Ceasul de masă, mare, greu, rusesc, verde, de pe televizorul nemțesc Strassfourtt Balet ticăia plăcut , măsurând timpul și ceasurile de tihnă petrecute alături de mama mea .
Televizorul alb-negru era îmbrăcat de mama într-o husă verde , cusută de ea , cu un fel de capac ajurat pe partea de deasupra și pe partea ce acoperea ecranul, în față, era cusut un model cu un greier ce cânta la o chitară printre flori de mărgăritar ,un cântec doar de el știut dar nouă ne plăcea să îl vedem acolo cum se ținea de un fir de floare și cânta .

După ce își termina treburile zilnice de făcut, mama se așeza la fereastra camerei din mijloc și se apuca să lucreze .

Numai noaptea când dormea îi stăteau mâinile mamei mele !
Ziua era împărțită în două atunci când era casnică : dimineața făcea mâncarea , spăla sau făcea curat , dădea la păsări, la porc , la câine și pisică, iar vara se ocupa și de grădină , dar după ce termina cu toate , mai ales toamna și iarna , când se punea frigul , ploaia și zăpada, mama mea lucra . Ea nu stătea !
Știa să lucreze orice , să coasă, să țeasă , să tricoteze , să croșeteze dar cel mai de folos îi era să tricoteze , căci ciorapii, cipicii, vestele , puloverele, căciulițele, fularele și mănușile mereu ne erau necesare ,la toți , pe când celelalte lucruri , mai puțin se cereau în casă.
De țesut nu se punea problema să țeasă căci în casa noastră mică din oraș mama nu ar fi avut unde să bage un război de țesut și apoi, nu era ea țesătoare la serviciu , la ce să mai țeasă și acasă ?

Stofă bună se găsea la magazine ,adevărat , pe bani mulți, chiar pe cartelă într-o perioadă anume din copilăria mea , nu cumpăra pături, avea macate iar macate îi făceau surorile ei de la țară cărora le dădea la schimb câte ceva făcut de ea, milieuri croșetate, fețe de mese cusute la fir, iar preșurile , din bumbac , le făceau surorile cu urzeală din bumbac de la mama și cu ațele tot de la ea din haine vechi și lenjerii de bumbac făcute gheme de noi două , vara sau primăvara , când făcea ordine prin haine și găsea o grămadă de lucruri degradate , dar atunci lumea nu arunca nimic , totul era reciclat și din lenjerii vechi, rupte , se nășteau niște preșuri de bumbac ce țineau de cald la picioare pe sub covoarele de iută.
Cumpăra câte un caier de lână spălată și dată la dărac , curată , tocmai bună de făcut fire de lână , din târg sau chiar de la piață , vinerea de dimineață, pleca cu noaptea în cap, când se ținea târgul săptămânal la Roșiorii de Vede și venea acasă fericită că are din ce să ne facă ciorapi, cipici, veste, căciuli, fulare, mănuși ori pulovere .

Nu conta dacă era albă așa cum este untul , astăzi îi zice „ivoire” sau mai bine zis precum culoarea bananei , sau seină, gri deschis ori mai închis după cum fusese oaia ori chiar un maron roșcat , nu conta , important era să fie moale la atingere , să nu aibă firul aspru și scurt ci lung și moale . Erau de două feluri , țigaie sau merinos .
Parcă o văd și acum cum se așeza în pat să aibă loc să toarcă firul și lua o parte din caierul de lână și, cu degetul mare și arătătorul de la mâna stângă trăgea un fir subțire de lână pe care , cu ajutorul fusului îl răsucea bine , să țină, să nu se rupă la lucru ori la spălat , atunci când va fi parte dintr-un ciorap sau un cipic .
Ceasul ticăia , tic- tac , tic-tac , fusul torcea , sfâr, sfâr , iar eu îmi făceam temele la masa din mijlocul camerei cu caietele puse pe fața de masă galbenă cusută cu boabe de cafea ori pe cea verde , de poplin, cusută de mama cu floarea soarelui .
După ce se umplea fusul și nu îl mai putea răsuci , mă punea pe mine să țin de el să facă un scul sau un ghem . Dacă îl făcea scul , atunci îl mai spăla sau îl ducea la cineva la vopsit și abia după aceea se apuca să lucreze cu lâna vopsită gata ce avea în plan să facă cu ea .
Fusul era greu de ținut să nu cadă, îl țineam în podul palmelor mele , înfipt bine în ele iar mama făcea ghem din fusele pline cu lână, iar dacă făcea scul eu țineam mâinile paralele la o distanta potrivită cât să iasă un scul mai mare să poată fi cât mai multă lână în el să îl ducă la vopsit . Mă dureau mâinile în ambele cazuri , dar trecea repede !
Din când în când , atunci când se termina un fus și începea altul mama înnoda cele două fire ca ghemul să fie întreg cap-coadă și nu din fire ce nu erau legate intre ele .
Când avea mai multe gheme gata începea să facă socoteala cam ce ii iese din câtă lână avea , așa , din ochi, apoi, după ce hotăra ce va face , socotea iar , în funcție de cui îi era destinat lucrul ce urma să iasă, la câte ochiuri trebuie să pună pe andrea pentru spatele sau pieptul vestei sau a mânecii dacă făcea un pulover.
Ana, ia scrie colo la tine pe caiet , 130 de ochiuri la spate , 65 la un piept sau nu, 75 , că trebuie să se petreacă piepții unul peste altul și măcar 10 ochiuri să fie , da nu , chiar mai multe de atât , că mai intră și la încheiat , scrie 80 de ochiuri la piepți , să am și de unde să scad la sub braț , când ajung la încheietura mâinii !

Lua andrelele într-o mână, în mâna stângă, dădea firul de lână pe după gât , număra , punea ochiurile unul după unul, cu mâna dreaptă ținând firul răsucit după degetul arătător , la început peste ambele andrele pe care le ținea strâns cu degete de la măna stângă , de ieșea un lanț frumos, un punct dublu, elastic, care permitea să se întindă la poale vesta sau puloverul , apoi începea să treacă peste andrea fir cu fir , ochi cu ochi, rând cu rând și să iasă din mâinile ei de aur lucrul acela atât de necesar ce urma să țină de cald celui care îl purta fără să dea pre mulți bani pe el , căci banii ne lipseau dar , timpul și priceperea mamei mele erau gratis, nimeni nu plătea pentru ele , doar o doamnă doctoriță vecină cu noi și o femeie ce lucra la fabrica de pâine mai o plăteau pe mama din când in când să le facă pulovere de lână, cipici sau ciorapi , veste sau căciuli.

Doamna doctor aprecia corect pentru vremurile acelea munca mamei mele iar de la femeia aceea mama nu lua bani , căci avea cinci copii, ce să îi mai ia bani dar îi aducea mereu de la ea de la fabrică cea mai bună făină de cozonaci, trei nule , așa că mama muncea tot pentru noi, să aibă cu ce să ne facă cozonaci , draga de ea , să fim și noi în rândul lumii , cu carne pe porc pe masă și cozonaci, să nu mirosim tigaia altuia ori să ne plouă în gură de la cozonacii altora .

Atunci când venea tata acasă de la serviciu, seara , târziu , își povesteau unul altuia cum le-a fost ziua și , după ce se înțelegeau cu privire la ziua de mâine , mama îl proba la lucrul făcut peste zi , dacă era pentru el ceea ce lucrase .
După ce vedea dacă a ieșit bine ceea ce lucrase peste zi , mama spunea satisfăcută: este bine , hai acum la masă , că s-a făcut seară și mai trebuie să mai și mâncăm !
Nu îmi este dor de lâna aspră care mi-a ținut de cald in copilărie și mă zgâria atunci când atingea de piele , dar îmi este tare dor de ei , de părinții mei !