Străzile
Îmi plăcea să merg alene pe străzile pe unde puteam să trag cu ochiul la curțile interioare ca atunci, în copilărie , la mine în oraș unde, în fiecare cartier , pe fiecare stradă, mai găseai încă acele case vechi construite cu mult bun gust din prima jumătate de secol XX . Mă uitam la ele și îmi închipuiam povești cu doamne și domni care ar fi putut să locuiască acolo , de multe ori fiind dezamăgită să aflu cine locuia atunci în ele .

Am ascultat deunăzi un psiholog bun, mare, Niculina Gheorghiță , poate cel mai cunoscut de la noi din țară , care spunea că oamenii care trăiesc în trecut , sunt mereu cu mintea la amintiri , au o traumă nevindecată , nu se regăsesc în prezent și nu fac bine , pentru că, numai și o singură amintire evocată, mai bine zis o oră de trăire în trecut îți mănâncă 7 șapte zile din viitor . Acum stau și mă întreb , oare marii scriitori care au scris istorie , care s-au inspirat din propria lor viață , din copilăria lor sau din trecutul lor au trăit mai puțin decât cei care au făcut incursiuni în viitor ?

Eu , acum , îmi aduc aminte de străzile care mi-au plăcut în viața mea și constat că cele mai frumoase străzi pe care eu le iubesc sunt străzile cu case, cu trotuare late, cu flori și pomi spre strada circulată și, mai ales, cu case , fie vechi fie noi, dar doar cu case , nu cu blocuri .

Dumnezeu de sus m-a ajutat să călătoresc și să trăiesc pe mai multe meleaguri decât aș fi putut eu să îmi închipui și să sper atunci când colindam pe străzile copilăriei mele și pentru asta vreau să îi mulțumesc in fiecare zi !

Peste tot pe unde am fost am iubit plimbarea pe străzile cu case vechi în special , dar și noi, care erau străjuite de pomi și împodobite cu flori . Farmecul acestor străzi este dat de parfumul lor de epocă , de liniștea caselor, a cartierelor unde le vei găsi , de culorile date de pomi și flori , de mirosul străzii spălate sau udate de ploaie sau , poate, totul este doar în mintea și în sufletul meu , este dat de legătura dintre strada pe care am locuit si străzile pe care mă plimbam in copilărie.

Cert este că , deși am străbătut de multe ori străzi si bulevarde faimoase din Paris, Roma, Londra ,Madrid, Barcelona, Zaragoza, Sevilla  Viena, Budapesta , Milano, București , Istanbul, Bursa, numai pe străzile liniștite, străjuite de o parte de pomi și flori iar pe o altă parte de case cu curți și grădini m-am simțit bine, m-am regăsit în copilărie și adolescență , adică atunci și acolo unde am fost fericită .

Îmi plăcea să merg alene pe străzile pe unde puteam să trag cu ochiul în curțile caselor ca atunci, în copilărie , la mine în oraș unde, în fiecare cartier , pe fiecare stradă, mai găseai încă acele case vechi construite cu mult bun gust în prima jumătate de secol XX . Mă uitam la ele și îmi închipuiam povești cu doamne și domni care ar fi putut să locuiască acolo , de multe ori fiind dezamăgită să aflu cine locuia atunci în ele .

Îmi plăcea să știu cine a conceput-o, ce arhitect a fost , cine construit-o , cine a comandat-o și mai ales, să știu povestea ei , ce oameni au stat în ea , au iubit-o sau au părăsit-o . Fiecare casă are o poveste , unele au fost mai norocoase , altele nu . Este important să nu ne atașăm de lucruri ci de oameni să ne atașăm , dar casele au oare și ele un suflet ? Dar străzile ?

2005 În fața Galeriilor LAFAYETTE

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.