1938

Parcă o văd aievea pe mama cum se punea la lucru după ce termina cu treburile casei și, împletind  la andrele un pulovăr sau un ciorap din lână în cinci andrele , începea să vorbească pentru mine și depăna amintiri ca eu să iau aminte și să bag la cap că nu se putea compara copilăria mea cu a ei ; eu făceam mofturi la mâncare , eu nu voiam decât să mă lase să citesc, eram pretențioasă la haine , diferită de fratele meu , dar , deh , eram fată , eram micuță și răsfățată de toată familia aveam alte condiții și erau alte vremuri . Mintea mea de copil a înregistrat toate aceste povești adevărate , povestite de mama mea nu doar cu gura ei ci cu sufletul ei , așa că de multe ori îmi zicea : „fata mea, de s-ar scrie câte am pătimit eu în viața asta s-ar face un roman , auzi tu, un roman nu o carte subțirică”.

Pe când tricota iar eu îmi făceam temele sau aveam ceva de făcut prin casă , în zilele ploioase de toamnă sau în cele friguroase de iarnă, pe când eram doar noi două , începea mama să îmi povestească câte o amintire din amintirile ei .

Cea mai veche amintire a ei era cea cu înecatul ei . Vorbea încet , rar , clar , să pricep .

"La vreo cinci sau șase anișori m-a trimis mama pe mine cu gâștele și rațele la Lacul Mutului acolo, în sat , aproape . Era pentru prima dată când îmi dădea ceva important de făcut , mă trimitea cu gâștele și rațele la lac . Nu erau puține , erau multe , nu mai știu câte , dar mama era vestită în sat pentru norocul pe care îl avea la păsări, pui, animale. Ei nu prea îi mureau ca la altele, aveam mereu peste o sută de pui, cam cincizeci de rațe si douăzeci sau treizeci de gâște , asta fără să mai pui la socoteală animalele , vacile de lapte cu viței, boii de jug, oile și caprele, porcii ori caii ! Deh , eram zece guri de hrănit , de trei ori pe zi , nu era glumă ! Fiecare din cei opt copii câți eram aveam de făcut câte ceva , doar ultimii doi, cei mai mici , erau scutiți deocamdată de muncă , erau prea mici încă !

Eram foarte mândră de mine, nevoie mare ,eram și eu bună la ceva , nu doar să mă trimită ăia mai mari după câte ceva , nu doar să-mi zică toți „dă-te la o parte , că nu e de tine asta” .  Îmi aduc aminte că era foarte cald, era o vară fierbinte ,a fost una dintre zilele alea de nici vântul nu bate , arde soarele de te înnebunește și simți că te topești . Am luat cârdul mare de păsări care știa drumul la lac mai bine decât oricine și l-am mânat către apă , apoi în apă am intrat și eu după ele crezând ca și eu voi putea să plutesc pe apă așa cum pluteau rațele și gâștele noastre. Eram încrezută nevoie mare !

Mă uitam la ele cum intrau în apă lipa, lipa și pluteau frumos pe luciul apei de ți-era mai mare dragul de ele !

Am intrat în apă după ele și eu până când nu s-a mai văzut decât rochița mea care se ridicase deasupra apei, așa , ca o umbrelă,  eu țineam ochii închiși și gura închisă până când am început să înghit apa aia murdară din lac și să mă înec , nu am mai știut de mine , că încercam să mă ridic să strig după ajutor dar abia ce mă ridicam și cădeam la loc în apa . Apa nu mă ținea și pe mine deasupra cum le ținea pe gâște!"

Se înecase în Lacul Mutului! Deodată își dădu seama că nu mai poate respira, se ridică pe vârfuri căutând sprijin care sprijin nu se afla nicăieri , lutul de sub picioare nu mai era acolo , încercă să țipe , să strige după ajutor dar apa murdară îi năvălea in gură , ridică brațele deasupra si atât .... altceva nu mai poate .. nu mai știe . Se trezi ținută zdravăn de ambele picioare cu capul în jos și cineva , un bărbat puternic o învârtea și o zgâlțâia puternic. Apa înghițită îi năvăli în gură apoi tuși  de mai multe ori până când cineva zise de pe margine :

„- Las-o bă jos acuma și pune-i capul într-o parte ! Trebuie să dea afară toată apa asta murdară de a înghițit-o ! Mai dă-i câteva palme pe spate să iasă toată apa !”

Omul așa a făcut , ea își mai reveni , se ridică în picioare , dar cădea din nou ca o cârpă moale , dădu să vorbească dar limba din gură nu o mai asculta , se trezi dusă acasă la maică-sa pe brațe și acolo avu parte de cea mai mare dojană și de jelanie ca și cum ar fi fost deja moartă ; se vede treaba că nu era încă bună să meargă cu gâștele la lac , că nu a fost în stare să le păzească și a trebuit să treacă ceva timp până când țața Marița avu din nou încredere în ea să o mai trimită cu gâștele la Lacul Mutului .

Un an de zile se trezea noaptea din somn țipând că se îneacă , i se părea că vede pești și că va fi mâncată de ei , se trezea transpirată și obosită de cât de mult încerca , în vis , să iasă din apa rece și murdară .

Mulți ani avea să o urmărească această întâmplare si aceasta era cea mai veche amintire pe care o relata când începea firul de poveste al vieții ei .