"Amintirile mele cu amintirile ei , spuse în ceasurile de liniște , de taină între mamă si fiică , îmi revin în minte ca un cântec de mult uitat , poate chiar ca un fost mare șlagăr de foarte multe ori ascultat până la memorarea cuvintelor ca pe o poezie . Îmi spunea când una , când alta , ba una veselă , ba 10 zece triste , atât de triste erau că și după zeci de ani mama tot mai plângea când mi le povestea , iar eu , impresionată , o acompaniam . Astăzi plâng de dorul ei dar știu că nici toate lacrimile din lume nu o va mai readuce la viață niciodată , așa că mi-au rămas doar amintirile mele cu amintirile ei ."

1932+10=1942

Țața Ioana veni dis de dimineață la biserică în Tufeni taman de la Mozăceni și se băgă lângă țața Marița , făcând-i semn că are o vorbă cu ea , neapărat trebuie să iasă să vorbească amândouă .

Era în 1942 , vara , la slujba de Sfânții Pavel și Pătru si femeile erau cam istovite după sapa porumbului , a grădinilor , a viei , după ce ținuseră și postul acesta și erau așezate pe jos ascultând slujba .

Așteptă să se termine slujba și, când toată lumea a ieșit afară din biserică ea și cu o rudă o opriră pe văduva lui Mărin să stea cu ele de vorbă . Marița nu știa ce vor femeile astea de la ea ,le știa așa , din vedere , din auzite dar nu ar fi putut spune că le cunoaște, că le știe , așa cum, de exemplu , le cunoștea pe cele de la ea din sat .

A rămas pe loc și , trăgând cu coada ochiului la ele,  a putut să vadă că erau bine îmbrăcate , aveau pantofi ,una dintre ele avea mărgele la gât iar cealaltă o mahmudea mare , semn că era o femeie avută . Întâi vorbi cea cu mărgele :

• Țață Marița , n-aș vrea să te superi pe noi că te luarăm așa , cam din oală , dar uite despre ce este vorba : matale ai rămas văduvă anul trecut , ți-a murit bărbatul stâlpul familiei cum se spune și știu că ți-a murit și un băiat , ăl mai mare , ajutorul cel mai bun și mai știm că ai mai rămas cu încă șapte copii să îi crești singură , fără nici un ajutor , că matale ai fost dezmoștenită de tatăl dumitale, om cu stare , ca să zic așa . Noi mai știm că ai cinci fete și ți-ar fi tare greu să le dai o zestre când o fi să se mărite și ele,  să le dai la școală nici nu se mai pune problema , așa că, uite, țața Ioana, vara mea bună, care nu are nici un copil dar are stare , are pământ , are casă mare și frumoasă , ar vrea să ia de suflet de la matale o fată , pe care vrei matale să i-o dai . Noi d’aia venirăm acilea la biserică , să vorbim cu tale despre asta , ce mai tura-vura, noi vrem să mergem să le vedem pe fete și , dacă ne dai una din ele nu o să-ți pară rău , ca vara-mea asta o va da la școli , o va face doamnă și nu o să vă uite nici pe voi !

Apoi deschise gura și cea cu mahmudeaua la gât, adică țața Ioana, și completă :

• Eu am înțeles de la vecinele dumitale că ai în armată pe al doilea băiat , ăl mai mic este foarte mic , Elena, fata a mai mare, te ajută în casă și se mai duce și la fermă , ailaltă, Leonora , după asta mare ți-a luat-o Crengoaica , ajutor în casă la ea , dar mai ai avea încă trei fete , dă-mi și mie una , pa mai mare , că nu o fi gaură în cer ,  am să o dau la școală , nu o las fără școală , o fac doamnă , o să vezi matale !

Marița o măsură din cap până”n picioare și spuse :

• Să mergem acasă la mine să vedem care dintre ele o fi să fie a ta ! Eu mai am încă trei fete : pe Ioana , pe Florica și a mai mică , pe Victoria ,  toate sunt vrednice și fete cuminți , ascultătoare , poate o să o vrei pe aia mică , cea mai mică , pe Victoria , că de băiat nici nu poate fi vorba , pe băiat nu ți-l dau eu chiar și să îl vrei , că el este cel mai mic !

Femeile plecară împreună toate trei din curtea bisericii dar la drum li se alătură și bărbatul celei cu mahmudeaua , cel ce avea să ia de suflet fata de la țața Marița , dacă aveau să se înțeleagă .

 Bărbatul avea cu el o bicicletă și nu vorbi nimic , era îngândurat și nu voia să intre în vorbă .

Probabil, se gândi Marița ,  la ei în casă el era măgar închiriat ,cum se spune la noi, adică însurat în casa femeii și a socrilor, de vreme ce doar nevastă-sa vorbește , nicidecum el .

 Pe drum oamenii îi spuseră țaței Maria că ei au decis să nu facă actele imediat , o să stea la ei un timp copila care o fi aleasă fără să facă actele la notar , să vadă cum s-or înțelege , iar după ce o trece iarna la ei , mai la Paști , în primăvară , vor merge la un notar să facă actele de înfiere .

După ce trecură de biserică și de conacul lui Vladimir SIMU parcă merseră mai iute că nu mai aveau nici un deal de urcat și în maxim un sfert de oră erau în curtea casei Mariței .

 Inima bătea tare în trupul uscat de acuma al Mariței , era încă o femeie tânără dar supărările avute în ultimul timp o slăbiseră la trup și la minte de nu mai știa de multe ori ce face : oare or fi știind oamenii ăștia că ea își pusese ștreangul de gât să se omoare că nu mai știa cum să se mai descurce ea fără bărbatul ei ? Știau multe despre ea și despre familia ei , dar asta cu lațul pus la gât nu o știa decât popa , ea și cu cele trei fete care o și salvaseră de la păcat .

Ajunseră acasă , intrară în curte și strigă fetele :

-Ioano , Florico și Victorie , ia , veniți fă încoace la mine toate trei !

Fetele Mariței , deși mici de ani erau destul de dezvoltate și  vrednice , erau iuți și simțite , făcuseră mâncare , tot ele făcuseră și curățenie în casă, dăduseră de mâncare la toate animalele și păsările din curte ,măturaseră curtea, aveau apă proaspăt pusă în vadră ,dar cum o văzură pe mama lor la poartă cu niște străini se și retraseră toate în bucătărie să nu stea dinaintea lor că nu se cădea . Cum le strigă mama lor cum au venit toate la comanda acesteia !

Oamenii intrară în curte și se așezară în fața casei , sub umbrar , pe niște scaune aduse la un semn de fete din casa cea mare .

Ele stăteau de acuma lângă peretele casei și oamenii aceia străini se uitau la ele , le analizau , parcă le cântăreau din ochi și începură să le ia la întrebări :

• Tu , asta mai mare , cum te cheamă și câți ani ai ?
• Ioana mă cheamă și am 12 ani . Da de ce mă întrebi tale?
• Taci din gură Ioană mamă, zise maică-sa Marița , tu răspunzi la întrebări și taci , aici nu pui tu întrebări , ai auzit ?

Ioana puse capul în pământ și nu mai zise nimic chit că nu pricepea nici să o tai cu cuțitul ce dracului se întâmplă acum , acolo , cu ele .

• Da pă tine cum te cheamă , asta mai mică ca Ioana ?
• Pă mine mă cheamă Floarea da mi se zice Florica .
• Așa , și tu câți ani ai tu Florico ? zise femeia cu mahmudeaua la gât .
• Am 10 ani , zise Florica și lăsă capul în pământ tremurând toată de frică că nu știa cine sunt oamenii ăștia de au venit la ei în curte și le ia la întrebări ca la școală .
• Bine, bine, și asta cea mai mică , cum te cheamă și câți ani ai ?
• Pe mine mă cheamă Victoria și am opt ani , zise repede și cea mai mică dintre ele și lăsă repede capul în jos să nu cumva să supere pe cineva !
• Ia , zise femeia, voi vreți să învățați carte ?
• Da , ziseră toate trei în gura mare fără să mai stea pe gânduri nici una !

Oamenii străini se retraseră puțin să vorbească între ei ceva șoptit, să nu audă ele , timp în care țața Marița îi zise să coboare în pivniță să aducă o carafă de vin de al mai bun,  de asta toamnă , de îl ținea pentru pomenile bărbatului ei și ale băiatului , Ioanei .

Ioana se duse repede pe scară cu cana de lut și veni pe fuga cu  vinul rece iar Florica apăru și ea cu niște pahare de vin din casă și le puse pe măsuța cu trei picioare pe care o și așezase in fata străinilor țața Marița . Victoria se uita mirată la ei și nu înțelegea nici ea nimic , la fel ca și surorile ei mai mari .

După ce se vorbiră între ei , femeia cu mahmudeaua la gât zise :

• Țață Marița , noi ne-am hotărât , vrem să ne-o dai pe Florica , este potrivită de vârstă și cred că ne-om înțelege bine cu ea !
• Bine, acum , deh , ce să zic , credeam că o vreți pa mai mică , cum se obișnuiește când iei un copil de suflet , dar dacă pe Florica o vreți , atunci Florica să fie !
• Pe ea o vrem și am vrea să o luăm chiar acum , dacă nu te superi matale !
• Păi , deh , acuma , dacă tot ați venit până aci , luați de beți un pahar cu vin de la mine din vie , iar eu mă duc în casă cu fata să o pregătesc de drum !

Florica pricepea și nu prea , cum adică să o dea , cui ? Și de ce ? Ce greșise ea față de mama ei de o dădea la străini ăștia de veniseră la ei în curte ?  Era mică , abia ce trecuse clasa a patra dar înțelese bine că pe ea o voiau aceștia ....

Marița îi făcu semn să meargă în casă cu ea !

Biata fetiță văzu cum maica-sa ii strânge toate lucrușoarele ei, i le pune pe toate într-o legătură de batic și i le dă femeii care a venit pe la ei ; apoi o ia deoparte și îi spune :

• Florico, mamă, uite oamenii ăștia vor ca de acum încolo tu să fii fetița lor; ei te vor da la școală, te vor îmbrăca frumos, te vor încălța , ei o să iți dea să mănânci de acum încolo, că eu , mamă , fata mea, fără tac-tu si fără frate-tu Gheorghe  nu mai pot să vă țiu pe toți , că sunteți și așa mulți , iar tu trebuie să fii fată cuminte , să asculți de ei de acum încolo, că ei o să-ți fie și mamă și tată de acum încolo. Ei au spus că te vor da la școli , de acum înainte să îi asculți pe ei!

Fetiței începu să îi curgă lacrimile pe obraz la fel ca și atunci când a murit fratele Gheorghiță, la fel ca atunci când a murit tăicuțul ei drag , la fel ca și atunci când o călcase o vacă pe picior , dar acum durere venea de undeva din inimioara ei de copil mic, din suflețelul ei de fetiță care se vede alungată din curtea ei și dintre frățiorii ei chiar de maică-sa . În câteva clipe a înțeles ca de acum încolo ea nu va mai fi a lui Marița și nu apucă decât să o întrebe printre lacrimi și sughițuri :

• De ce mamă eu ?
•  D’aia, de ce, răspunse Marița răstit ferindu-și privirea să nu-i vadă fetița ochii plini de lacrimi ,  că uite, pe tine te-au vrut , ce să iți facă ție  mama, dacă ei pe tine te-au vrut? Lasă mamă, nu mai plânge ca o proastă ,o să vezi tu, că o să te dea la școală si tu vei ajunge cucoană , la oraș , ai să vezi tu! Să nu iți pară rău că te-am dat că vei ajunge o doamnă !

Între timp oamenii începură să bea din vinul bun și rece adus de Ioana din beci iar Victoria sta împietrită și se uita la ei cum beau și cum râdeau fără să le pese de nimic . Ăla micul se juca prin curte cu un cal din lemn pe care îl pusese să tragă de un căruț tot din lemn, cal de îl primise de Crăciun de la taică-su și nu pricepea nimic din ce se întâmpla acolo , la ei în curte , doar că le văzu pe surorile lui mai mari că au început să plângă toate trei , ca la comandă, iar cel mai tare plângea dida Florica, plângea de se cutremura pământul sau carnea de pe ea , totuna , că nu se mai oprea din plâns .

Marița ieși din casă  după un timp cu o legătură în care pusese câteva rochițe ale Floricăi , ce lenjerie mai avea și ea , niște bluze , niște fuste , ciorapii , câteva pulovere , uniforma de școală  si pe ea o puse să își ia tăblița de școală , ce cărți și caiete mai avea , traista ce ținea loc de ghiozdan și tot ceea ce credea ea că are nevoie de la mama ei din casă pentru dincolo .

În casă cât stătu cu ea țața Marița îi spuse că să nu mai plângă ca o proastă ce este , că ea va ajunge o doamnă, uite, oamenii ăștia o vor da la școli înalte , o vor ferici, ea se va duce la oraș și va avea acolo o casă mare ca a lu Simu sau ca a lu Creangă , va avea trăsură sau , poate , cine știe , chiar mașină, va avea rochii frumoase și va fi cea mai frumoasă și bogată fata dintre toate fetele ei .

 Florica nu pricepea o iotă din ce îndruga acolo mama ei , ea plângea în hohote și o ținu așa până când ieși pe poarta casei dimpreună cu străinii aceia dar și cu mama ei care ținu morțiș să meargă cu ei până la ei acasă , să vadă și ea unde stau și cum stau , că doar nu o să dea fata fără să știe unde va locui de azi înainte .

După nici o oră de mers cu căruța ajunseră în Mozăceni acasă la femeia cu mahmudeaua la gât , Ioana , cum se numea . Verișoara ei , pe nume Achilina , nu mai merse cu ei în casă , se duse la ea acasă , în treaba ei , că nu mai avea nici un pic de chef , pe căldura cea mare care se pusese afară.

Casa era mare , înaltă și bine întreținută , se vedeau a fi oameni gospodari cu dare de mână .

Țața Marița mai stătu un pic cu fata ei de vorbă încercând să o potolească din plâns, vru să vadă odaia în care va dormi fata ei de acum înainte , ce vecini au , iar după ce se lămuri că au cu ce plecă întristată și plângând , abia smulgând fetița de la ea din brațe , că uite unde a ajuns , să își dea copii de suflet , că ea nu are ce să le ofere acum , că a rămas fără bărbat și fără băiatul ei al mai mare .

Oare o fi blestemat-o mama ei că nu a vrut să se mărite cu altcineva decât cu Mărin ?  Își aduse iar aminte de vorbele mamii ei când i-a spus că vrea să se mărite doar cu Mărin :

„Mamă, mamă, tu nu știi ce este sărăcia că nu te-ai întâlnit cu ea la noi acasă , dar dacă o să te măriți cu Mărin , o să afli , că uite, , eu îți spun de pe acum , tac-tu n-o să-ți dea nimic dacă îl iei de bărbat pe Mărin !”

Plecă furioasă și plângând acasă la ea în Tufeni dar cu speranța că oamenii aceștia au să îi dea fetița asta vrednică și isteață la cele mai bune școli din oraș și totul va fi bine .

Trecu repede vara peste Tufeni și peste Mozăceni cu praf mult și căldură mare, cu seceriș de grâu și cules de floarea soarelui, cules de lubenițe dulci și zemoase,  ea și ai ei copii rămași în casă se luaseră cu treburile , multe , mai mari și mai mărunte , uitară de Florica tot așa cum uitaseră și de Gheorghe ori de Marin , toamna cea frumoasă și bogată a venit cu muncile ei și, la final de toamnă, în sfânta zi de 08 noiembrie, de Sfinții Mihail și Gavrilă , țața Marița dădu nas în nas la biserică cu una dintre vecinele femeii care o luase de suflet pe Florica a ei . Aceasta , imediat ce o văzu pe țața Marița se duse lângă ea și chiar în timpul slujbei când se citea sfânta carte, o trese de mânecă ca semn că vrea să îi spună ceva , neapărat .

Țață Marița , imediat ce se văzu trasă de mânecă ieși afară și femeia veni repede după ea , spunând :

• Țață Mariță , aoleu , de când voiam să dau ochii cu matale ! Vino repede de i-ați fata tale de la ăștia că nici acuma nu au trimis-o la școală ! Dacă nu mă crezi , du-te la școală la domnul învățător și ai să vezi că am dreptate ! Nu i-au cumpărat nici măcar o hăinuță, nici pantofiori în picere , nu i-au luat nici măcar un zăbun, darămite un paltonaș, ceva mai gros , de iarnă, o căciuliță, un fular , nimic, nimic , țață Marița !  O pun la muncă din noapte până n noapte de nu mai știe , sărăcuța de ea , cu ce să înceapă și cu ce să termine, țipă la ea toată ziua și o bat , se poartă cu ea ca cu o slugă și ea plânge mereu și a ajuns pielea și osul . Dacă nu mă crezi , du-te mâine să vezi dacă a ajuns la scoală vreo zi de când ai dat-o matale de suflet !

Pe Marița o luară toate căldurile de pe lume, transpirația începea de la cap și se lăsa așa, pe șira spinării . Începu să tremure , de frig , de ciudă , de vreo boală, nici ea nu știa ! Părul era fleașcă pe sub basmaua neagră iar transpirația asta se lăsa pe sub coaste și parcă începu să o înțepe inima .

 Mai avea multe de făcut acasă , nu era duminică dar era zi de sărbătoare mare și hotărî ca a doua zi de dimineață să se ducă la școală și să vadă ea cu ochii ei dacă este sau nu este la școală Florica ei .

Zis și făcut ! A doua zi de dimineața fu la ușa școlii și cum a sosit domnul învățător l-a oprit din drum și l-a întrebat:

• Domnu învățător, săru-mâna,  eu sunt mama lu CONSTANTIN Floarea de la matale din clasă și eu , uite, am făcut o prostie, am dat-o pe fata mea de suflet unor creștini fără de copii care mi-au spus că o vor da la școală . Am și eu o întrebare să vă pun , nu vă supărați pe mine !
• Spune țața Marița , spune , că eu vă știu , nu sunteți mama lui Lixandru ?
• Da, eu sunt mama lui! Am șapte copii , adică am avut opt dar unul mi s-a prăpădit ! Mi s-a prăpădit și bărbatul și am rămas văduvă și amărâtă, uite , cu șapte copii , iar pe Florica o dădui de suflet să îi fie mai bine decât la mine . A venit sau nu a venit fata mea la școală din septembrie și până acum ?
• Nu țață Mariță,  n-a venit nici o zi !
• Cum adică, deloc ?
• Deloc , țață Marița !

Mariței îi fugi pământul de sub picioare și capul îi vâjâia ! Simți din nou cum o ia căldura aceea ce venea din creștetul capului și într-un minut era complet fleașcă de transpirație ce venea de la cap și o inunda parcă pe tot corpul . Nu mai era timp de pierdut ! Venise cu căruța , înhămase caii la ea parcă presimțind că așa o să se întâmple , că va trebui să mâie caii până la Mozăceni .

Mână caii spre casa unde dusese fata în vară și nici nu a știut când a ajuns în fața porții casei cu pricina , așa de repede a zburat . Se dădu jos din căruță , luă hățurile și legă caii de un stâlp al porții după care trecu ușor de poarta care era întredeschisă și ce văzu în curte în vatra ce era pe partea stângă a potecii ce ducea la casă , o făcu să tremure de furie : fetița ei cea cuminte , slăbuță și ascultătoare , în frigul de noiembrie , desculță și fără zăbun pe ea  se opintea mestecând într-un tuci mare o mămăligă cât pentru 10 inși , probabil stăpâna casei avea oameni la cules de coceni ori ce mai avea ea de făcut la câmp ori în grădina la oara aia , că mare lucru nu mai era de făcut in noiembrie , dar când ai mult pământ , vie, livadă , grădină , animale și gospodărie mare mereu este ceva de făcut la ea . Atunci țața Marița își dădu seama de ce voiseră una dintre fetele mai mari : aveau nevoie de o slugă pe care să nu o plătească, fără simbrie , fără pretenții , decât îi dădeau un acoperiș deasupra capului și ceva de mâncare cât să poată munci .

Asta urmăriseră și chiar asta obținuseră,  foarte ușor , fără nici cea mai mică piedică, de la o femeie necăjită , de la o văduvă cu 7 copii , luaseră drept slugă în casă o copilă amărâtă , fără tată , fără nici un apărător .

Țața Marița luă fetița în brațe plângând , îi zise să tacă din gură o luă de mânuță și se duse în casă peste femeia care îi muncea fetița fără milă și voia să i se spună „mamă”. O găsi pe femeia cu mahmudeaua la gât în fața oglinzii, îmbrăcată și sulemenită gata parcă să plece la târg în oraș .

 Aceasta rămase împietrită când o văzu lângă ea pe țața Marița , începu să se bâlbâie și să îi spună că tocmai se gândea să plece cu fetița la târg la oraș la Rușii de Vede , a doua zi de dimineață să îi cumpere câte ceva de iarnă , dar uite, cu atât de multă treabă câtă are la o așa gospodărie mare ca a ei nu i-a mai venit rândul și bietei copile .

Marița nu mai ascultă nimic , nu auzea nimic din ce vorbea femeia aia străină, ea simțea că dacă o taie cineva atunci nu va curge sânge din ea , mânia îi cuprinsese glasul , inima și creierul, fierbințeala aia iar îi reveni mai tare ca oricând și ceru să îi aducă toate lucrurile fetiței ei ca să o ia acasă . Femeia nu se împotrivi , înțelesese că nu mai era nimic se spus , nimic de făcut , țața Marița , pe cât fusese de bună când îi dăduse fata pe atât de furioasă era cum și nu era cale de întors . Puse puținele lucruri pe care le avea fetița în exact aceiași basma cu care venise la ea, nimic în plus , poate ceva în minus , îi dădu legătura și își puse mâna la gură să nu se mai vadă ce tot mai zicea acolo mărunt din buze . Țața Marița își strânse copila la piept , luă legăturica din mana femeii și se duse la căruța ce o lăsase în drum , plângând de ciudă că, uite , cât de proastă a fost , cum și-a dat ea copila din casă la o mincinoasă care avea nevoie de o slugă fără simbrie .

Fetița ei nu mai putea de bucurie că Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile și mama ei a venit după ea și-a luat-o , că o învățase tatăl ei să se roage , seara , când se duce la culcare , iar ea așa a făcut timp de câteva luni , de la Sfinții Petre și Pavel de când o dăduse, iată, până la Sfinții Mihai și Gavril când mama ei venise după ea .

De atunci niciodată țața Marița nu s-a mai lăsat înduplecată de nimeni să îi mai dea vreun copil de suflet și nici nimeni nu a mai îndrăznit să îi treacă prin gând să îi mai ceară țaței vreun copil . De-ar mânca doar mămăligă goală și tot nu va mai da vreodată vreun copil d-al ei de suflet la vreun străin !