Cam pe vremea asta din februarie , cel mai târziu , ai mei se duceau la târgul de vite si cereale , la obor, să ia un purcel destul de mare cât să îl facă taman bun de tăiat până în decembrie , când venea Crăciunul . Era regulă să avem porcul nostru și așa erau toți vecinii noștri , nu doar noi .

De obicei ,în vremea aceea , anii 70 sau 80 , la timpul aceasta , iarna era încă la putere , zăpada era încă foarte mare și dimineața gerul „crăpa pietrele”. Zăpada era pufoasă sub un strat de zăpada tare , la suprafață, înghețată , ca o glazură peste o prăjitură, iar dacă luai un pumn de zăpadă de deasupra fără să ai mânuși , te tăia stratul acela înghețat de deasupra . Zăpada strălucea noaptea pe lună plină și ziua când era soare cu dinți , era magică, acoperea totul și timp de câteva zile toată lumea se bucura de farmecul ei.

Ea era de două ori mai mare în curte peste flori și peste pământul din grădină , acolo unde arunca tata zăpada de pe lângă casă și de pe aleile din curte , iar pe uliță zăpada era rânită cât să facă doar o potecă ce ducea în strada principală ce era curățată pe partea carosabilă de primărie și pe trotuar de vecinii de la drumul principal .

Atunci, în lumea copilăriei mele frumoase , zic eu ,oamenii care locuiau la case se duceau vineri de dimineață la târg să cumpere cereale , grâu și porumb , pentru porcii și păsările din propriile gospodării , dar și animale ori păsări , unii vindeau , alți cumpărau , iar târgul se ținea la obor , adică înafara orașului , dincolo de calea ferată , la Gara de Est , iar ai mei trebuiau să străbată la picior orașul în două , făceai poate o oră până acolo , iar cum întotdeauna plecau cu un cărucior după ei în care să pună târguielile (sacii cu grâu sau cu porumb , păsări vii, porcul mic , fructe și legume dacă se duceau toamna ) timpul necesar drumului dus -întors era și mai mare .

 Atunci când veneau mai târziu din târg și eu eram trezită , în mod special toamna , îmi plăcea să le ies în întâmpinare nu neapărat să îi ajut la descărcat , că eram mică și nu mă puneau să ridic de sacii cu cereale , dar pentru că știam că vin cu mere și nuci , iar mama mai trecea pe la brutărie și mai lua o pâine mare , rotundă, caldă, niște covrigi și batoane ori pâine împletită pe care o adoram să o mănânc cu mere sau cu nuci .

Luau mere ionatan, cu coaja un pic crăpată , dulci acrișoare , parfumate , câte un săcotei,  le puneam în niște coșnițe de colivă ori ligheane de le zicea ovale sau vailing , în odaie , unde nu făceam focul iar camera se umplea de un parfum de neegalat de nici un fel de deodorant de cameră , oricât de scump ar fi el . Când mușcai dintr-un măr ionatan se auzea cum se crapă de copt ce era iar zeama dulce acrișoară îți inunda gura că imediat simțeai nevoia să iei cu pâine ca să nu fie aciditatea prea mare .

 Mai a fost acolo în capul uliței noastre brutăria cea veche cu cuptor mare de lemne până când am ajuns eu la liceu , când a fost demolată și pe locul ei s-a ridicat o școală nouă si frumoasă. Vechea școală, în care eu am învățat , nu mai putea face față la cât de mulți copii erau la ea , iar aceasta era chiar necesară pentru noii sosiți în oraș .  

Brutăria fusese cândva a unei băbuțe ce era încă lăsată să trăiască în casa ei , într-o cămăruță și o sală din toată casa ei mare și frumoasă , în spatele brutăriei , iar printre brutari era și nea Vasile , tatăl Lenuței lu nea Mihai , vecinul nostru moldovean . Nea Vasile ținea la toți copii de pe stradă , mai ales că fata lui nu avea copii și tare mult își dorea să fie și el bunic . Mereu ne oprea covrigi si batoane dulci si ne ajuta părinții cu pâine proaspătă oprită special pentru când veneau de la serviciu . Așa se face că noi aveam mereu pâine caldă la micul dejun ori proaspăta la prânz ori cină. Ce ne mai plăcea !

Parcă o aud pe mama zicând :

„-Hai Lică, pune ceasul să sune la 04 mâine de dimineață, că e vineri și trebuie să mergem in târg să luam și noi un purceluș pentru Crăciun !

- Da nu e prea de dimineață, măi femeie , nici nu se luminează de ziuă la ora aia ?

- Ba nu e deloc , că doar nu ne-om duce la spartul târgului să luăm ce mai rămâne nevândut ! „

Și s-au dus la târg cu noapte în cap , așa cum stabiliseră , au cumpărat un purceluș pe care nu prea îl văzuseră bine că era noapte și l-au luat din grămadă de la om din căruță , așa că abia acasă l-au văzut mai bine .

Purcelușul nu era grozav , era mic ,vai de capul lui, jigărit i se spunea ,  avea pielea plină cu ceva pe ea cam cum ar fi o mătreață, prețul fusese mare , aveau apoi să constate că nu prea mânca , au adus veterinarul , i-au făcut analize , nu știu ce fel de viermișori intestinali avea , i-au dat medicamente ,i-au făcut un tratament de lungă durată și scump, apoi îi dădeau zer in loc de apă , zerul îl luau de la un vecin care avea vacă și făcea brânză ,îi dădeau mâncare fiartă , cu chiu cu vai l-au adus la vreo 70 kg de Crăciun, dar nu mai mult de atât . Cât tratament au băgat în el ar fi luat unul bun , mare , de Crăciun ! Asta îi pica mânușă lu tata !

„-Asta este când te duci in târg noaptea și nu vezi ce cumperi , zicea tata către mama ! Dai o grămadă de bani pe o de porc , nici de șuncă cum trebuie nu am ! „

Anul următor au zis să plece mai târziu la târg , să vadă ce cumpăra , să fie pe lumină , numai că, atunci când au ajuns , nu au mai găsit mare lucru , nu au avut ce să mai aleagă, așa că au luat fix ce au mai găsit în târg , un purceluș scump foc și mic , mic de tot .

Tata era acum cel vinovat că el alesese ora de plecare la târg .

 Purcelușul acesta , la fel ca cellalt , nu mergea deloc .

 I-au dat tratament să elimine viermișorii, i-au dat zer să îl facă frumos, îi dădeau să mănânce cartofi fierți , uruială fiartă pe plită , iarbă proaspătă luată din parcul de la gară , l-au făcut bine după mult timp de tratament dar tot nu lua în greutate cine știe ce. Era un dezastru !

Cu o lună înainte de Crăciun ai mei au decis să îl vândă si cu banii obținuți pe el au cumpărat două pături din păr de cămilă sau chiar trei dacă îmi aduc bine aminte .

 De Crăciun s-au dus iar in târg dar de data aceasta la ora potrivită și au cumpărat un porc bun pe care l-au tăiat cu niște prieteni și vecini veniți în ajutor . Ală a fost cel mai bun porc !

Din aceste două întâmplări nefericite ai mei au tras o concluzie : totul in viață trebuie făcut la timpul potrivit , nici prea devreme dar nici prea târziu , mereu la timpul potrivit , la fel cum este cu școala , cu căsătoria , cu copii , cu casa , cu averea : dacă nu le faci la timpul potrivit , apoi greu , foarte greu mai poți reuși , trebuie să fii tenace , să ai mult curaj, mult noroc să îți mai reușească ceva ce nu ai făcut la momentul potrivit .

Amintiri din altă viață sunt toate acestea , de parcă nu eu le-aș fi trăit eu ori , uneori , parcă ar fi fost ieri și mă răscolesc mereu până la lacrimi , greu să te mai oprești din moment ce te-ai ponit !