Aduceri aminte din copilărie îmi brăzdează visele și mă duc înapoi cu peste 40 de ani în orășelul meu micuț cu oameni puțini și doruri multe .

 Multe s-au schimbat de atunci , eu m-am schimbat , orășelul meu iubit este de nerecunoscut !

 Uneori visele te bucură , te fac fericit , zbori, ești într-o livadă cu fructe sau flori , într-o poiană verde, în rai , alteori te aduc într-o stare de tristețe de te trezești cu lacrimi pe obraz ori transpirat de spaimă. Azi noapte eram iar copil la mine acasă si eram fericită cu puțin !

Mama și tata se duceau cu noaptea în cap la piață că așa au pomenit și bine făceau!

Dacă te duceai mai târziu, când se lumina de ziuă și ai fi putut să vezi marfa și cântarul mai bine, nu mai era marfă, târgul se făcuse deja, marfa se vânduse așa că , ei doi , ca să aibă spor la cumpărături cred că pe la ora 5 de dimineață plecau de acasă la târg sau în piață .

Acum , toamna, în special când se organiza „Ziua recoltei” aduceau de la piață într-un cărucior mare tot ce găseau bun și le era de trebuință acasă: un sac cu cartofi , un săcotei cu ceapă , o legătură cu usturoi , ardei gras, ardei cornul caprei, kapia si gogoșari , morcovi , conopidă, gogonele, varză albă, varză roșie, iar deasupra , peste toate sau în alte două sacoșe pe care le ducea mama aveau mere, pere și gutui .

Poate nu le luau pe toate odată , dar întotdeauna veneau cu mere , de asta sunt sigură .

Merele erau nelipsite de la noi din casă .

Din piață doar fasole și nuci nu aduceau, pe astea le cumpărau de regulă de la Pașcani , unde se duceau negreșit un pic înainte de Crăciun să cumpere nuci pentru cozonaci, baclava și pateuri cu nucă ,fasole de toate tipurile, albă, roșie, galbenă, neagră, mică sau mai mare , de ciorbă sau pentru mâncare . Acolo erau mult mai ieftine decât la noi și luau mult , cât să le ajungă toată iarna iar drumul nu îi costa nimic pentru că amândoi aveau permise de tren de la CFR chiar la clasa întâi , deci mergeau comod și gratis .

 Dar să revin la merele Jonathan !

Aveam două coșnițe mari pe care le ținea mama pline cu mere Jonathan în acea cameră de bună, în care nu se făcea focul dar nici nu degera nimic acolo. Atunci când o vedeam pe mama cum așază cu grijă mare merele în coșniță, gutuile pe pervaz si perele în fructiera de sticlă colorată sufletul meu se umplea de o bucurie fără margini.

Iubeam bogăția toamnei , culorile ei, toate legumele si zarzavaturile aduse dar mai ales fructele dulci ca mierea de albine și aromate ca cele mai scumpe mirodenii !

 Din când în când , ba dimineață , ba după masă , intram în sanctuar să îmi aleg un măr ionathan.

 Când deschideam ușa la camera cu rol de odaie sau de cămară parfumul merelor mă învăluia și nu mai puteam de bucurie . Nici nu vă puteți da seama ce fel parfum răzbătea de acolo , de gutui mari cu puful maroniu pe ele, de pere mălăiețe dar mai ales cel de la mere .

Aroma lor mă făceau să rămân în camera rece mult mai mult decât ar fi fost necesar să iau ce-mi trebuie și să plec. Era la fel ca atunci când intram în camera în care bunicul meu ținea plantele aromatice și ceaiurile lui preferate. Adevărate oaze de liniște și pace, terapie cu arome , de parcă uleiurile esențiale cele mai scumpe au fost revărsate peste lucrurile din acele camere .

Luam un măr frumos, parfumat , care era sănătos, fără nici o lovitură , îl spălam și mușcam din el cu poftă până când simțeam zeama lui cu gustul ei dulce acrișor că-mi inundă cerul gurii , papilele gustative ce erau satisfăcute de ceea ce le ofeream drept ofrandă . Se auzea cum se crapă sub mușcătura mea și cum dispare în malaxorul gurii mele . Atunci când aveam pâine caldă festinul era total , nu-mi mai trebuia mâncare , nimic , mărul acela era tot ce îmi doream. Era mai mult decât suficient ! Toate simțurile noastre erau satisfăcute de el : îl vedeam frumos, apetisant ,mare și roșu, îl miroseam , îl pipăiam să îi simțim pielea lui ușor ceruită și ușor crăpată , apoi îl gustam bucurându-ne de el și de parfumul lui până la ultima înghițitură . Sigur că da, zeama aceea dulce acrișoară se strecura pe lângă mușcătura de măr încercând să scape dar nu avea cum să mai iasă decât dacă nu erai atent !

Ai mei mâncau în fiecare seară câte un măr pentru că le spusese lor un medic că un măr pe zi mâncat ține doctorul departe de tine . Astăzi știm că fructele nu trebuiesc mâncate seara ,obosesc ficatul prin glucidele lor,  dar atunci nu știam asta așa că după ce terminam masa de seară mâncam fructe .

Parcă îi văd și astăzi cum erau de fericiți în asemenea momente !

Din camera aceea nu lipseau nici florile, ultimele flori culese din curte , tufănici și crizantemele în general dar se strecura adesea printre ele și câte un fir de trandafir roz , dar ele aveau un miros de toamnă târzie care te anunța că în curând va veni iarna lungă, grea, nemiloasă, cu zăpada până la fereastră și geruri de crăpau pietrele .

Florile le aruncau abia pe la 01 decembrie când erau trecute de tot si mai era puțin și aduceam bradul de Crăciun .

Mai târziu , studentă fiind eram duși la cules de mere ionatan la ferma de cercetare de la Mărăcineni și ne lăsau zilnic să luăm mere câte puteam noi să luam . Am făcut atunci cură de mere și am dus și acasă de unde mă întorceam cu cele mai bune plăcinte cu mere .

Aveam și în beci de toate ,dar cu totul altele decât în odaie : acolo țineau cartofii, ceapa, morcovii băgați în nisip, putina cu varză , putinica cu murături asortate, borcane cu gogoșari, altele cu castraveți , ardei kapia opăriți în oțet , ardei grași umpluți cu varză, morcovi și țelină, varză roșie tocată mărunt și , pe două rânduri de rafturi veneau borcanele cu bulion, sticle cu suc de roșii, borcanele cu dulceață de caise de la noi din cais, un cais parfumat, de vișine, de gutui sau de cireșe amare negre , magiunul de prune , gemul de caise sau gemul de gutui , apoi compoturile de prune, de struguri de la noi din boltă și cele câteva pere care mai scăpau nemâncate de noi. După Crăciun , după ce tăiau porcul , făceau cârnații și afumau mușchii , în beci apărea de undeva de nicăieri două canistre metalice cu capac pline cu carne afumată la oală și cu cârnați și alte două cu untură curată pe care o folosea mama la gătit și primăvara , ce rămânea , o folosea la făcut săpunul în căldare mare la noi in curte . Nimic nu se arunca atunci.

Pentru toate acestea munceau din primăvară până în toamnă în grădină și în curte iar toate erau pregătite de noi în casă ca într-un laborator fermecat în care alchimiști cu experiență în evul mediu încercau să facă aur din nimic .

 Chiar dacă nu era aur pentru o familie de români din anii 80 tot ce era acolo era mult mai mult decât aurul pentru că acela nu se mănâncă iar omul poate trăi liniștit fără aur dar nu poate trăi nici măcar o lună de zile fără de mâncare !

Acum vreau să închei cu o scurtă poezie de George BUTOI închinată mărului :

”Mărul Ionatan

Cetate nu-i ca Vaticanul,
Român nu-i harnic ca olteanul,
Verdeață nu-i ca leușteanul,
Nici măr bun cum e Ionatanul.”