Am o grămadă de gânduri ce se adună în mintea mea și când sunt liniștită sau când am o nelămurire , încerc să-mi pun ordine în ele . Așa și acum.

Am vorbit de curând cu un tânăr care , deși nu este patron și nici nu lucrează în sistem bugetar are , totuși un venit decent pentru Romania , undeva la 3000 € net. "Rara avis !" veți spune și aveți perfectă dreptate !

 Sunt foarte puțini tineri care au asemenea venituri în România, raportat la numărul de români dar, da, sunt și astfel de oameni care, din muncă cinstită , multă muncă și mai ales „savoir faire” pot să ajungă și la astfel de „scoruri” cum ar zice fiul meu .

Cu toate acestea ,omul nostru amână momentul căsătoriei și al procreării , amână asumarea responsabilității creșterii și întreținerii unui pui de om în mod inexplicabil, poate datorită stresului imens de la serviciu, poate datorită și partenerei sale care nu își mai supune fizicul unui asemenea supliciu  tot așa de ușor cum o făceau femeile din generația mea, poate de dragul călătoriilor, poate de dragul timpului liber , poate de dragul traiului fără griji .....poate ... Nu aș ști să răspund , pe mine mă depășește acest subiect , când ai 35 de ani trebuie să știi ce vrei de la viață , părerea mea .

Păi dacă un astfel de om nu vrea familie , atunci cel cu 1500 Ron / lună ce să mai zică ? Acela ar trebui să fie celibatar convins sau să se spânzure .

La un moment dar i-am spus tânărului domn că nu are nici o scuză pentru că nu are încă copii , o familie, la vârsta sa , pentru că el ,cu această sumă , își poate permite închirierea sau cumpărarea unei case decente , rata sau chiria pe o lună nefiind pentru el ,o foarte mare problemă, iar din ceea ce îi rămâne ar putea să întrețină o familie , casă , copii, mașină, suma necesara calculată de INS (Institutul Național de Statistică ) fiind de 8600 Ron pentru o familie cu doi copii (rata la bancă pentru o casa se adaugă în sumă de 4600 Ron/lună , statul român nu mai face case nici măcar pentru cei cu veniturile sub media pe țară ) .

 Bineînțeles că , de obicei , acești oameni se căsătoresc cu femei care au și ele o carieră profesională la fel de interesantă ca și a lor, carieră care le permite să câștige cel puțin la fel de mult ca și ei dacă nu chiar mai mult , deci din punct de vedere material, acești foarte puțini tineri care reușesc să câștige decent în România pot să își întemeieze o familie.

Ei se căsătoresc între ei , nu cu „artiste”.

 Pot , dar nu vor.

Nu vor absolut deloc , nu își doresc acest lucru care nouă, celor născuți prin anii 60, ni se pare a fi firescul vieții, normalitatea ei, procrearea fiind în mintea noastră , cea mai importantă acțiune a omului conștient,  capabil de a oferi unui pui de om cele necesare dezvoltării lui . Noi vedem asta ca fiind încununarea muncii omului, sensul existenței sale . Doar de asta muncim, învățăm, căutăm succesul, nu ?

Gândul mi-a fugit fără să vreau la bunicii mei, la cele două bunici ale mele născute în secolul trecut , chiar în 1990 , care au dat naștere fiecare dintre ele la câte opt copii . Au avut parte de două războaie mondiale, au trecut prin foamete, au trecut dintr-un sistem capitalist în cel comunist și , cu toate acestea, nu s-au speriat , nu au abandonat lupta cu viața, nu au cedat nervos, au mers mai departe .

 Opt copii (nu sunt foarte mulți pentru vremurile acelea când erau familii și cu câte șaptesprezece copii ), nu născuți ci crescuți , că de născut au născut mult mai mulți dar, din cauza bolilor copilăriei , neeradicate în România secolului trecut , unii dintre ei au murit de mici .

 Îmi povestea bunica maternă pe care am apucat-o că mai bine de douăzeci de ani ea nu a dormit decât extraordinar de puțin, iepurește , pentru că tot timpul ea avea un alt copil mic la sân de alăptat .

Vă dați seama ?

 La ei ,atunci , lucrurile erau foarte clare ,sarcinile stabilite așa cu mult înainte de a se fi născut ele : bărbații aduceau banii pe ușa casei iar femeile aduceau pe lume copii acestora . Oare care era mai stresat ?

Ei, bărbații , erau singurii responsabili de bunăstarea familie iar ele erau responsabile cu chivernisirea banului, curățenia casei și a copiilor, a hainelor, cu pregătirea mâncării , cu educația copiilor, a celor „7 ani de acasă”. Fiecare dintre ei își asuma responsabilitatea sa .

Multe tragedii au avut loc din această cauză, multe femei care au rămas văduve de tinere cu șapte sau opt guri de hrănit, au rămas în voia sorții neavând nici un fel de venit și trebuind să facă față vieții de zi cu zi cu te miri ce . Erau femei vrednice , nimic de zis , dar , marea majoritate a lor erau analfabete , nu aveau nici un fel de școală, nici o de meserie, niciun fel de avere care să le aducă venituri constante decente ce le-ar fi permis un trai decent pentru ele si cei șapte sau opt copii care cereau de toate nu doar mâncare .

Generația următoare , adică generația părinților mei , adică cei născuți prin 1930 -1940 , a schimbat modul de împărțire a sarcinilor , a responsabilităților în familie , venirea comuniștilor , naționalizarea averilor , confiscarea pământului etc. a dus la pauperizarea poporului și , totodată , la schimbarea rolurilor femeii și bărbatului in familie. Bărbații nu mai erau singurii care aduceau bani în casă . Au început să aducă bani pe ușa casei și femeile.

Femeile nu au mai stat acasă așteptând ca bărbatul să aducă banii , nu au mai stat acasă să se ocupe de copii , de animale, de grădină, de curățenie și mâncare, au început să migreze de la sat la oraș, au început să muncească în fabrici și uzine , au început să meargă la școală și au conștientizat faptul că ele trebuie să fie independente financiar, economic ,  astfel încât , în cazul în care , dintr-un motiv sau altul rămân singure în viață să fie capabile să își crească copii , cei patru sau cinci copii obligatorii , să se poate baza pe ele, pe veniturile lor și nu doar pe al bărbatului lor. Chiar și cele care au rămas în sat au mers la colectiv, unele au învățat o meserie cum ar fi croitoria sau moașa comunală ,multe au încercat să își depășească condiția .

Generația următoare, generația mea , a anilor 60 , a fost educată în spiritul acesta , al creșterii independenței financiare, a independenței economice și spirituale, s-a dus de mult sloganul „bărbatul face casa iar femeia doar o întreține”.

 Deja eram la a doua generație care punea preț pe independența economică a femeii iar bărbatul devine conștient de plus valoarea femeii sale . El nu mai putea face față singur , doar din salariul său , la întreținerea familiei sale fără aportul femeii de lângă el .

Femeile din generația mea au făcut școală, atât cât a putut fiecare și cât a fost dispusă familia ei să o întrețină, unul, maxim doi copii, ( foarte puține , doar cele care s-au căsătorit de foarte tinere au făcut cei patru sau cinci copii obligatorii ) și au reușit să păstreze un echilibru între cariera profesională și familie , dedicându-și timpul în mod egal celor două laturi ale vieții ei: familia și serviciul.

 Acum , generația copiilor noștri , pe care noi i-am educat să învețe cât mai bine , cât mai mult , nu doar o meserie ci și limbi străine, nu doar calculatoare ca și hard ci și partea de soft,  informatică, etc. ei bine, ei , copii noștri , atât de bine pregătiți profesional, atât de bine educați , instruiți , ieșiți în lume , pun mult mai mult accent pe cariera lor profesională, pe succesele profesionale aducătoare de venituri decente decât pe întemeierea unei familii, procreare și  construirea unui cămin , cuib pentru familie .

Nu doar bărbatul este cel care preferă său călătorească în timpul să liber ci și femeia este dornică de a vedea locuri noi, lumi noi, nu doar bărbatul este cel care vrea doar sex fără implicații ulterioare ci și femeia dorește să trăiască liberă , fără constrângeri , fără limite pe care ți le impune un copil mic , nu doar bărbatul este cel care nu își mai dorește familie, obligații, copil, cămin , responsabilitatea creșterii unui pui de om dar, în egală măsură nici femeia modernă nu prea se mai gândește să procreeze, nu o mai interesează să vadă  cum ar arăta genele ei si ale bărbatului ei transpuse în niște copii ce ar putea să îi moștenească.

Iată cum în ultimul secol de existență a noastră pe acest pământ, din cele câteva mii de ani sau , poate , milioane de ani de existență a omenirii pe acest pământ , în doar trei sau patru generații , responsabilitățile bărbatului și femeii s-au schimbat , prioritățile , cel puțin în cultura occidentală , s-au inversat , pe primul plan ajungând să fie cariera, dezvoltarea în plan profesional, veniturile , călătoriile, pasiunile de orice fel și abia la sfârșit familia, dacă nu cumva chiar deloc , acest cuvânt fiind perimat în vocabularul tinerilor de astăzi .