Nu era an de la Dumnezeu să nu avem brad de Crăciun ! Nu eram deloc , dar deloc bogați , avuseseră comuniștii grijă să ne lase părinții fără școli , fără pământ și Dumnezeu îi mai lăsaseră și fără câte un părinte , așa , de mici , ca să fie tacâmul complet ...iar ei erau câte opt frați la părinți , opt orfani de tata și opt orfani de mama ...  dar bradul de Crăciun nu ne lipsea niciodată...Nu mai plângeau de mult , poate doar mama, ea mai plângea de Crăciun când își aduce aminte de ultimul Crăciun alături cu taică-su , avea doar nouă ani când l-a pierdut deci la ultimul Crăciun avea doar opt anișori , era 1940 dar în memoria ei acel Crăciun din 1940 rămăsese ca un film de Oscar , ca o piesă de teatru care s-a jucat cu sala plină timp de decenii până când au murit actorii , rând pe rând . Tata își aducea mai bine aminte de mama lui dar nu mai dorea să mai învârtă cuțitul în rană , era mult prea adâncă și mult prea dureroasă .

 Parcă îi văd aievea și vreau să îi cuprind , să îi ascult , întind mâinile către ei să îi iau în brațe dar mâinile mele trec prin ei ca printr-un fum ,pentru că ei , toți , sunt doar niște holograme proiectate de mintea mea , de amintirile din mintea și sufletul meu . Parcă îl văd pe tata cum acum, la vremea asta dintre Crăciun și revelion, punea într-un lighean de tablă rumeguș de fag sau de prun ,punea ligheanul cu fum sub un butoi de tablă ce era afumătoare apoi ,  punea la afumat cârnații , mușchii, coastele, toba, caltaboșii și ce mai punea la afumat , apoi pregătea șunca și o punea la usturoi ori o fierbea cu zeamă de varză iar mama , ea săraca se chinuia cu topitul cărnii de porc ,  să topească untura să o pună la garniță și jumările separat să le pună la oală, apoi punea în tuci și carnea de pulpă să o prăjească, topească și să ajungă la garniță gata de pus în tigaie când vii de la serviciu și faci repede o masă . Amesteca în tuciul mare cu un linguroi mare de lemn și din când în când gusta să vadă dacă este destul de bine făcută carnea sau dacă este destul de sărată și zicea : ia , maică , gustă și tu , parcă ar fi gata , nu le-aș mai ține că m-am saturat stând în picioare de azi de dimineață ! Parcă a fost ieri !

Mama ne povestea în fiecare an de Crăciun acel ultim Crăciun al ei cu bunicul meu matern și știam pe de rost ce cadouri primise fiecare , unde fuseseră ascunse de tataie , cum s-au bucurat de darurile primite și cât de tare i-a durut , tata nu povestea nimic , era mult mai reținut , nu putea să se descătușeze de acele dureri. Apoi mama începea să ne povestească de Isus și ne spunea poezia ei din școala primară a ei din anii 40 pe care o știa pe de rost ca pe apă , „par coeur” cum zic francezii , fără nici o greșeală .

Afara ninge liniștit de George COȘBUC

Afara ninge liniștit,
În casa arde focul;
Iar noi pe lângă mama stând,
Demult uitarăm jocul.

E noapte, patul e făcut,
Dar cine sa se culce?
Când mama spune de Iisus
Cu glasul rar si dulce.

Cum s-a născut Hristos în frig,
În ieslea cea săracă,
S boii peste El suflau
Căldură ca sa-i facă.

Cum au venit la ieslea lui
Pastorii de la stâna
Si îngerii cântând din cer,
Cu flori de mar în mâna.

Așa cum v-am spus mai sus noi mereu aveam un brad , unul mic ,mereu natural, mirosea în casă de parcă aș fi avut o pădure întreagă și nu doar un brăduț mic ,  îl urcam pe o masă și îl puneam la geam , și îl împodobeam începând cu instalația luminoasă ; îi făcuse tata ( băiat deștept ) o instalație luminoasă cu firele în paralel, erau mai multe fire legate în paralel pentru a merge in direcții diferite pe crengi , dar care aveau becurile legate în serie , dacă se ardea unul nu mai mergeau nici celelalte becuri de după cel ars ,dar erau alte fire , legate în paralel , acelea funcționau în continuare fără nici o problemă .

 Pe crengile bradului nostru iubit puneam vată drept zăpadă , altfel de „zăpadă” nu era atunci cum sunt acum spray-uri speciale de făcut zăpadă artificială de zici că a nins în casă direct pe brad , dar nouă ne plăcea la nebunie , era plăcerea vieții noastre să împodobim bradul nostru . Globurile toate erau din sticlă , nu exista glob din plastic sau cel puțin eu nu îmi aduc aminte de așa ceva până în 1990 ,erau divers colorate , roșii , galbene , albastre , verzi , unul era violet și lunguieț , argintii , aurii, dar erau și figurine care îmi plăceau tare mult , aveam căpșuni, conuri de brad, o mini bicicletă din mici mărgele de sticlă argintii cu coarnele si cadrul din niște tuburi mici verzi , o frumusețe de bicicletă . Bineînțeles că nu aveam prea multe globuri sau prea multă beteală de aceea puneam în pom și nuci îmbrăcate în polei , bomboane de pom cumpărate de tata la kg , câte o ciocolată de fiecare , câte un măr , că doar acolo erau coșnițele cu mere , ne uitam apoi la el cât este de frumos și rămâneam așa cu ochii la el , pe întuneric , până ni se făcea somn și ne duceam la culcare . Bucuria de atunci din copilărie am retrăit-o alături nepoata mea , atunci când s-a făcut destul de mare să participe cu noi la împodobit bradul și , mai târziu , alături de copilul meu care avea parte de această bucurie de două ori , o dată la noi acasă unde îi făceam lui brad și a doua oară la bunici unde iar făceam brad că nu se poate Crăciun fără brad . Zăpada era cât gardul , focul trosnea în sobă , porcul îl tăia tata an de an și cozonacii îi făcea mama în casă .Nu cumpăram prăjituri sau aperitive , mama le făcea pe toate din carnea de porc cu sau fără mine la ajutat, tobă, caltaboșii și sarmale, cozonacii și ce alte prăjituri mai erau atunci la mare căutare . Toate aceste mirosuri, arome, mi-au intrat în memorie pe veci , începând de la mirosul lemnului ce ardea în sobă până la mirosul zăpezii proaspăt căzute din cer , de la mirosul cenușii , până la cel de friptură, cozonac și cel de sarmale .

In ultimul an petrecut cu ei de Crăciun s-a întâmplat să strângem bradul înainte de Sfântul Ion și sa punem toate globulețele de sticlă după ușa pentru a le așeza în cutia lor din lemn după ce vom termina de strâns și instalația electrică .Eram triști , ne părea rău că se terminaseră sărbătorile de iarnă și trăgeam parcă de timp eu cu nepoata mea și cu copilul meu . Văzând că nu mai ieșim o dată de acolo mama a venit la noi val-vârtej și a deschis larg ușa, a dat-o la perete  zdrobind astfel absolut toate globulețele noastre frumoase și vechi , nici unul nu a mai rămas întreg , prevestind parcă astfel o nenorocire : în acel an a murit tata și , la scurt timp după el s-a dus și mama după el, doar nu era să-l lase singur pe acolo ,  iar acel an a rămas pentru mine ultimul Crăciun cu ei ... „last christmas”.

După ce îți mor părinții parcă nimic nu mai este la fel , nici Paște , nici Crăciun , nici măcar o zi !

Odihna veșnică scumpilor,  mei părinți frate și nepoată!