Amintiri din altă viață Curentul electric și Picup-ul nostru
Azi vreau să vă povestesc o întâmplare hazlie pe care cred că am mai spus-o cândva acum foarte mult timp .
Părinții mei au construit căsuța lor în 1965 cu gândul ca , după ce se vor muta și vor înceta a mai plăti chirie să își construiască o casă mare , cu de toate . Nu a fost să fie .
Au terminat ei ce au putut avea atunci și au băgat curent electric ca tot omul.
Singura utilitate de pe stradă în acea vreme pe ulicioara noastră.
Pe atunci , în 1965 , nu erau contuare de curent electric la case ci venea un lucrător de la curent electric și îți evalua consumul de curent electric în funcție de numărul și tipul de consumatori casnici de puterea lor, pe care el îi găsea și număra la tine acasă .
Cred că era prin 1969 când a venit într-o dimineață acel lucrător/controlor să evalueze cât avem de plată la curentul electric , iarna, eu eram în casă cu maia mea, fratele meu era la școală și părinții mei erau duși la Pașcani după produse de mâncare pe care le lua mult mai ieftin de acolo decât de la noi iar drumul nu îi costa nimic .
Vine omul , se uită prin casă, numără becurile, verifică puterea lor, aveam deja televizor și un radio, le pune la socoteală pe carnețel și , înainte de apleca , pune întrebarea lui obligatorie :
„- Mai aveți vreun consumator casnic de declarat? Poate aveți mașină de spălat , aragaz electric sau un frigider, aveți pick-up ?”
Maia răspunde repede :
„-Nu maică, nu mai avem nimic , asta este tot , de unde maică așa ceva ?
La care eu , copil de șase ani , care înțelegea sensul întrebării dar un prost care nu s-a prins de fază , sar eu de colo cu un :
-Da, mai avem pick-up , a cumpărat tăticul meu și avem și plăci , a luat , uite , „Valurile Dunării” și „Povești pentru copii” , avem pick-up și noi (sâc) .”
Maia îmi făcea semne disperate să tac din gură , dădea din mâini, eu nimic, ca să fie treaba treabă , m-am dus în „odaie” , am luat plăcile și i le-am arătat omului , să nu creadă că eu vorbesc aiurea-n tramvai , apoi maia s-a așezat frumos pe un scaun , lividă, iar eu am continuat să îl invit să vadă el cu ochii lui pick-up-ul , să îi pun muzică ca să se convingă că eu nu mint , suntem oameni cu Pick-up .
Omul de la Electrica , IREB cum se numea atunci, a scos carnetul lui pe care îl băgase în buzunar deja, a notat frumos tot , a făcut calculul și a trebuit să plătim mult mai mult decât am fi plătit dacă eu mi-aș fi ținut gura .
De unde vorba aceea „Gura bate curul” se dovedește foarte adevărată .
Au venit ai mei noaptea aceea de la Pașcani , maia le-a povestit toată tărășenia asta și deci , așa cum v-am zis, „gura bate curul” la propriu s-a aplicat atunci la mine .
De atunci am învățat să îmi țin gura să nu mă mai bag eu în seamă neîntrebată, mai ales, să mă bag eu în treburile oamenilor mari căci , nu-i așa , ce treabă am eu să mă amestec unde nu îmi fierbe oala .
