Am câteva zile de când îmi revine ostentativ din memorie o amintire ce o credeam moartă și îngropată pe veci : umilirea unei femei , vecină cu mine , de către chiar bărbatul ei , cel care ar fi trebuit să îi fie apărător , susținător , protector .

 Chiar nu știu de ce , m-am trezit cu această amintire că a revenit în conștiința mea , probabil de la vreunul din multele femicide ce au loc și astăzi , în Romania anului 2025 .

Eram copil , foarte mică , nici măcar nu cred că eram la școală când , ca orice copil care este sociabil și dornic de a fi cu alți copii, mergeam la fetița unor vecini de ai mei ce era aproape de vârsta mea să ne jucăm împreună .

Amândouă eram cam  la fel de sărace și jucăriile , puține pe care le aveam, puse la un loc , ne păreau un adevărat rai .

 Raiul nostru era de fapt grădina unde ne jucam , pomii înfloriți primăvara și plini de fructe aromate, parfumate , în vară , florile din curte , prăjiturile făcute de mamele noastre duminica, pisicile și câinii cu care ne jucam atunci când erau mici și micile și puținele noastre jucării .

Ea mai avea doi frățiori mai mici și eu un frate mai mare , deci nu mai aveam de unde să mai luam și alte jucării . Aveam câte o păpușică obosită, niște vase mici de bucătărie de jucărie, câteva petice din care făceam hăinuțe la păpuși și cam atât . Alea erau , cu ele ne jucam și cu ce mai găseam pe bătătură .

 Fetița lor , a vecinilor mei , vecina mea , era cu câțiva ani mai mare decât mine dar atunci când ești copil anii aceștia parcă se contopesc , nu mai contează cât de mare sau de mic ești .

Ne înțelegeam bine .

Mergeam când eu la ea , când ea la mine , dar asta mult mai des vara decât iarna , pentru că una era să te poți juca afară în curte și cu totul altceva să intri în casa omului , în intimitatea familiei , acolo unde nimeni nu se simte confortabil cu musafiri prin preajmă , fie ei chiar și niște copii mici , nevinovați .

Au fost ani în care mergeam cu toții, copii de pe stradă ,  la televizor în casă la o altă vecină mai înstărită decât toți , nu avea copii dar ea avea televizor și noi nu aveam nici unul , dar anii aceia trecuseră de mult , deja aveam cu toții televizoarele noastre alb -negru și nu mai deranjam .

Nu eram săraci aș putea spune ci chiar foarte săraci până prin anii 70 când lucrurile s-au mai schimbat un pic mai spre bine !

Într-o bună zi , îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri deși au trecut vreo 50 de ani de atunci , am rămas ceva mai mult decât ora 16 la ea acasă, la vecina mea ,(mă duceam la ea doar după ora de masă de prânz) oră la care venea de la depou taică-su și, fără să vreau , am asistat la o scenă de familie care m-a șocat și care , culmea , iată , mă urmărește și astăzi după atâția amar de ani : după ce a venit de la serviciu , tatăl ei , care era un om foarte gras și înalt , o namilă de om, a intrat în casă , s-a schimbat presupun eu acum , și-a suflecat pantalonii și a pus-o pe nevasta-sa să îl spele pe picioare , să îi facă toaleta și apoi să îl șteargă , fain , frumos , pe picioare . Probabil, el fiind foarte gras , nu se mai putea apleca !

 Ea era pregătită, apa o încălzise, avea la îndemână ligheanul , apa, săpunul, forfecuța de unghii , prosopul, absolut tot ce era necesar la această operațiune care, cred eu , era un fel de ritual zilnic .

S-a așezat în genunchi în fața lui și a ligheanului pregătit și-a făcut treaba mai ceva decât cea mai iscusită și bine plătită pedichiuristă din lume .

 Am rămas mască, interzisă , nu mai puteam vorbi . Așa ceva la mine acasă nu văzusem !

Fata lor , prietena mea de atunci , fata din vecini , nu știa cum să îmi distragă atenția de la această scenă domestică, dar eu , uimită de ceea ce vedeam , nu am mai putut să mai mă joc , să mă concentrez la jocul nostru nevinovat și am privit în continuare de acolo , din gradină , dintre roșii, castraveți și fasole,  unde ne pusesem o păturică pe jos,  la scena ce tocmai se derula sub ochii noștri .

 După ce l-a spălat și șters pe picioare soția lui i-a pus masa și apoi a strâns-o și a plecat cu vasele să le spele la lighean sub o aplecătoare ce ținea loc de bucătărie . Fără nici un cuvânt !

Atunci când s-a terminat această mică scenă de familie , am terminat jocul și am zbughit-o acasă dornică să îi povestesc mamei mele ce văzusem eu în ziua aceea la vecinii noștri în casă , de altfel oameni foarte cumsecade în cartier ( mai ales ea , femeia ) fără certuri , scandaluri , țipete .

M-am dus acasă și-am relatat cu lux de amănunte absolut tot ceea ce văzusem cu ochii mei , dar , din spatele gradinei de unde noi ne jucam , nu auzisem și vorbele pe care și le spuseseră , dar cred că scena a fost mută , filmul nu avea sonor , de parcă totul era învățat pe de rost , fiecare își cunoștea foarte bine rolul , nimeni nu avea nimic de zis , de obiectat sau de anunțat .

Mama mea m-a ascultat cu atenție ! Eu așa ceva la noi în familie, în casă , nu văzusem , tata își făcea singur toaleta , fără ajutorul mamei , fără spectatori , fără să îi ceară mamei mele astfel de servicii , iar eu eram șocată dea dreptul de ceea ce tocmai văzusem cu ochii mei .

Atunci , mama, cu grijă la cuvintele pe care le folosea , mi-a explicat că nu toți oamenii au educația tatălui meu si , mai ales , bunătatea lui .

Mai rar om ca tata !

Neavând pe stradă apă curentă, canalizare , gaze ,  un confort cât de cât la case , toată lumea avea în vederea băii, spălării,  fie copăi ,fie  cădițe, ligheane ,ba chiar două, trei și tot ceea ce însemna că toată lumea se spăla la lighean și doar cei de la bloc și foarte puțini de la case , cei ce locuiau încă în casele nedemolate de pe străzile vechi ale orașului beneficiau de utilități .

 Mama mea , atunci , mi-a mai spus cu cuvintele ei simple de femeie crescută la țară că sunt bărbați cărora le face o deosebită plăcere să își umilească femeia care i-a născut copii , că nu sunt neapărat oameni fără educație ci chiar sunt oameni cu studii superioare ce  se comportau așa cu soțiile lor tocmai pentru a le umili, a le desființa,  a le ține într-o dependență totală nu doar economică, financiara , spirituală ci și emoțională .

 Bine , nu a folosit mama asemenea cuvinte că nu era nici ea vreun psiholog dar , mi-a explicat în cuvinte simple că dacă nu ești foarte atentă atunci când îți alegi partenerul de viață este posibil să nimerești un astfel de specimen care nici măcar să se spele pe picioare nu este capabil sau nu vrea să fie capabil darămite să facă ceva mai mult decât serviciul lui pentru tine ca femeie sau pentru familia sa . Exact așa erau mulți, veneau de la serviciu și apoi, nimic nu mai făceau !

Atunci am început să fiu mai atentă la câte alte munci făcea biata mea vecină( de altfel ca și mama și ca și alte vecine de o seamă cu ea dar care erau bine cu soții lor) : ținea copii curați și mâncați, gătea în fiecare zi , îngrijea grădina, creștea păsări, porci, avea casa bec de curată, dar , în plus față de celelalte vecine care fie aveau serviciu fie mai lucrau câte ceva de acasă , pentru a avea și ea un bănuț al ei , numai al ei , mergea să ajute la diverse munci cum ar fi văruitul casei  , la curățenie generală, la pregătirea celor necesare de băgat în cămară toamna ( zacuscă, salate de iarnă,  murături, gemuri , dulcețuri ) la o altă vecină dea noastră mult mai înstărită decât noi toți și cu un suflet mare până la Dumnezeu și o palmă mai sus .

Coana Georgeta , căci despre ea este vorba , era cea mai bună ființă din lumea bună din colțul nostru de lume care înțelesese de mult prin ce trecea tanti A. și nu că ar fi avut neapărată nevoie de ajutor , căci avea fete , noră și nepoate care ar fi venit imediat să o ajute cu orice , dar , fiindcă știa că tanti A. nu ar fi acceptat sub nici o formă de pomană o chema des să o ajute la treburi și o plătea cinstit pentru a se simți o femeie care , din munca ei cinstită își va putea permite și ea să își cumpere o pereche de pantofi fără să mai fie nevoită că cerșească banii necesari pentru asta soțului ei care o umilea chiar și fără să îi ceară nimic .

Atunci am învățat lecția că nu  toți bărbații merită să aibă soții care să le facă copii cărora să le fie să le fie bonă, bucătăreasă, femeie de menaj, educatoare,  grădinar și câte și mai câte alte meserii ce se cer a fi făcute într-o gospodărie de om ,  ci doar cei care știu să aprecieze , cei care sunt conștienți de efortul făcut femeia de lângă ei, doar ei  merită să fie fericiți .

Mai sunt și astăzi astfel de oameni , sunt sigură , ici și colo, prin câte un sat uitat de lume sau chiar și prin orașe , dar , sper eu din toată inima , că sunt pe cale de dispariție și că femeile cărora nu le este frică de muncă nu mai accepte să fie tratate precum sclava Isaura .