Am citit de curând pe un site despre pensii și pensionari o știre prin care ni se aduce la cunoștință nouă, femeilor, că este posibil să trebuiască să muncim exact cât bărbații , adică până la vârsta de 65 de ani . Nu invers. Ba chiar ziceau că este posibil să se mărească chiar până la 70 de ani vârsta de pensionare pentru toată lumea în mod egal ( nu și pentru speciali ) așa , ca să nu se supere nimeni .

 Păi nu am vrut noi să fim egale cu bărbații în tot și în toate ? Care este problema ?

 Problema este studiată pe toate părțile , suntem mai mult decât egale la muncă , dar de trei ori mai prost plătite , la aceiași muncă , pe același post , asta dacă ești o femeie serioasă care se respectă și nu face compromisuri .

Am mai spus pe undeva că eu , personal , cred că este greșit concepută din start chiar legea pensiei pentru femei și am să spun aici de ce : dacă o femeie casnică are dreptul la jumătate din pensia soțului decedat , o femeie care a avut și serviciu și copii , familie , bărbat , care s-a apucat de făcut teme cu copii, mâncare ori spălat , curățenie ori călcat după ce a fost deja la serviciu și este , poate , obosită și ea , ei bine, această femeie , de ce nu are dreptul să primească și ea o jumătate din pensia soțului decedat ? Nu , pe ea o pune să aleagă între pensia ei pentru care a contribuit o viață întreagă la bugetul de pensii sau jumătatea pensiei soțului decedat , ori, ori .

Această discriminare a simțit-o mama mea pe pielea ei atunci când a murit tatăl meu .

Tata fusese CFR-ist și, conform legii de până în 2002 , el intra în categoria armatei , la fel ca și angajații din armată erau la ordin, erau chemați la serviciu oricând , în mod special iarna, atunci când era viscol și apăreau foarte multe probleme pe calea ferată ( nu era ca acum , se investea serios în CFR și tot erau probleme ce trebuiau rezolvate imediat ) și , la fel ca și cei din armată, în caz de deces văduva avea dreptul la pensie integrală. Așa a fost legea .

Câteva vecine casnice dar cu soți CFR-iști au rămas văduve înaintea mamei mele și au primit pe urma lor pensia lui întreagă astfel încât se puteau descurca decent atunci , fără să apeleze la ajutorul copiilor lor .

Mama mea nu s-a lăsat pe salariul lui , care nu era chiar foarte mare , ci a muncit timp de 25 de ani , cât era atunci perioada de cotizație și nu prea gusta glumele tatălui meu cum că va fi o văduvă cu pensie de CFR-ist , adică întreagă.

În anul în care nenorocirea s-a produs , tata a murit iar mama a rămas văduvă, ne-am dus la Casa de pensii din Alexandria și acolo, atunci când am cerut să i se dea pensia integrala a tatălui , așa cum era legea .

STUPOARE . Între timp , chiar în acel an în luna martie din 2002 , legea fusese schimbată și CFR-iștii doar fuseseră excluși din aceasta categorie .

Au pus-o pe mama să aleagă între jumătate din pensia tatălui meu , sau pensia ei întreagă.

Bineînțeles că a ales pensia sa întreagă pentru că era mai mare decât jumătatea pensiei tatălui meu .

Atunci mama s-a așezat pe scările clădirii unde se afla la vremea respectivă Casa de pensii și a început să plângă și să îi mulțumească lui Dumnezeu că nu s-a lăsat de serviciu și a ieșit la pensie după 25 de ani de schimbul trei , doi , unu, sâmbetele și duminicile și le petrecea la serviciu, Paștele și Crăciunul la serviciu, iar când venea acasă de la serviciu se apuca și ea să facă mâncare, curățenie, spălat si călcat ori teme cu copii , ca să fie în rând cu femeile casnice . Nu a întrebat-o nimeni , niciodată , dacă vrea să aleagă între familie și serviciu , a mers cu amândouă odată . Iar la final pensia ei a fost doar de la serviciu nu și de la societatea unde muncise tatăl meu , mereu curat, îngrijit , bine mâncat și liniștit că acasă era o mână de femeie ce le făcea pe toate .

Mama mea , și milioane de femei ca și ea , nu a avut de ales intre cele două datorii din viața ei ci a luptat pe ambele fronturi , a muncit atât la serviciu cât și acasă doar că una singură a contat la final , serviciul și pensia ei . Societatea a fost recunoscătoare ( și este și astăzi tot așa ) pentru munca depusă în familie , doar casnicelor nu și femeilor care muncesc atât la serviciu cât și în familie , acasă .

Ni se spune că nu sunt bani . Mereu auzim asta . Dar nu înțeleg de ce anume doar pentru unii nu sunt bani , iar pentru alții sunt și încă nu puțini . Poate că așa o fi , dar oare de ce ?

Atunci am făcut o analiză simpla a structurii sociale de pe scara unde locuiesc eu și iată ce a rezultat :

• Suntem în total 33 de locatari din care
• 11 sunt pensionari;
• 6 sunt copii ;
• 2 sunt bugetari ;
• Restul până la 33 , adică 14 persoane sunt active , în mediul privat ,contribuie efectiv la toate aceste cheltuieli ,  iar aceștia, din taxele și impozitele lor , trebuie să asigure pensiile celor 11 pensionari, alocațiile celor 6 copii , salariile celor 2 bugetari adică a celor 19 persoane care depind exclusiv de bugetul de stat .

In mediul rural încă este și mai rău !

Copii celor care astăzi sunt pensionari , în marea lor majoritate , sunt plecați din țară , au plecat mâncând pământul pentru că salariile oferite la noi în țară nu le asigurau nici măcar chiria darămite să mai poată să își întemeieze o familie, să își ia o casă , să facă copii și să îi întrețină , darămite să mai și trăiască , așa că ei contribuie la bugetele țărilor care le-au oferit un loc de muncă și un salariu cât de cât decent să se poată și ei descurca .

 Înseamnă că pensiile părinților lor sunt asigurate de cei care au rămas aici , în această țară și care au un loc de muncă plătit cu asigurări virate la bugetul de stat, inclusiv asigurarea de pensie .

La fel și alocațiile copiilor rămași în țară , tot cei rămași aici le plătesc, tot așa și bursele elevilor și a studenților ai căror părinți sunt la muncă prin alte țări , tot cei rămași aici în țară le plătesc , etc.

Acum 30 de ani nu așa stăteau lucrurile , era o altă structură a societății :

În cele 16 apartamente locuiau

• 72 de locatari din care erau
• 32 adulți
• 1 pensionar
• Copii 40

Altă situație !

Tare mult mi-ar plăcea să se voteze o lege în Parlamentul României prin care toate femeile care au avut atât familie cât și serviciu să poată beneficia la pensie ( în cazul în care i-a murit soțul) de ambele pensii , atât a ei pentru care a contribuit la bugetul de pensii cât și de jumătatea pensiei ( sau chiar întreagă) soțului decedat ( că și el a contribuit o viață întreagă la pensie ) .

La fel este valabil și pentru bărbății care au avut atâta serviciu cât și familie , copii , au dăruit din timpul lor liber un procent foarte important familiei, copiilor .

Ce credeți , se poate ?