Mașini , mașini , mașini și iar mașini

Eram un copil când am mers prima dată cu o mașină mică și am văzut ce bine este să mergi unde ai treabă fără să iei rata sau trenul , mijloacele de transport folosite de familia mea, care, dacă nu ar fi venit comuniștii la putere, ar fi trebuit să fie departe , cu școli bune terminate și servicii bune , cu salarii mari și aparținând unei alte clase sociale . Era o Dacia 1300 .

Am fost fericită când unul dintre unchii mei m-a luat cu el cu mașina personală !

Ai mei , săracii de ei , nici nu visau la mașină, își făcuseră cu greu o casă mică în oraș , mai mult de atât nu visau , casă era mult mai importantă decât mașina .

 Mama , atunci când am întrebat-o , naivă, de ce noi nu avem mașină , mi-a răspuns cu altă întrebare , râzând „ da tu de ce crezi că nu am cumpărat mașină ? Tu ai impresia că mie nu mi-ar fi plăcut să îl văd pe tac-tu cu covrigu-n mână ? N-avem pe ce , mamă .”

Covrig? Ce covrig ? Nu înțelegeam nimic ,dar mama îi zicea la volan, covrig .De supărare că nu are .

Am jurat în gândul meu că eu îmi voi lua mașină mică orice s-ar întâmpla atunci când mă voi face mare și m-am ținut de cuvânt.

În 1990 s-ar fi făcut o statistică și s-a constatat că era o mașină la patru familii dar vechimea lor era o altă discuție , marea majoritate fiind foarte vechi , oamenii aveau mașini chiar și de 30 de ani pe care le reparau și le foloseau .

 Nu era chiar așa de rău , nu ? Părerea mea este că era destul de rău dacă te gândești că în țările avansate erau și două mașini în fiecare familie !

Marea majoritate a oamenilor locuiau atunci în apartamente sociale , primite cu chirie de la fondul de locuințe al întreprinderilor , locuințe de serviciu, sau din fondul de locuințe al primăriilor , locuințe de la stat , date in funcție de starea civilă ( căsătorit /necăsătorit ) , de numărul de copii pe care ii aveai , de sexul acestora ( dacă de exemplu , aveau două fete , sau doi băieți , primeai un apartament de două camere , adică un dormitor si o cameră a copiilor , cu o singură baie și o chicineta , dar dacă aveai fată și băiat , in acest caz , te încadrai la trei camere ) iar din salarii unii , mai înstăriți, își cumpărau mașină mică DACIA . Dacă tot nu te costa nimic casa măcar să iei o mașină .

Te duceai cu banii de mașină , 75000 Lei sau cu un avans de 35000 lei la CEC si apoi așteptai cel puțin trei ani ca să îți vină rândul pentru că, așa se spunea , că se făcea export in China .

În realitate mașinile zăceau și se degradau În parcul uzinei , așteptând să plece în China când se mai semna câte un contract dar , între timp, bateriile se descărcau, roțile se dezumflau , câinii se aciuiau prin ele , etc.

În martie 1990 am dus și noi, eu cu soțul meu , avansul de 35000 lei, adică aproape jumătate din prețul ei oficial ( la negru se vindeau cu 110000 lei )  pentru a ne cumpăra prima mașină , adică să ne vină rândul peste trei ani , la modul cum mergeau lucrurile atunci ,adică prin 1993,  dar, din păcate , inflația de peste 300% ne-a mâncat economiile noastre strânse în peste trei ani și , în anul de grație 1992 i-a scos și-am mai cumpărat cu ei niște gresie și faianță ca să ne renovăm apartamentul pe care , ulterior , aveam să îl cumpăram in rate lunare până prin 1998 .

Totuși , întâmplare a făcut ca în primăvara lui 1992 , după ce am scos banii de la CEC și am cumpărat faianță , să găsim o mașină la mâna a doua cu 220000 lei , fabricată în 1987 , și , cu bani adunați din CAR uri, cu un împrumut consistent de la o colegă de serviciu ,alte împrumuturi de la rude și prieteni am reușit să o cumpăram în luna mai dar reparațiile la ea au durat până prin luna august .

Nu ne permiteam să plătim meseriași așa că am cumpărat piesele strict necesare iar soțul meu cu un coleg de serviciu îi bun prieten au muncit la ea o vară întreagă să o aducă la linia de plutire .

Mașina era o DACIA galbenă cu un motor foarte bun pentru vremurile acelea pe care a făcut-o al meu soț să strălucească . Radiatorul ei original se spărsese fiindcă vechiul proprietar nu l-a golit când a venit frigul și la îngheț se crăpase , așa că , nemaigăsind un radiator la dimensiunea potrivită, cel pe care l-a găsit și l-a cumpărat  era subdimensionat pentru motorul care îl avea ,  și atunci caloriferul a jucat rolul de radiator suplimentar pentru a putea răci motorul . Vara , când afară erau 40 de grade, la noi în mașină erau la fel, curgeau apele de pe noi de credeai că facem saună dar aveam cu ce să ne deplasăm . Nu era aer condiționat, dar eram atât de fericiți că nu mai trebuia să mergem cu trenul sau cu rata , să mai schimbam rata cu trenul în Pitești, apoi trenul cu un alt tren la Costești , și așa cum era ea , mașina noastră era cea mai frumoasă , cea mai bună , era mica noastră comoară , bucuria noastră .

Îmi aduc aminte ca ieri de primul drum cu ea la părinții mei acasă , de felul în care ne-au primit , cu mâncăruri alese, cu cozonaci cald, cu friptură la grătar , făcuse mama de toate iar noi eram fericiți , radiam, eram în al nouălea cer, toți eram fericiți, toți , absolut , de la cel mai mic membru al familie până la cel mai mare .

Pe strada mea mai avea mașină mică atunci doar o doamnă doctor cu soțul ei și un vecin însurat „bine” cu o fată bogată de la țară . Nu erau nici atunci foarte multe familii cu  mașini chiar dacă se aduceau la greu mașini din Europa de după 1990 . Vă puteți da seama cam ce bucurie era doar dacă ați trăit acele vremuri , altfel nu aveți cum . Copilul meu , care atunci avea doar patru anișori, s-a dus cu toți copii de pe stradă , prietenii lui , în mașină să mănânce acolo cozonac cald cu prietenii lui .Pe bancheta din spate , nouă nouță , a rămas o pată maree de ulei de la cozonacul cald așezat direct pe ea, pentru că a durat ceva până când l-am văzut unde dispăruse cu prietenii lui și cozonacul acela mare, pufos și cald .

Anul următor, in 1993 aveam să ne ducem cu ea la mare și pe drum am murit de cald, curgeau apele după noi , dar tot fericiți eram , radiatorul era completat de calorifer ca să își facă treaba și toată răcirea se făcea prin habitaclu, practic, aveam 45 de grade Celsius în habitaclu , dar motorul nu a avut de suferit .

În toamna anului am mers la părinți și în dreptul pădurii de la Burdeni, în vale, ne-a sărit drept în fața mașinii un animal care ne-a spart "ochelarii" de la far, bara față de la mașină și nu mai știu eu ce alte distrugeri am avut. Reacția bărbatului meu a fost una, cred eu, exagerată: animalul care ne sărise în fața mașinii din pădure era un iepure de câmp enorm, o frumusețe de iepure deci omorâsem fără să vrem un iepure tocmai bun de băgat la cuptor împănat cu șuncă și cu usturoi, știu că ar fi fost excelent pregătit astfel că mama mea mai ne făcea iepure la cuptor când un coleg de-al tatălui meu ne aducea de la vânătoare drept mulțumire pentru ca noi îi țineam în curte câinele lui de vânătoare. Ce mai, dacă l-am fi onorat astfel ar fi fost excelent dar soțul meu nici măcar nu a vrut să mă asculte să îl luăm în portbagaj și să îl mâncăm drept răsplată că ne-a stricat bara, masca față, ochelarii de far. Când am ajuns acasă și le-am povestit alor mei au tras o concluzie: mașina asta este viața lui și nu mai sunt alte bucurii mai importante. Nu era așa dar, iepurele acela lăsat pemarginea drumului, mort, adică ne onorat, mi-a rămas în minte ca o friptura bună ce ar fi trebuit să fie și nu a fost, ca sarmalele calde din tuci pe care nu le-ai mâncat că țineai post și pe urmă erau sleite.

Tot cu mașina asta am plecat prin 1997 în august la munte, după băiatul nostru care era în tabără la Bradetel și se auzea cum că acolo unde era el, în Munții Retezat, ar fi fost inundații. Am avut harta cu noi, nu erau telefoane mobile și nici vorbă de GPS. Nimic altceva decât harta. Am ajuns la Zam. Apoi am făcut dreapta pe un drum de credeam că am ajuns la tabără, era un Bradu și pe acolo, dar nu cel de era tabăra. Acolo, într-un peisaj de vis, de poveste, am rămas fără benzina. Am uitat sa va spun că nu mai funcționa indicatorul de benzina și ne orientam după cum și cât de mult am mers. Ii spusesem soțului meu mai devreme, la drumul principal de ducea la Budapesta, că ar trebui să mai bage benzină pentru că, după ce îi făcuse plinul, noi mai făcuserăm un drum în plus, pentru că am plecat de dimineață din Mioveni și avuseseră loc niște inundații și ocolisem. El nu a vrut să mă asculte și așa ne-a rămas mașina în pana prostului în valea aceea frumoasa unde era o stână de oi și câteva case de oameni pe vârful dealului. Cum să procedam? Am decis să plec eu către case în cautare de benzina și el a rămas lângă mașina. Ce oameni minunați mi-a fost dat de la Dumnezeu să întâlnesc atunci și acolo! Îngeri. Era o familie frumoasa venită la părinți în concediu. Locuiau în Deva și aveau mereu la ei o canistra de benzina în plus pentru orice eveniment că așa se obișnuise de pe vremea lui Ceaușescu. Oamenii mi-au dat canistra de benzina, m-au urmărit din deal până când am ajuns eu la mașina, bărbatul meu a pus benzina în rezervor și am urcat apoi dealul îndărăt la ei să le plătim benzina și să le mulțumim. Oameni ca ei, mai rar! Nu au acceptat un leu în plus! El era inginer hidrotehnist și cunoștea foarte bine zona. Ne-a arătat pe hartă unde se află tabăra băiatului nostru și unde trebuie să ajungem noi. Din toată inima le mulțumesc și astăzi! Restul a fost simplu, am ieșit la șoseaua principala, am alimentat la prima benzinărie și ne-am dus ață direct la tabăra copilului nostru care era bineînțeles foarte bine și fericit.

Aceasta a fost prima mașină a noastră și cea pentru care ne-am bucurat cel mai mult noi, părinții noștri și copilul nostru .Ne-a rămas în suflete noastre și în mintea noastră imaginea ei și bucuria pe care ne-a adus-o dar nici măcar o fotografie nu avem cu ea pentru că nu aveam aparat de fotografiat . Cele mai frumoase momente din tinerețea noastre nu am avut cu ce să le imortalizez .

A doua mașină, de data aceasta nouă, pe care am cumpărat-o ,  a fost o DACIA albă , în 1998 și ne-am bucurat și de data aceasta , nimic de zis, tot așa de bine ne-au primit părinții dar nu a mai fost la fel, aceiași bucurie , aceiași petrecere, același extaz ca la prima noastră mașină .

 Între timp lumea evoluase ,se schimbase,  mulți aveau mașini aduse din străinătate , chiar dacă erau la mâna a doua , erau mult mai frumoase și dotate decât DACIA noastră care rămăsese în urmă ca model, ca proiect , ca firmă dar prețul era destul de mare pentru salariile din Romania de atunci . Pentru a vă da seama , pentru o sumă relativ mică , cam 25% din prețul ei , pe care a trebuit să o împrumutăm de la bancă am fost obligați de către aceasta să punem gaj , atenție, nici mai mult nici mai puțin decât  apartamentul nostru pe care intre timp îl achitasem . Cred că atunci a fost 35 000 000 Lei prețul ei .

Nu erau acceptate drept gaj la bancă salariile oamenilor pentru că atunci lumea rămânea fără serviciu pe bandă rulantă .

Această mașină a avut parte de lungi drumuri la mare vara, dar si de drumuri la spitale , de drumuri vesele dar și triste , la înmormântări, pomeni și parastase . Ea a fost prima mașină pe care am fotografiat-o din întâmplare , fără intenția expresă de a o fotografia pe ea .

Mi-a rămas în amintire cu drumurile făcute la spitale, apoi la cimitir , pomeni si parastase și mult mai puțin cu cele vesele , la nunți , la munte sau la mare .

A urmat apoi o perioadă intensă, din 1998 pana in 2006 , cu de toate , bune și cu rele ,cum este în viață, firma DACIA a fost cumpărată de grupul RENAULT în 2000 ,apoi au fost reduceri de personal, noi calificări și o perioadă lungă de muncă multă și învățare continuă apoi, noi am fost trimiși la muncă în Franța, după aceea ne-am mutat în Pitești și , în 2006 când deja muriseră ai mei , ba chiar și fratele meu murise iar băiatul meu tocmai ce împlinise 18 ani și își luase carnetul de șoferi , în sfârșit , la doi ani după ce apăruse pe piață noul model pentru care muncisem asiduu, ne-am cumpărat și noi o mașină „DACIA LOGAN”, a treia mașină a noastră și a doua mașină nouă, echipată cu de toate „altă viață” , vorba sloganului.

Atunci am dat pe ea 8600 euro , era destul de scumpă pentru anii aceia și pentru noi dar, era o mașină nouă .

De data asta nu mai avea cine să ne mai aștepte cu friptură pe grătar ,cu sarmale la tuci și cu cozonacii calzi.

Ne-am bucurat așa , ca orice om care își cumpără o mașină nouă, dar nu a mai fost nici pe departe bucuria din sufletul nostru din urma cu 14 ani , nici măcar ca cea din urmă cu 8 ani când toți ai noștri trăiau și se bucurau împreună cu noi de toate realizările noastre .

 Lumea evoluase foarte mult intre timp , familiile deja aveau câte două, ba chiar și trei mașini , mulți își făcuseră firme de adus mașini de afară , încă nu eram în UE , abia în 2007 vom intra , dar mașinile lor vechi intrau la noi la greu . Eram în plin bum imobiliar , economia duduia cum ne spunea domnul Tăriceanu .

Bucuria a fost, nimic de zis , dar estompată,  redusă pentru noi dar, pentru băiatul nostru , a fost o bucurie mare .

Aceasta a fost mașina pe care am condus-o toți trei , pe rând, iar, după ce soțul meu a primit mașina de statut,  pe aceasta i-am dat-o băiatului nostru care avea mare nevoie de ea , el deja era în ultimul an de facultate și  mergea la facultate și la serviciu , la BMW undeva pe centura capitalei .

DACIA LOGAN albastru electric a fost mașina cu care am făcut cele mai frumoase excursii , cele mai lungi drumuri , cele mai multe fotografii , a fost balsamul sufletului nostru . O mașină foarte buna dacă te raportezi la prețul ei și ceea ce oferea !

Aceasta ne-a învățat să ne bucurăm de fiecare clipă trăită , să ieșim din casă cât de des putem, să mai uităm de supărările care intre timp apăruseră în viață .

Cu ea am trecut de la concediile la mare la excursii prin toata România , cu ea am cunoscut cu adevărat Romania în toată splendoarea ei .

După acesta a treia mașină am luat-o pe a patra ,în 2014 , cu două CAR-uri , 17000 euro am dat pe ea , cumpărată strict pentru el, pentru băiatul nostru , ca un fel de premiu pentru cat de bine a învățat , cât de bun este, așa cum și-a dorit-o el, un RENAULT CLIO patru roșu dar pe care am ajuns să o conduc eu începând cu toamna lui 2019 când băiatul nostru și-a cumpărat propria lui mașină ,pe banii lui, integral,  un RENAULT KADJAR negru, elegant , scump .

Cu CLIO 4 am făcut drumuri mai mult în oraș, la serviciu, câteva pe an la ai mei la cimitir sau la diverse evenimente , doar de câteva ori la munte sau la mare ea fiind o mașină de oraș care mi-a oferit independență ,de data aceasta nu mai trebuia să ne luam amândoi câte zi de concediu pentru a putea merge împreună să rezolvăm anumite probleme administrative care au intervenit în viața mea odată cu decesul părinților mei și a fratelui meu. O conduc cu drag , îmi este utilă și nu aș dori să mă despart de ea niciodată .

Mașina aceasta mi-a adus bucuria de a putea să fac în mod independent aceste drumuri care sunt , în general, triste iar atunci când ești trist este bine să ții pentru tine asta , nu trebuie să mai împovărezi pe altcineva cu gândurile tale, cu lacrimile tale, cu  amintirile tale triste , doar să faci și să taci .

Nimic mai mult .

Astăzi ,31 ianuarie 24,  la peste 32 de ani de la prima mașină ne-am luat probabil ultima noastră mașină , cea de a cincea mașină în cei 35 de ani de serviciu ai mei , o DACIA DUSTER gri și chiar nimeni nu ne mai așteaptă nicăieri , nici la ai mei nici la ai lui .

Nu mai avem părinți care să se bucure alături de noi și parcă bucuria nu mai este bucurie întreagă, eu nu mai am nici frate , nici el nu mai are un frate , nu mai ne așteaptă nimeni în poartă să ne pupe , să ne strângă în brațe și să ne felicite călduros pentru realizările noastre, așa mărunte cum sunt considerate după unii dar mari, foarte mari pentru noi care știm foarte bine de unde am plecat și unde am ajuns,  cât am muncit ca să ajungem aici că toate acestea nu au căzut din cer , nu au fost bani furați, nu au fost spăgi sau „parandărat” ușor câștigați .

Mă rog la Dumnezeu să fie toată familia mea sănătoasă să ne putem plimba împreună prin toată Europa daca nu chiar prin toată lumea, ceea ce vă doresc și dumneavoastră ! Acum am de făcut sarmale că vom sărbători cu copii!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *