatălui meu era ceva mai mare decât pensia mamei mele , era de înțeles că trebuia să facem alegerea .

Plecăm noi la Alexandria să facem formele legale pentru a se pune în conformitate cu dreptul ei știut. SURPRIZA TOTALA , la casa de pensii din Alexandria când ajungem suntem informați cu o juma de gură de un funcționar plictisit că s-a modificat legea de curând , acum văduvele de CFR-iști nu mai au dreptul la pensie integrală după soțul lor , ca până acum de curând, la fel ca și văduvele de milițieni, a văduvelor de subofițeri și ofițeri de armată ori de magistrați, acum văduvele de CFR-iști trebuie să se mulțumească fie cu jumătate din pensia decedatului fie cu pensia ei pentru care a muncit si contribuit la stat o viață întreagă . Bineînțeles, văduvele celelalte , de magistrați, ofițeri de MAI ori de MAP , etc, au rămas cu aceleași drepturi, pentru ele nu se schimbase nimic .

STUPOARE TOTALA . Mama s-a așezat pe scări jos, nu mai putea de durere sufletească .

A început să plângă , plânsul acela profund, adevărat , odată de durerea lui tăticu , a doua oară de ciudă . De ciudă că ea toată viața ei a muncit cu credință atât acasă cât și la serviciu și nu și-a bătut joc de nimeni și de nimic , iar acum statul ROMAN își bătea joc de ea . Râzând .

Ea era femeia care nu se bucurase de odihnă niciodată , așa cum se bucuraseră toată viața lor femeile casnicele care acum erau văduve cu pensie integrală după soț , pensie ce depășea cu mult o pensie de țesătoare , iar ea era pusă să aleagă între pensioara ei sau jumătate din pensia lui tăticu .

O lovitură mai mare ca asta nici că se putea ,nu fusese anunțată înainte de alegeri , nici după nu se spusese la televizor , nici tăticu nu știuse asta , căci așa ceva pe vremea lui ILIESCU și a lui Adrian NASTASE nu se spunea la prostime . Rodica STANOIU nu comunica aceste modificări de lege veche de când lumea și pământul în Romania .

Eu aș dori să propun o lege prin care toate femeile care au și serviciu și familie să aibă dreptul cinstit la pensia ei pentru care a contribuit o viață întreagă la bugetul de stat dar și la jumătate din pensia soțului , la fel ca și casnicele , pentru că și ele, femeile cu serviciu, au ținut casa ,au crescut copii, s-au chinuit să țină și ele ritmul astfel încât au dat  societății tot ce au avut ele mai bun , în ritm alert , nu pe îndelete , și de multe ori nu au dormit nopți la rând , ca să le fie bine celor dragi , iar societatea să se poată bucura de munca lor dar și de copii lor .

La fel să se aplice legea și pentru bărbați , în caz de aceștia se vor afla in situația inversă , de văduvi .

Vă rog să mă învățați ce să fac, unde să scriu pentru a fi promovată această lege .

Vă mulțumesc frumos !