Obiceiuri de Sfântul Ilie din orașul meu pe vremea când oamenii erau mai calzi .

Îmi plăcea să merg alene pe străzile pe unde puteam să trag cu ochiul la curțile interioare ca atunci, în copilărie , la mine în oraș unde, în fiecare cartier , pe fiecare stradă, mai găseai încă acele case vechi construite cu mult bun gust din prima jumătate de secol XX . Mă uitam la ele și îmi închipuiam povești cu doamne și domni care ar fi putut să locuiască acolo , de multe ori fiind dezamăgită să aflu cine locuia atunci în ele .

Am scris câteva rânduri despre foștii mei vecini care mi-au influențat copilăria și mi-au arătat cu dragoste și răbdare cum se poate să faci anumite lucruri pe care eu doream să le fac la fel de bine ca și ei .

Dragostea și respectul pentru ia strămoșească se cultivă , trebuie să facă parte din educația noastră tot așa cum face parte respectul pentru cei care ne-au apărat limba și teritoriul țării de barbari .

„Acolo a găsit o infirmieră care ,contra sumei de cinci lei (una dintre cele mai mici mai bancnote existentă la vremea aceea în RSR) , pe care i-a putut-o da femeia și la rugămințile și lacrimile ei de mamă a luat numărul de la mâna mămicii și i-a găsit fetița pusă pe masa de la morgă, și i-a pus-o în brațe .”

Tradițiile , obiceiurile noastre ancestrale ne definesc structura noastră ca popor ? Oare ne regăsim rădăcinile păstrând-le ?

Ce anume ar fi trebuit să fie și să facă și ce a ajuns să fie și să facă , povestea pe scurt a unei copile fără noroc din Romania .

Despre adevarata fericire traita .

Așa îi zicea Tăticu mamei mele de câte ori era

Când suntem tineri ne supărăm ușor, consideram verbul „ a avea” mult mai important decât verbul „ a fi” , nu știm să ne bucurăm de ceea ce avem, vrem mai mult , nu apreciem corect ființele dragi din jurul nostru , nu știm să fim fericiți cu puțin din punct de vedere material dar cu mult mai mult spiritual, pentru că nu realizăm cât de scurtă este viața si, mai ales, cât de scurtă ne poate fi fericirea . Învățam greșind .