Am admirat de curând fetițele micuțe care veneau de la serbare sau de la ce alte activități au copii acum la școală , îmbrăcate în rochițe de prințese , cu fustița din tul alb, roz, lila, roșu, etc. cu rochițe de zâne , băieții erau de asemenea îmbrăcați cu costume de prinți dar ....

 Dar nu am mai văzut nici un elev sau elevă îmbrăcat în costum național popular, în costume tradiționale , nu am mai auzit să mai fie pregătiți la școală pentru serbarea de sfârșit de an să joace jocuri populare , să cânte cântări vechi, populare , să recite poezii ori , ce să mai vorbesc de acele brigăzi artistice, scenete ce altădată făceau deliciul părinților veniți să vadă spectacolul de sfârșit de an .

Acum îi înțeleg pe copii , ei nu au nici o vină că nu știu cum arată o ie adevărată ,chiar foarte mulți tineri sunt foarte ușor de păcălit de către tot felul de așa ziși vânzători de produse „originale”, că nu știu cum arată o fotă, ce este acela un vâlnic ori o maramă , ce este sau cum se face o pânză de casă , ce este acela procedeul tehnic „marquisette” care face pânza ce a căpătat numele procedeului tehnic , habar nu au dar nici nu îi interesează nimic din toate acestea pentru că , pur și simplu, nici măcar la ora de istorie nu li se mai cere , iar oră de cultura etnografică nu există la școală .

Poate că noi eram educați după criterii învechite, poate că noi nu ar fi trebuit să știm , să cunoaștem, să învățăm despre istoricul portului popular, costumele noastre tradiționale nu ar fi trebuit să le purtăm cu drag în zilele de sărbătoare , la final de an , de școală ori la biserică .

Atunci când era lupul cățel , adică pe vremea când eu am făcut școala generală, anii 70 ,sau  liceul și facultatea în anii 80 , erau obișnuite serbările când fetele și băieții cântau cântece populare la serbare, jucau jocuri populare și se îmbrăcau în cele mai frumoase costume populare pe care le aveau de acasă de la părinții ori de la bunicii lor sau , în cel mai rău caz , mergeau la magazinul specializat unde puteau cumpăra piese din costumul popular , nu originale, este foarte adevărat, dar produse de artizanat. La liceu și la facultate era un ansamblu de jocuri populare, dansuri tematice, dansuri clasice ori sportive , iar elevii ori studenții mergeau acolo unde își doreau să meargă dar era bine sa frecventezi unul din ele .

Când eram elevă în clasa a treia ,înainte de serbarea de sfârșit de an, a venit mama mea de la țară cu o ie pentru mine , eram singura din clasă care nu aveam și , de fiecare dată când aveam serbare sau o sărbătoare la care trebuia să mă prezint cu costum național îmbrăcată ,eu mă puneam pe plâns pentru că nu aveam așa ceva . Mai erau de cumpărat unele la un magazin specializat , pe vremea aceea sus la „Macul” dar cum mama stătea acasă să ne crească pe noi, de unde bani să îmi cumpere mie costum național ?  Am plâns atunci de bucurie, eram copleșită , bunica mea maternă îmi dăduse mie ia ei, cusută cu bumbac pe pânză de marquisette , ia era foarte mare de mine dar nu mai puteam de bucurie că am ie . Îmi luase mama niște fote la metru (pe care le-a croit si le-a aranjat ) , erau de vânzare la cel mai nou magazin din oraș, la raionul de la etaj specializat pe artizanat , am primit și bete  ,așa că la serbare m-am dus îmbrăcată și eu cu costum național .

Acesta a fost primul meu costum național și prima mea ie iar de atunci a început povestea cu dragostea mea pentru ii .

Am această ie și astăzi , țin la ea ca la o bijuterie de familie dar nu mai este singura ,am mai adăugat câteva ii, fie primite în dar fie cumpărate de mine . Din păcate pentru mine , ia cea mai iubită dintre toate iile mele mi-a rămas mică (între timp m-am îngrășat , am îmbătrânit ,nu o mai pot îmbrăca ) dar o voi dărui nepoatei mele .

Este o ie de familie și va rămâne în familie .

A doua ie am primit-o de la nașa mea atunci când am intrat la liceu ,fiindcă am reușit la cel mai bun liceu din oraș,  în cea mai bună clasă de matematică și fizică , prin examen de admitere , nașa mea , drept răsplată pentru efortul meu dar și pentru că fata ei nu purta , nu iubea și nu îmbrăca ii , mi-a dăruit cea de a doua ie , de data aceasta pe pânză de casă , cusută cu fir de mătase și împodobită cu fluturi aurii mărunți . Bineînțeles că m-am bucurat nespus , eu fiind un copil care nu prea era obișnuit să primească daruri ci doar strictul necesar , i-am mulțumit frumos și i-am sărutat mâna pentru un asemenea dar . S-a mai desfăcut pe la guler ( nu singură ci cu un „ajutor” ) am reparat-o și am reușit să o îmbrac de mai multe ori inclusiv în 2019 la defilarea din București organizată de comunitatea  „Domnițe cu altițe”  

După succesul la liceu a fost succesul la treapta a doua , îmi aduc aminte ce dar am primit atunci , a fost o cămașă de noapte cusută și o maramă dar eu am făcut-o ie să o pot  purta , îmi aduc aminte ca avea culorile firelor verde deschis cu verde închis . Din păcate pe aceasta am purtat-o până s-a rupt .  A sosit momentul terminării liceului și al intrării la facultate . Atunci, tot nașa mea de botez , a scos din lada ei de zestre o ie de nașă , pe marquisette cusuta cu fir de bumbac negru la care erau adăugate paiete aurii.

Aceasta nu a încheiat seria frumoaselor cadouri primite de la nașa mea de botez și de la maia mea dragă dar toate celelalte daruri de la ele nu le mai am , le-am dăruit atunci când mie mi-au rămas mici.

Au trecut anii m-am căsătorit și , atunci când am împlinit 30 de ani de la căsătorie soacra mea ,( Dumnezeu să o ierte !) mi-a dăruit cea mai frumoasă ie de Olt pe care eu am văzut-o vreodată .

Este cusută în perioada interbelică, pe marquisette , cu fire din bumbac de diverse culori și cu încrețul din mătase . A fost cusută de bunica soțului meu , ca ie de cununie , dar multe alte ii pe care dânsa le-a avut le-a dăruit in 1972 la inundații , pentru a fi valorificat în folosul celor sinistrați . Ia aceasta , atunci când am primit-o , m-a făcut să îmi iau în brațe soacra și să o pup așa cum nu o făcusem niciodată până atunci . Nu mai puteam de dragul ei , o bucurie ce nu se poate descrie m-a cuprins , era un dar iubit, dorit , dar nu o văzusem niciodată până atunci . Mi-a spus că mama dânsei dăruise foarte multe ii pentru nimeni din familie nu mai dorise să le poarte iar o mare parte din ele ajunseseră la sinistrați .

 Din păcate pentru noi nici aceștia nu au apreciat aceste bijuterii etnografice , aceste „minuni” cusute și le-au vândut cui a avut bani să cumpere , în mod special turiștilor străini .

Am văzut cum erau expuse la vânzare pe garduri în anii ”77  și ”78  , atunci când am făcut două excursii în Moldova și în Maramureș , zone care fuseseră lovite de inundații câțiva ani mai devreme . Pentru ei nu au reprezentat nimic , toto așa cum nici pentru cei care le-au dat nu au reprezentat nimic, pentru că nu fuseserăm educași să apreciem lucrul de mână .

După ce am realizat cât de mult iubesc iile și costumul tradițional am început să comand ii care să le pot îmbrăca dar și să cumpăr ii care mi-au venit bine sau nu , dar valoarea lor , frumusețea lor m-a determinat să le iau . Nu cred că voi putea să renunț la această bucurie a mea până voi închide ochii !

In anul 2015 am reușit , cu ajutorul colegelor mele și a ierarhiei din Dacia să organizez la serviciu o expoziție a iei chiar în ziua de Drăgaică ( de Sânziene ) , adică pe 24 iunie , atunci când a fost declarată Ziua Internațională a iei românești . Sper să mai reușesc măcar o singură dată până ies la pensie să mai fac o astfel de expoziție pentru a avea ocazia de a vedea ii adevărate toți cei care doresc să le admire de aproape .

Atunci când am făcut această expoziție o colegă de serviciu de fel din Rucăr care le cumpărase fetițelor ei niște ii din comerț,  mi-a povestit cu lux de amănunte , cum, o mătușă de a ei a distrus , a pus pe foc cu „bună” intenție  toate iile cusute de bunica ei după ce aceasta murise . Cum se poate așa ceva ? Ei bine, da , există pe acest pământ și astfel de oameni . Altele mi-au povestit cum la moartea bunicilor lor, chiar mamele lor au dat de pomană toate costumele populare, tradiționale , pentru că, nu-i așa , lor nu le mai trebuia . Cum să faci așa ceva ? Daca era o salba de aur tot așa ar fi aruncat-o ? Valoarea este cam aceiași . Sper din tot sufletul să putem să ne educăm copii și nepoții în spiritul respectului pentru înaintașii noștri și al respectului pentru munca lor și tradițiile noastre ca neam, ca popor , caci suntem un popor și nu o populație .

Daca veți poposi la Mânăstirea Nămăești veți găsi acolo o frumoasa expoziție de costume populare realizata de măicuțele de acolo în frunte cu maica Lucia care vă va și ghida pentru a putea înțelege ordinea în care au fost expuse, urmând viața omului și alăturarea bisericii lângă om în toate momentele importante din viața sa , de la naștere până la moarte .  Vizitați-o ! Veți avea doar de câștigat , nimic de pierdut .

De asemenea , tot în județul Argeș , am mai avut ocazia să vad in anii 90 ( din păcate acum nu mai există ) o foarte bogată și frumoasă expoziție de costume tradiționale românești la Muzeul Viticol de la Golești . Expoziția era organizată în clădirile din spate , care fuseseră inițial grajdurile conacului Golescu . După o „renovare„ toate acele frumoase costume au „dispărut” ca prin farmec iar în câteva case se pot vedea doar câteva costume cu ii doar pe pânză de casă ( nici o frumusețe din cele văzute de mine prin 92 sau 93 nu mai există ) fără a mai fi minuni prezente acele minuni pe marquisette cu fluturi, mărgele ori fir de aur .

Iubesc aceste frumoase veșminte și voi încerca să fac tot ce pot pentru a determina cât mai mulți oameni , români , să le prețuiască .

Dumnezeu să ne ajute!