Parfumuri de august ce îți aduc aminte de „acasă”

Atunci când venea luna august și trăiau părinții mei musai trebuia să fac cu ei bulionul , suc de roșii, roșii cu ardei , zarzavat de pus iarna la ciorbe și la mâncăruri .
Nu aveam concediu prea mult timp, eram tineri și concediul era scurt , ne mai duceam cu copilul la mare câteva zile , la munte câteva zile dar mai mult am stat cu ei atunci când eram studentă și veneam în vacanță și, bineînțeles , până să plec de acasă.
Astăzi pot să spun cu mâna pe inimă că timpul petrecut alături de ei l-aș numi aur curat , cele mai frumoase amintiri acolo s-au petrecut , lângă ei , cu ei , printre ei .
Acum este la modă să îi spui ’’timp de calitate” dar atunci era timpul petrecut alături de „ai mei”.
Ai mei aveau un petec de grădină , nu mai mult de 300 mp ( restul era pus cu flori, pomi , curtea de păsări , cotețul porcului , cotețul cățelului și casa plus clădirile anexa, aleile din curte ) , dar puneau roșii și de toate plus că mai lucrau și pământul unui vecin foarte bătrân, (nea Guluș și tanti Leana, el fost cojocar, ea casnică pricepută la prăjituri in mod special) , care nu mai putea munci și care se învoise cu ai mei ca să-i lucreze pământul iar el să se poate duce oricând să culeagă din gradină ce îi poftește sufletul , roșii, morcovi, castraveți , ardei , vinete , fasole .
Au pus ai mei acolo într-un timp și cartofi dar, din păcate , nu se prea făceau , pământul nu era nisipos , era mai mult argilos și gândacii de Colorado veneau cu miile și greu le făceau față .
Acum aș vrea să vă spun că nu culegeau cine știe ce cantități dar erau legume proaspete, curate , fără chimicale și de multe ori se întâmpla de mai venea câte o boală , o mană , o ploaie acidă ori mai știu eu ce de rămâneau doar cu munca muncită , timpul pierdut aiurea și cu banii dați pe răsaduri , pe curentul folosit la pompa cu care udau grădina și supărarea că nu s-a făcut nimic .
La fel se întâmpla să pățească uneori și cu păsările ori cu porcii : ba mureau de boli , ba nu creșteau tot din cauza unor boli , deși pe atunci veneau veterinarii și le vaccinau toate animalele din curte, gratis , fără să îi chemi tu , erau ei obligați să vină și să le facă tratamente, vaccinuri , preventiv .
Ne așezam pe scăunele mici de lemn la masa mică , rotundă , eu cu mama și mai târziu și cu nepoata mea cu câteva găleți de apă pe lângă noi și cu alte găleți pline cu roșii și ardei și începeam acțiunea „bulionul” vorbind pe rând despre una, despre alta , amândouă dorind să mă pună la curent cu ce se mai întâmpla prin oraș, cine se mai căsătorise cu cine, cina mai murise , ce fabrică s-a mai închis definitiv, cine a mai plecat în Spania (ori în Italia sau Germania , în ultimul timp plecau în Anglia ).
În timp ce vorbeam mâinile ne mergeau , spălam bine și tăiam roșiile , le scoteam cotoarele și părțile care erau vătămate de vro boală , iar parfumul roșiilor bine coapte din grădină se răspândea peste noi ca o boare de flori din livadă , plăcut , nici suav dar nici greu , parfum adevărat , real , pe care nu am mai reușit să îl mai simt de atunci de când făceam roșiile de bulion la măsuța cu trei picioare din bucătăria de vară a mamei mele .

Uneori , atunci când făceam bulionul , mama punea la fiert și niște porumb sau, atunci când fierbea bulionul , (după ce tata trecea prin sita manuala toate acele roșii curățate și tăiate îndepărta astfel cojile și semințele ) punea pe jar pe lângă foc câțiva porumbi la copt .
Ce miros venea de la porumbul copt în vatră !

Lăsai friptura și mâncai porumb copt atât de bine miroseau și te îmbiau la masă !
Aveam obiceiul ca, atunci când veneam de la mare (cu Dacia noastră la mâna a doua, veche și galbenă , la care nu se putea opri căldura ) să luam de la drum , de pe drumul vechi caise și piersici de la Medgidia și pește proaspăt de Dunăre de la Hârșova !
In portbagaj pe lângă bagaje în lada frigorifica băgam peștele iar coșurile de răchită cu caise și piersici le băgam în spatele mașinii, la scaune , pe lângă picioarele copilului , să nu le înghesuim în portbagaj .

Imediat se răspândea în mașină parfumul caiselor și al piersicilor coapte de ne făcea să ne mai oprim din când în când și să mai mâncăm câte una .
Caisele erau adevărate , aveau miezul sâmburelui dulce precum migdalele iar ele erau mari , grase, frumoase și parfumate de nu mai puteai să reziști până acasă fără să te atingi de ele !
Știu ce vorbesc , am avut cais altoit acasă și zarzăr și erau diferite : zarzărele erau mici și aveau miezul sâmburelui amar fiere , pe când caisele erau mari , parfumate și aveau miezul sâmburelui dulce ca migdala .

Nu am mai găsit caise cu miezul sâmburelui dulce si cu parfum de caise de atunci , ce se vinde astăzi la noi în țară sunt niște zarzăre ceva mai mari pline de tot felul de chimicale, acre si fără parfum , cu miezul sâmburelui amar ca fierea .

Imediat ce ajungeam cu ele acasă începeam să pregătim peștele, în primul rând , căci de la Hârșova și până acasă la noi erau câteva ore bune , cu toată lada noastră frigorifică , era ceva timp petrecut pe drum , si cam dura până se făcea focul de grătar , până se făcea peștele mămăliga , până se răcea vinul .


Aș cum bine știți , pe vremea aia când se găseau caise și piersici în livezile din România , pește in Dunăre și vin curat la drum , noi nu aveam telefoane mobile și nu aveam cum să-i anunț pe ai mei să pună de mămăligă, să fie gata focul de grătar și vinul la gheață, că nu aveam cu ce să îi anunț ! Toate acestea le făceam abia după ce soseam acasă cu toate acestea in portbagaj !

Apăi să te ții la mirosuri , ba de pește fript la grătar , ba de piersici și de caise de Dobrogea coapte de îți lăsa gura apă, ba de la un pepene copt de crăpa atunci când băgai cuțitul în el și începea să curgă pe tava pe care îl tăiam un pic din nectarul lubeniței .

De porumbul copt pe jar nici nu mai vorbesc , era din același film !
Din păcate pe vremea aceea eu încă nu aveam un aparat de fotografiat așa că nu am nici mucar o fotografie de atunci dar în mintea mea toate acestea au rămas întipărite și aș putea să le pictez din memorie fără prea mari eforturi !

Voi ce vă aduceți aminte din vremea când făceați bulionul cu ai voștri ?