Vă mai aduceți aminte de alimentara din anii 60 sau 70 ?

Tocmai ce am venit de la cumpărături dintr-un mare magazin ce astăzi s-a deschis chiar lângă mine și , după ce am fost , de curiozitate mai mult , la cumpărături , mi-am adus aminte de mine, copil , trimisă de mama să cumpăr de la alimentară ceea ce avea nevoie mai degrabă , pentru prânz sau pentru cină, ce trebuia să știu să fac pentru a nu greși la cumpărături .

Îmi aduc aminte de alimentara din cartierul în care m-am născut și am copilărit , pe unde mă duceam cu o listă mică, scurtă și clară , cu banii potriviți, chiar ficși uneori ca să cumpăr , de exemplu , ulei mereu de floarea soarelui , vărsat, zahăr vărsat , unt , brânză , marmeladă uneori ,ouă, parizer sau salam pentru pachet .Dacă îmi rămânea de bomboane sau caramele eram un copil fericit ! Era de stat la coadă chiar și o oră atunci când încă se mai găseau produse iar după aceea ,prin anii 80, stăteai chiar și trei sau patru ore ca sa vii acasă cu un singur produs și acela dacă îl apucai , bineînțeles . Dacă astăzi copii noștri ar putea , să zicem ,într-un experiment social, să retrăiască ce am trăit noi atunci poate doar așa și -ar putea da seama doar de o mică parte din ceea ce a însemnat comunismul .

Uleiul ni-l turna vânzătorul în sticla cu care veneam de acasă dintr-un butoi mare de tablă , în care avea o pompă manuală băgată , punea o pâlnie la gura sticlei cu care venisem de acasă și dădea la pompă până când se umplea sticla .

 Sticla era bine spălată de mama dar era tot de ulei , cel gata ambalat , mai scump , probabil era mai rafinat decât cel de la butoi , avea pe ea o pictură , pictogramă, cu o femeie cu șorț alb care amesteca într-un lighenaș ceva cu ulei. Îmi era dragă sticla aia și o vedeam mereu in dulăpiorul de lângă aragaz .

Pe vremea aceea mamele noastre găteau cu ulei de floarea soarelui doar în post , în rest , cel puțin mama mea, folosea untură de porc din garnița din beci .

 Oricum, ca o paranteză fie spus,  cartofii sau ouălele prăjite în untura de porc aveau un cu totul alt gust decât erau cei prăjiți în ulei , mult mai buni erau cei prăjiți în untură, dar cumpăram și ulei la vrac , nu ne lipsea din casă.

Nu îmi aduc eu aminte să o fi existat în comerțul socialist de stat ulei de măsline sau untură de rață sau , cine știe , prin gospodăriile de partid, poate pe la restaurante o fi fost .

Atunci când termina de umplut sticla mea de ulei , de pe pâlnie pe de lături se scurgea un firicel subțire de ulei ce mânjea toată sticla și vânzătorul o ștergea cu o cârpă ce nu mai fusese de ceva timp schimbată . Îi punea dopul pe care tot eu îl aduceam odată cu sticla și gata cu uleiul vărsat. Luam sticla de ulei și mă mânjeam și eu pe mâini , se mânjea și plasa cu care veneam o plasă de rafie croșetată de mama mea cu model frumos și des , să nu iasă prin ea cumpărăturile dar , cu toate acestea , mama prefera acel ulei pentru că era foarte gustos .

Marmelada era la vrac , în cutii de lemn și tăia cu un cuțit din ea cantitatea pe care o cereai aproximând-o la ochi .  

 O punea pe cântar pe o hârtie și calcula valoarea ei rapid , valoarea o trecea cu un pix sau chiar cu un creion pe o mică hârtiuță unde urma să îți facă totalul cu creierul, din cap, adică aritmetică la greu și nu cu ajutorul vreunui calculator .

La fel făcea și cu brânza , salamul sau parizerul ori ce altceva aveam eu de cumpărat rapid. Făcea mereu totalul corect , cântarul avea o bătaie dar niciodată nu se păcălea .

 Vânzătorul de atunci știa foarte bine matematică !

La fel era cu orice alt produs la vrac , totul se cântărea de către vânzător , el calcula ceva , tu altceva , dar ieșea mereu ca el .

Diferențele nu erau foarte mari dar acasă nu aveai un cântar la fel de fin să mai poți verifica ceva.

 La fel era și halvaua , dacă bine îmi aduc eu aminte chiar și rahatul se vindea la vrac , lua câteva bucățele și le punea în pungă de hârtie .

  La fel erau și bomboanele , la vrac , cafeaua pe care ți-o măcina în față doar la Macul , la noi în cartier nu îmi mai aduc aminte dacă avea mașină de măcinat pentru că era o alimentară foarte mică , ce se făcuse într-o casă naționalizată , proprietarii ei probabil fuseseră omorâți in anii 50 și in camera de la drum unde se afla spațiul de vânzare erau și butoiul de ulei și putina cu brânză , sacul cu zahăr, cel cu mălai și cel cu făină .Nu ar mai fi avut unde să mai pună și o râșniță de cafea dar poate că era și eu nu mai îmi aduc aminte !

Plecam de la alimentară cu gândul la ciocolată sau la cașcaval , la mușchiul țigănesc sau la salamurile de pe vremea aceea când încă nu mâncam salam cu soia .

Treceam strada și mă duceam la tanti Cati la pâine și de multe ori luam doar o jumătate de pâine pentru că pâinea era una mare, foarte mare , rotundă și , mai mereu , caldă .

Pâinea nu era congelată ca acum și coaptă la zece luni după ce a fost frământată, ci era făcută chiar în dimineața aceea , atunci era scoasă din cuptor dar mai înainte cu doar trei ore frământată și dospită . Era cea mai bună pâine pe care am mâncat-o vreodată!

Pâinea am început să o luam de la tanti Cati abia după ce s-a închis o brutărie veche și foarte bună , de o aveam chiar lângă noi , unde lucra nea Vasile , tatăl vecinei noastre , tanti Lenuța lui Mihai , un om bun ca pâinea caldă care ne oprea pâine , covrigi, ne făcea batoane cu mac sau cu susan și tot felul de produse nu doar de brutărie dar și de patiserie , îmi aduc aminte de lipii și de chiflele pe care le făceau , în general, pentru restaurante . Toată strada , toți copii de pe stradă îl iubeau pe nea Vasile !

O dată pe săptămână , dacă bine îmi aduc eu aminte pe ulița pe care stăteam venea o femeie de la Măldăeni cu cobilița ( știți ce este aia cobiliță , ași văzut vreodată așa ceva ?) cu unt pus pe frunze de viță de vie și cu brânză în cealaltă parte , sau cu lapte bătut iar mama cumpăra de la ea ori de câte ori avea de gând să facă mămăliguța cu unt și ouă fierte , cu smântână pe deasupra . Nu mai știu dacă nu cumva și smântâna o lua tot de la ea ,poate că avea borcănelul acela mic de smântână pus chiar lângă untul pus pe frunza de viță de vie .

Eu sunt născută în secolul trecut , în anii 60 , și am trecut prin toate etapele comunismului , îmi aduc aminte că prin anii copilăriei mele se găsea de toate la alimentară , magazinele erau pline cu marfă de o calitate excepțională dar nu se prea găseau bani și nici locuințe nu prea erau atunci  ,dar când s-a schimbat situația și totul a ajuns să fie pe cartelă, când nu mai găseai nici măcar pâinea cea de toate zilele oamenii ar fi dat orice să cunoască pe cineva de la țară care ar fi putut să le dea carne, lapte , brânză , ouă .

Dacă fac astăzi o paralelă dintre deschiderea acestui mare magazin , o multinațională , de lângă mine și deschiderea magazinului universal „ Macul” din urbea mea natală din anii 70 mi-ar fi greu să nu sesizez cât de bine ne este astăzi !

Atunci când a fost deschiderea magazinului „Macul”, prin anii 70 , lumea s-a călcat în picioare la propriu, au fost oameni care au ajuns direct la spital , la camera de gardă , s-au bătut , s-au rupt hainele cu care erau îmbrăcați, s-au jignit , s-au îmbrâncit pentru că marfa era puțină și cererea foarte mare. Orășenii doreau să își cumpere tot ceea ce puteau !

După naționalizarea tuturor mijloacelor de producție, a magazinelor, a caselor , începută in 1948 după stabilizarea din 1948 când oamenii au rămas fără economiile lor de o viață, reforma comunistă a continuat cu colectivizarea care s-a terminat în 1962 , ei bine atunci a început migrația oamenilor de la sate la orașe , intensivă, rapidă , masivă, industria se dezvolta mai repede decât infrastructura orașelor, nu erau locuințe , nu erau spitale, nu erau școli suficiente, nu erau nici magazine și nici mărfuri pe cât de mare devenise cererea de aceea deschiderea unui magazin atât de mare față de ceea ce existase până atunci a dus la o aglomerație de nedescris !

Totul s-a construit dar asta a durat foarte mult timp , oamenii aveau nevoie de locuințe, de școli, de spitale dar , înainte de orice , de mâncare .

In această perioadă nenumărate poezii , bancuri , glume apăruseră in legătură cu "cetățeanul de la bloc " care nu avea căldură, apă caldă, lumină, mâncare sau medicamente .

Cea mai mare problemă in „Epoca de aur” a fost lipsa hranei , lipsa mereu hrana  nu doar apa caldă și căldura, nu doar medicamentele și orice metodă de anticoncepție , nu doar cărțile bune și încălțămintea de calitate a, astea erau mofturi , nouă ne-au lipsit alimentele de baza , nu se găseau cartofi , carne , brânză, ouă, lapte ,unt,  tot ce puteai să iei la liber din magazin erau conservele de peste și creveții vietnamezi , nu mai vorbim de portocale sau de alte fructe exotice, nu vorbesc de măsline ( considerate a fi mâncarea săracului ) sau nici vorbă de banane, vorbesc de ulei, zahar, faina , ouă , cam tot ceea ce ai nevoie să pui pe masă lipsea cu desăvârșire așa că doar ceea ce primeai pe cartele de alimente aveai dreptul să mănânci .

Dacă ar mai trăi astăzi părinții mei mi-ar fi plăcut să merg cu ei la cumpărături , să îi las să se plimbe printre rafturile cu marfă și să își aleagă ei ce vor , ce le dorește sufletul , să poată să vadă , să guste , să ia și să cumpere să mănânce absolut tot ceea ce se găsește astăzi de cumpărat , absolut tot ceea ce si-au dorit vreodată că tare greu au mai dus-o în „Epoca de aur” !