Eram în clasa a cincea (în orășelul meu mic cu oameni puțini și doruri multe azi ) , stăteam în a doua bancă de pe rândul din mijloc al clasei , o bancă din lemn înclinată ușor în care puneam ghizdanul meu din piele maron luat de tata drept răsplată pentru premiul întâi din clasa a patra; tata îmi promisese o bicicletă Pegas dar m-am ales cu un ghiozdan și un stilou negru cu peniță de aur ,de firmă,  Pelican. Stiloul l-am pierdut să mi-a fost furat chiar din prima zi de școală dar ghizdanul l-am ținut toată perioada de gimnaziu .

 Îmi aduc foarte bine aminte că aveam numai note de 9 și 10 , foarte rar un opt , poate pe la muzică sau pe la sport dar nu mă supăram , chiar nu aveam voce și nici prea sportivă nu eram , așa că, da , putea să îmi dea opt . Atunci nu erau toți copii perfecți .

La un moment dat la ora de română ni s-a dat o temă extraordinar de interesantă, care mie personal mi-a plăcut foarte mult: „vă rog să faceți o compunere cu tema cum vedeți voi Româna în anul 2000 , vreau să am lucrările pe catedră la sfârșitul orei!” ne-a spus doamna profesoară și ne-am pus pe scris .

Am dat drumul imaginației mele de copil fără nici o frică , eram prin anul 1974 sau 1975 , clasa a cincea ,am așternut pe hârtie tot ce-am putut eu mai mult și mai bine , nu îmi ajungea o singură oră de scris , aș fi vrut să am la dispoziție mult mai mult , dar , conform cu programul școlar am predat lucrarea la sfârșitul orei . Eram foarte fericită ! Scrisesem despre case mari și frumoase , despre mașini zburătoare care trec pe deasupra caselor , despre blocuri zgârie nori cu lifturi , blocuri care sunt unite între ele cu pasaje subterane pentru mașini și pasarele de pietoni , care au în ele magazine , parcuri , școli ,despre orașe cu șosele suspendate, despre cam tot ceea ce are un oraș , dar ce nu mai scrisesem eu acolo dând frâu liber imaginației mele de copil, scrisesem tot ceea ce îmi trecuse prin cap că va fi în România în anul 2000 așa cum o vedeam eu .

Săptămâna următoare vine doamna profesor cu teancul de lucrări și începe să le citească în ordinea descrescătoare a notelor : mai întâi cei cu nota 10 , eu nu eram printre ei, apoi primesc lucrările cei cu nota 9 , nici acolo nu eram , apoi cei cu nota 8 , nici acolo nu m-am regăsit , și tot așa până când , ultima lucrare , notată cu 4 era a mea . Nu-mi venea să cred , am început să plâng , plângeam cu hohote și am întrebat de ce , eu cu ce am greșit de am fost astfel depunctată ?

Doamna profesor de limba și literatura română de atunci mi-a explicat că eu nu am înțeles tema, că trebuia să scriu despre omul nou , despre dezvoltarea țării noastre din perspectiva socialismului , că ea nu poate să noteze asemenea aberații ale unui copil ce nu înțelege societatea în care trăiește .

Am plecat acasă și , plângând , i-a dat tatălui mei lucrarea mea notată cu 4 și i-am explicat de ce am primit patru , cu ce anume greșisem . Tata a luat lucrarea mea , a citit-o cu mare atenție și a pus-o bine , după care mi-a spus să nu mai plâng că eu nu am greșit cu nimic , societatea noastră era pe un drum greșit profund.

Au trecut de atunci peste 40 de ani și am și astăzi în suflet acea zi în care eu eram cea mai fericită crezând că am scris cea mai frumoasă lucrare !

Astăzi , iulie 2023 , la știri s-a anunțat că în SUA a fost omologată prima mașină zburătoare din lume .