Domnul COSTEA si doamna Nona
Am scris câteva rânduri despre foștii mei vecini care mi-au influențat copilăria și mi-au arătat cu dragoste și răbdare cum se poate să faci anumite lucruri pe care eu doream să le fac la fel de bine ca și ei .

Oamenii orașului meu

În orășelul meu mic de câmpie cu oameni puțini și doruri multe exista încă în anii 60-70  o pătură socială de oameni de mare finețe , de calitate , născuți și educați în perioada de dinaintea primului război mondial sau în cea interbelică și dintre aceștia mi-aduc aminte cu nostalgie de doamna și domnul COSTEA . Noi îi spuneam tanti Nona și domnul Costea .

Erau vecinii mei , o să îi țin minte până când voi închide ochii .

Am stat lângă ei din 1965 și până la plecarea mea din oraș , sau mai bine zis , până când ei au plecat la ceruri iar casa lor a vândut-o fiul lor unui patron care a făcut acolo un fel de laborator de panificație  .

Pentru mine ei , soții COSTEA , au fost un model de oameni cumpătați , inteligenți , educați , cu bun simț și buni .

Casa și curtea lor era un model de bun gust , nu era deloc o casă mare , dar era o casă de oameni cu un anume stil de viață .

Casă asemănătoare cu casa soților COSTEA , fotografie luata de pe net

Aveau deja o vârstă frumoasă când eu i-am cunoscut , amândoi erau pensionari , deci cel puțin 55 de ani avea doamna COSTEA iar domnul COSTEA avea minim 60 de ani .

Străduța mea s-a format prin vânzarea din grădina casei domnului COSTEA si a grădinii domnului GEACAREL , astfel încât noi, când intram sau ieșeam de pe ulicioară treceam inevitabil prin fata curții și a casei soților COSTEA .

Soții COSTEA își vânduseră pământul intravilan din oraș, via lor din fundul curții casei ,  din mai multe motive , unul fiind nevoia de tratament pentru băiatul lor cel frumos dar și bolnav de plămâni, oftică sau tuberculoza, iar al doilea fiind teama că le va fi confiscat de către comuniști și nu se vor alege cu nimic din el . Au avut perfectă dreptate . Vânzarea s-a făcut in iarna lui 1965.

Boltă de viță de vie , fotografie luata de pe net

Au făcut foarte bine, chiar dacă nu au reușit să îl facă bine pe băiatul lor măcar aveau conștiința că au făcut tot ce le stătea în putere să îl salveze  iar pământul lor nu a fost luat cu japca de către noua putere , ci a devenit locuri de casă pentru niște amărâți veniți la oraș după o bucată de pâine după ce le luaseră comuniștii tot ce avuseseră ei la țară , acolo de unde proveneau de pământ, vitele, ogoarele, plugul și grapa ori ce mai aveau ei prin bătătură .

Așa cum oricărui om îi plăcea să aibă casa și grădina curată și frumoasă  , le fel era și la ei în curte și în casă .

Casa lor era una elegantă , mică dar cu foarte mult gust , bunul gust fiind omniprezent în lumea aceea dispărută din orășelul meu drag de atunci .

Mobilele din casă , zestrea doamnei COSTEA ,sau tanti Nona cum o stiam noi, erau de aceiași calitate ca și stăpânii casei , oameni cu gust desăvârșit .

Bunul simț și dragostea de frumos erau atunci primordiale la orice nivel de stare materială te aflai .

 Era o plăcere să o privești din orice colț , din orice poziție , fie de la strada principală fie de pe ulicioara noastră , totul era aliniat, curat , bine proporționat , fără să deranjeze nici un vecin, fără să aducă nici un prejudiciu nimănui , în respect față de toți vecinii lor .

Boltă de viță de vie , fotografie luata de pe net

 Casa avea la stradă camerele bune, sufrageria și salonul , despărțite de o sală , un hol mare , larg ,în care ai fi putut lejer să așezi o masă festivă,  apoi aveau dormitoarele ,două la număr , unul al lor altul pentru băieții lor ,  baia si bucătăria .

În dreptul casei mari era grădina cu flori , un mic paradis, un mic rai , aveau din primăvară și până în toamnă târziu toate florile care creșteau acolo, de la zambile până la tufănica, de la ghiocei și până la crizantemele cele mai frumoase ,   la fel cum aveau și în fața porții , la drum , în stradă ,în rondul de flori , chiar pe lângă gard aveau flori de gheață,  apoi era un cais mare , bătrân, rotat , care dăruia niște caise parfumate și dulci de îți lăsa gura apă , după cais venea o frumoasă boltă de viță de vie sub care era masa de afară cu scaune și două șezlonguri în care se cei doi își beau cafeaua de dimineață sau se așezau după amiezile.

Caise asemenea caiselor soților COSTEA fotografie luata de pe net
Șezlong pliabil din lemn și pânză tare , specială , fotografie luată de pe net

 Doamna COSTEA (tanti No na)obișnuia să lucreze acolo , să croșeteze dantele fine, să coasă fețe de masă ori să tricoteze diverse lucruri frumoase .

Avea mâini de aur , orice vedea cu ochii făcea cu mâinile . In acel șezlong multe lucruri frumoase au luat ființă !

Rusoana de dantelă și șabac făcut de tanti Nona la o lenjerie a mea de zestre

Aici , după bolta cu viță de vie , se termina cu un gărduleț curtea propriu zisă a casei care era pentru vizitatori , mai departe era curtea de păsări , grădina de legume și zarzavat și un petec de vie .

După bucătărie , în partea dinspre grădina , erau câteva magazii , de lemne și cărbuni ,pentru uneltele agricole ,  cocina porcului, cotețele păsărilor iar chiar lângă gardul ce delimita curtea lor de ulița noastră erau trei frumoși gutui altoiți , care făceau  niște gutui de fotografiat , de le vezi doar prin marile magazine când vine toamna , aduse de prin nu știu ce țări străine , astăzi .

Gutuie ca cele pe care le aveau gutuii doamnei Costea , fotografie luată de pe net

Doamne , ce de gutui aș fi vrut eu să mănânc din ei , dar îmi era rușine să fur și o singură dată am îndrăznit să cer , abia când am terminat liceul ! Doamna Costea mi-a dăruit bucuroasă nu una ci chiar mai multe gutui, mi-a dat rețete de gem, de dulceață și de peltea de gutui, așa că am ieșit de două ori câștigată.

După curtea de păsări cu cei trei gutui intrai în grădina de legume și zarzavat , mică și cochetă , câteva cuiburi de cartofi, câteva de varză, câteva de roșii, câteva de ardei gras și iute, de castraveți, de fasole, de vinete și cu straturile de ceapă ori usturoi mărginite cu mărar , pătrunjel, cimbru , leuștean ori de hrean și țelină .

Din grădina de legume dădeai în vie , una mică dar o vie mai îngrijită ca a domnului COSTEA nu aveau nici soții POPESCU ,care aveau vie de vindeau vin , aveau încă toată via neatinsă de comuniști până în 1977.

Vermorel

Domnul COSTEA avea un vermorel cu care stropea în mod frecvent atât pomii cât și via, dar dădea cu el și în grădina de legume , pe cartofi să scape de gândacii de Colorado , avea grijă de toate ca la carte .

Costum de apicultor , fotografie luată de pe net

Înainte de a ajunge la vie erau patru sau cinci stupi de albine de care se ocupau amândoi soții, aveau costume speciale pentru de a se apăra de albine si scoteau fagurii cu miere și îi băgau în centrifuga care scotea mierea din ei , proaspătă , de tei sau de salcâm, o bunătate .

 Ne dădea și nouă câte un borcan pentru că tatăl meu îi ajutase cu centrifuga .

Curtea aceasta , așa cum era ea împărțită îți oferea cam tot ceea ce ți-ai fi dorit să ai la pensie ca să nu te plictisești doar în casă , să te țină activ , sănătos , mintos și să te relaxezi într-un mod activ .

Soțul doamnei Costea , domnul Costea , fusese învățător și avea aerul boem al omului educat care își rezervă dreptul de a citi zilnic măcar câteva rânduri dintr-o carte și de a o dezbate cu bunul său prieten, domnul învățător MARICA ,(cu a cărei fată eram colegă de clasă la liceu )de a citi legile noii orânduiri, pe care le dezbătea alături de noutățile orașului.  

Doamna Costea fusese profesoară de menaj cu școala de menaj făcuta pe vremurile când aceasta era practic obligatorie în familiile care își permiteau să își educe fetele .Lume veche, lume educată .

Mi-am adus aminte de ei și de obiceiul lor de a scoate afară la aerisit , pe un cui de lângă ușa de la holul care dădea spre dormitoare și baie , a cămășilor de noapte, atât a ei dar si a cămășii de noapte a lui , cusută cu floricele ,pentru că el, domnul Costea , nu purta pijamale ci numai cămașă de noapte așa cum erau în acele vremuri la oamenii bătrâni de tot , dânșii nefiind atunci chiar de 90 de ani .

Părinții mei îi respectau mult de tot pe soții COSTEA , tata îl recunoștea în domnul COSTEA pe tataia și nu de puține ori schimbau informații din orice domeniu , tata pe partea de electronică și electrotehnică, iar mama o respecta pe doamna pentru cunoștințele solide pe care le avea pe zona de lucru manual și de bucătărie .

Bolta de viță de vie , fotografie luată de pe net

Soții COSTEA avuseseră doi băieți , unul dintre ei a murit de tânăr , la 20 de ani , de o boală necruțătoare , tuberculoza ,care făcea ravagii la noi în țară înainte de a fi eradicată și ei nu l-au putut salva .

 Asta i-a făcut să fie niște oameni foarte triști , erau tot timpul triști ,greu reușeau să zâmbească .

Cel de al doilea băiat, fost ofițer în armata română, era stabilit foarte departe, în Ardeal , avea o singura fată care, din păcate , nu a avut copii .  Veneau o dată pe an la părinții și atunci doar pentru câteva zile , pe fugă , iar pentru aceste puține zile de fericire soții Costea se pregăteau un an întreg .

Doamna făcea dulcețuri , punea la borcane carne de porc , de păsări, cosea fețe de masă pentru a le dărui, croșeta milieuri , cravate, domnul făcea mierea, vinul, țuică, împreună făceau vișinată , caisată , puneau murături , dar câte nu făceau de dragul băiatului lor si , mai ales , de dragul singurei lor nepoate pe care o iubeau ca pe ochii din cap .

De cate ori venea nepoata lor, în vacanța de vară , mă chema și pe mine să mă joc cu ea ,sau  la ziua ei de naștere , atunci o serba , iar eu atunci , copil și eu ca și ea , mă bucuram de cele mai fine aperitive, siropuri și prăjituri pe care le făceau in casa doamna Costea cu sora dânsei , coana Gigea .

Doamna Costea m-a învățat să fac prăjiturile pe care mama nu știa să le facă , torturi, creme fine, pandișpane, foietaje , dar am învățat și de la sora dânsei , mai mare , tot la fel de bine educată, soție de ofițer în armata romană, în retragere atunci, să fac baclavale , în mod special să fac eu „mille-feuille” cu ulei sau margarină nu doar cu osânză de porc așa cum le făcea mama .

Coana Gigea si domnul Sandu erau , de asemenea , oameni cu un statut social și o situație materială aparte,  care au avut foarte mult de suferit după venirea la putere a comuniștilor, dar educația lor, ceea ce ei știau să facă sau să spună nu avea nimeni cum să le ia.

Le-au luat grădina, pământurile de la țară, averile, atunci când a venit naționalizarea, în 1948 , au pierdut toți banii strânși când a venit stabilizarea , în 15 august 1947 , dar nu aveau cum să le ia educația , limbile străine pe care le vorbeau, toate acele cunoștințe pe are ei le dobândiseră prin ani de studiu, le stăpâneau , asta nu au putut să le ia comuniștii. Dacă ar fi avut copii , probabil că i-ar fi dat afară din școli, dar nu aveau , așa că .....

Erau cu toții oameni dintr-o lume deja dispărută azi când numai banii , profitul și câștigul contează , ei apreciau frumosul liniștea, cumpătarea, altele erau valorile omului atunci . În plus față de mulți oameni de astăzi ei erau credincioși , țineau posturile și respectau sărbătorile creștine .

Visez cu ochii deschiși  la strada mea așa cum era ea în copilărie, parcă îi văd seara cum udau florile din fața casei , trotuarul îl spălau cu jet de apă curată , apoi își udau florile din curte , zarzavaturile, legumele si uneori chiar pomii, când era seceta mare .

O lume frumoasă, o lume educată, o lume pierdută a plecat „dincolo”  și a fost înlocuită de omul nou, de căutătorul de profit , de câștig , de bani cu orice preț iar casele acelea frumoase, curțile acelea îngrijite  au fost înlocuite de betoane, ciment , asfalt , de uriciunea si goliciunea unor construcții fără nici o valoare arhitectonică , ce nu fac altceva decât să urâțească orașul , strada mea, zona, să scadă valoarea locului care mi-a fost mie atât de drag .

Doresc să mai  merg într-o bună zi acasă și să regăsesc strada mea așa cum era ea altădată,   frumoasă ,elegantă, liniștită ,  înainte de blocuri , înainte de ICIL sau de fabrica TECSA .

Știu că speranța moare ultima , de aceea eu sper că într-o buna zi legea bunului simț va reveni în conștiința poporului roman și nu ne vom pierde în așa hal încât să nu ne mai respectam noi între noi, vecinii noștii și valorile noastre !

Mileul acesta este lucrat de doamna COSTEA . Eu l-am recuperat de la soacra noilor proprietari.

2 comentarii

  1. Minunat,m ai emotionat reanviind o lume apusa de care m am bucurat si eu.Mi am defilat prin minte vecinii si strada mea!Au fost inlocuiti de vecinii cu,,fuste,,de ,,vile cu lei,,…..orasul a fost cu totul acaparat de ei…

    1. Așa este LIDIA, eu nu am vrut să dau numele celor care au venit în cartier și au schimbat cu totul imaginea străzii de altădată, la modul negativ, urât , întreaga stradă, cu acordul administrației locale , al tuturor factorilor plătiți din bani publici tocmai pentru a nu permite așa ceva , dar se pare că mita, peșcheșul bacșișul, șpaga sau cum se mai spune astăzi acestui urât obicei balcanic este cu mult mai puternic decât legea în construcții, respectul pentru arhitectură, pentru frumos, corectitudine, onoare, decență și bun gust . Din păcate!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.