Balansul

Dedicat tuturor celor care au plecat de acasă.

Stai cât stai acasă la părinți până într-o zi, când și ultimul an de școală s-a terminat ; atunci trebuie să iei o decizie. Tu , sau de nu , părinții tăi o vor lua pentru tine . Că este pe 15 septembrie sau pe 01 Octombrie , nu contează, important este că trebuie să pleci de acasă. Rămâi acolo dacă ți-e bine , ești mulțumit , sau pleci , trebuie să iți faci un rost în viață , să ai un loc de muncă , un serviciu , să faci ceva. În anii ’80, când am terminate eu liceul (1982) în orășelul meu mic cu oameni putini și doruri multe, erau foarte multe întreprinderi , nimic de zis , dar nu prea mai se găseau locuri de munca la birou pentru cei care aveau doar liceul terminat , chit că era cel mai bun liceu din oraș, cea mai bună clasă, cei mai buni elevi dintre cei buni . Dacă voiai un loc de muncă la TESA , de birou adică, trebuia să :

A – să ai pile foarte mari la partid PCR ,sau

B - să fii licențiat si să vii pe post cu o repartiție guvernamentală.

În acest caz, toți colegii mei de liceu au ales varianta doi , B, să meargă la facultate și apoi, în funcție de repartiția guvernamentală a fiecăruia , să meargă pe drumul său ; pe vremea aceea se intra extrem de greu la facultate, Romania stătea cel mai prost în Europa la numărul de studenți raportat la numărul de locuitori , si anume noi aveam 8 studenți la mia de locuitori . 8 /1000 = 0,008 în timp ce în occident procentul era de 25% la sută nu la mie . Asta înseamnă că la ei erau 250 oameni cu studii superioare din 1000.

Nici astăzi nu stăm grozav : https://www.zf.ro/eveniment/pe-ultimul-loc-in-ue-doar-19-din-populatia-ocupata-din-romania-are-studii-superioare-fata-de-media-ue-de-33-15535932

Dar atunci așa era , nu orice copil reușea să intre la facultate , ba nici la un liceu bun nu se intra foarte ușor. Numărul de locuri la facultăți și în liceele era limitat, în schimb găseai loc ușor la școlile profesionale unde erau foarte multe locuri si toate asigurau si un loc de muncă, era prin contract cu o întreprindere . Cu toate acestea la mine în oraș, în orășelul meu mic cu oameni puțini si doruri multe , numărul de studenți la mia de locuitori era cu mult mai mare față de media pe țară, iar noi stăteam pe primul loc in țară la acest procent . Copii învățau cât puteau ei de bine ,pentru a pleca de acolo, pentru a reuși în viață , pentru un statut social mai bun , pentru o stare financiară un pic mai bună, eram la întrecere, de la toate liceele se intra la facultate , dar în mod special de la Liceul de Matematică -Fizică ( azi ANASTASESCU) și de la Economic . Erai așa de fericit dacă luai la facultate că uitai de toate zilele si nopțile în care ai învățat pe rupte . Dacă iți lua copilul la facultate , tu ca părinte , erai „scos” , aranjat ,nu mai trebuia să te duci cu căciula în mână să cauți un loc de muncă pentru el , nu mai te interesa de casă (aveau asigurat un loc de muncă cei de la școlile profesionale, ei semnau un contrat , dar nu și cei care terminau un liceu ), deci foarte mulți părinți dădeau o petrecere de bucurie . Nu toți , doar cei care își permiteau și își doreau să facă așa ceva , dar erau destui . Ca să vă dați seama ce însemna pe atunci să iei la facultate pot să vă spun că la medicină și drept erau peste 30 candidați pe un loc , la ASE și politehnica peste 20 . Eu , atunci când am intrat , am avut 625 de candidați pe 23 de locuri . Să pleci din oraș la serviciu într-un oraș mare era extrem de dificil , pentru că orașele mari erau ÎNCHISE , adică nu aveai voie să intri nici la serviciu si nici să iți iei locuință dacă nu aveau BULETIN DE .. Era un cerc vicios, dacă nu erai născut în acel oraș nu aveai voie să intri decât fie la cumpărături fie la școală . Varianta doi , B, era cea mai bună. Cei mai mulți au ales orașul București, dar fiecare era liber să opteze pentru ce meserie dorește , în orice oraș universitar dorește , important era să se orienteze bine , să își facă bine calculele , astfel încât să intre . Opțiunea era a ta , dar una era să te înscrii la actorie unde erau 20 de locuri pe țară , sau la chimie alimentară unde era doar la Galați , sau la Confecții si tricotaje, unde era o sigura facultate în tara la Iași, și alta la TCM sau mecanică, transporturi , etc . care erau în mai multe orașe și aveau un număr destul de mare de locuri .

Eu prima dată m-am fript , am dat la o facultate unică pe țară, la Iași , la Confecții si Tricotaje,( unu, pentru că îmi plăcea și doi, pentru că era la noi în oraș industrie ușoară destulă ), dar am picat cu brio , sub linie . Este drept că nu îmi putusem permite să fac meditații , dar nu asta este cauza principala a eșecului meu , ci una de ordin emoțional, care mă ducea direct la WC . Mă deranjam la stomac , indiferent ce mâncam, pe fond nervos , al emoțiilor . Trebuia să predau lucrarea și să plec din concurs . Până la urmă am reușit să intru la facultatea de Transporturi , secția Autovehicule Rutiere , facultatea din Pitești , ingineri , zi , la stat bineînțeles, nu exista pe atunci facultate pe bani, la 25 candidați pe un loc , cu nota 8,30 . Si am plecat de acasă . Asta se întâmpla in 1983 . A fost o perioadă când veneam acasă în fiecare sâmbătă seara și mă întorceam la facultate luni de dimineață cu primul tren , parcă voiam să mai stau cu ai mei de vorbă, să îmi văd casa, părinții, vecinii , florile din curte , praful de pe drum . Îmi era greu să mă desprind total .

Apoi am început să vin mai rar, a venit iarna, trenurile întârziau mult, aveam foarte mult de învățat , erau de făcut seminarii și lucrări de laborator, de făcut proiecte , așa că trebuia să rămân și în ziua de duminică la cămin . Pentru un timp, să zic un an , mai mergeam acasă cam la trei săptămâni , după bani, după mâncare, de asemenea să îmi vad părinții, casa și nepoții , dar din ce in ce mai rar veneam acasă. Am privit cu nostalgie la copilul meu care , la fel ca și mine, în primul an de facultate venea acasă la fiecare sfârșit de săptămână , apoi, din ce în ce mai rar , până când a ajuns să vina de câteva ori pe an. Ai mei mă țineau la curent cu tot ce se mai întâmplă prin oraș, cine cu cine s-a mai căsătorit, cine a mai născut , cine a mai murit ,dar nu puteau să mă informeze decât rapid , scurt , eram mereu în criză de timp .

Pe vremea aceea telefoanele erau doar fixe și foarte puțină lume avea telefon , iar noi aveam unul CFR . (Comunicarea era anevoioasa , ca să obții un post de telefon se dădea o șpagă de 5000 lei atunci, adică veniturile integrale ale părinților mei pe o lună de zile , la dirigintele de poștă , deci rămânea accesibilă doar scrisoarea , care ajungea de la Pitești la Roșiori în trei săptămâni ) .

Apoi începi să fii sărit din lista de invitați, vecinii fac nunți fără tine, la fel și prietenii tăi rămași în oraș, la fel chiar și unele rude . Nu mai ești unul de-al lor . Nu mai faci parte din comunitate . Ești uitat de o mare parte din cei care, altădată , erau prietenii tăi ,colegii tăi, cunoștințele nu mai vorbesc , nici nu mai știu cum te mai cheamă . Pentru toți ești un străin , cei ce au fost colegii tăi au viața lor, alți colegi și alți prieteni, iar cei noi , sunt la fel ca și tine, își caută și ei un loc printre cei noi .

Cu timpul te înstrăinezi , treptat , dar sigur de cei din trecut.

Dar nu faci parte nici din noua comunitate in care te-ai mutat .

Ești ca la un fel de răspântie de drumuri .

Fotografie luata de pe net

Ești în balans , pe balansoar . Acest balans te va urmări viața toată , vei înclina mereu când într-o parte când în alta , dacă ești nehotărât . Când ai plecat de acasă sufletul tău este cumva rupt în două , dar marele nostru Marin PREDA a sintetizat totul în „Imposibila întoarcere” , odată plecat de acasă, plecat ești ,si drumul tău trebuie sa meargă înainte .

De aici încolo ești pe cont propriu , doar capacitatea de adaptare a fiecăruia este cea care va determina parcursul vieții . Începi să realizezi că cei care ți-au devenit colegi de muncă și vecini , sunt de acum mai aproape de tine decât chiar părinții tai ; nu mai ești la fel de vorbăreț ca în perioada copilăriei și a adolescenței , căci , nu-i așa, aceștia sunt totuși niște străini , nu mai ai atât de multă încredere în oamenii noi din viața ta , căci nu știi nimic despre ei , nu așa cum știai acolo la tine în sat , sau în orășelul tău micuț , care al cui este și ce hram poartă . Avantajul acestor mici localități era că oamenii se învârteau cumva în aceleași cercuri și , dacă doreai să știi ceva despre cineva , sigur aflai . Acum ești mai reținut , mai ales dacă te mai si frigi cu vreo ciorbă , te gândești mai mult înainte să iți iasă vreun porumbel pe gură, nu vrei să vezi si nici să auzi lucruri care se pot întoarce împotriva ta dacă cumva le mai si spui (de genul , la vecina a venit un nene , la colega de serviciu i-a crescut funcția și salariul într-un an cât la alții in șapte , etc. etc. etc. ) .

Aeroport plecari Fotografie luata de pe net

Taci . Te maturizezi .Ești precaut .

Te căsătorești cu cineva la fel ca și tine , venit acolo tot pentru un trai mai bun . Ai copii ,alergi, faci casă ,sau îți cumperi un apartament, îmbătrânești dar încă nu ai aflat asta , nici nu vrei să știi că ai îmbătrânit deja , te crezi încă tânăr, frumos , în putere , mai ai încă părinți și începi să înțelegi poezia lui Adrian PAUNESCU „Repetabila povara”:

„ Cine are părinți, încă nu e pierdut,

Cine are părinți are încă trecut.”

În timp părinții tăi , cei care mai făceau legătura între tine cel de acum și tine ,cel din trecut, se duc, mor, trec în lumea celor drepți , frații tăi sunt și ei departe, casa se va dărâma , surpa sau vine un frate și o ia , iar tu, ATUNCI ai rupt toate punțile cu trecutul tău si de atunci nu mai ești pe balansoar , ai trecut în partea ta nouă de viață , mai devreme sau mai târziu , după norocul fiecăruia de a avea părinții in viață sau nu cât mai mult timp .

Atunci se termină balansul tău.

Aeroport plecari Fotografie luata de pe net

Nu mai ai de ce să te întorci . Nu mai ai la cine să te mai intorci , nu mai ai unde să te mai intorci .

Unii ,mai nostalgici , așa ca mine , mai speră totuși să se întoarcă la el în sat , în casa lui părintească sau pe acolo , printre vecini lui , să își facă o căsuță , mai mare sau mai mică, și să revină cumva printre cei pe care îi cunoștea . ÎI cunoșteai când erai tânăr, dar între timp și tu și ei v-ați schimbat , unii în bine, alții în rău .

Vei constata cu surprindere că băiatul acela frumos și deștept din liceu de care erai ușor îndrăgostită, a ajuns un om cuprins de viciul băuturii, sau, dimpotrivă, fata aceea plăcută care te saluta sfios pentru că era mai mică decât tine și te respecta , este acum o mare șefă de partid care nici rudele nu și le mai cunoaște , darămite foștii colegi de liceu; vei avea un gust amar .

Oamenii s-au schimbat.

Apoi chiar structura orașului s-a schimbat , au plecat marea majoritate a celor pe care tu ii cunoșteai tu , la munca in Spania, Italia , Germania , Anglia si chiar in America , iar tu nu vei mai avea nici cu cine să faci conversație, deoarece pe străduța ta mai sunt doar câțiva oameni în vârstă care nu mai sunt așa guralivi . Alții nu au venit în oraș decât sporadic, pentru că nu au de ce , nu mai sunt locuri de muncă, nu mai sunt alte oportunități, orașul tău nu este unul turistic și nici un centru universitar, este un oraș trist . Mic și trist. Am ajuns la concluzia firească că, deși sufletul meu ar dori să meargă să își odihnească oasele la el acasă, mintea mea îmi spune să îmi văd de drumul ales în urmă cu mai bine de 35 de ani .

Pentru mine balansul s-a terminat de mult .

Alegerea a fost făcută .

Rămân aici.

Acasă.

Acasa Fotografie luata de pe net

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.