Afară soarele strălucea ca primăvara și am hotărât să trec azi pe la cimitir pe la ai mei , părinți, frate , bunici .

Primul drum l-am făcut la părinții mei și la fratele meu , așa cum era și firesc, cimitirul era curat și aproape pustiu, câteva mașini trase la poartă , câțiva oameni își jeleau morții , nimeni cunoscut , nimeni pe care să îl poți numi cu nume și prenume ori că eu nu mai cunosc pe nimeni ori că nimeni nu mă mai cunoaște pe mine .

Așa este la oraș , nu știe nimeni al cui ești, cum te cheamă , cum i-a chemat pe ai tăi, doar o vreme scurtă și într-un colț de stradă , ori de cartier , acolo unde ai trăit tu, te-au mai știut un timp niște vecini , dar cu timpul te-au uitat și ei , nu mai faci parte din peisaj cu timpul .

Trebuia neapărat să ajung la ei cu flori și lumânări pentru a mă putea „întâlni” pentru o clipă cu spiritul lor, acolo , la capul mortului , cum se spune din bătrâni .

Am trecut pe acasă și mi-am luat un pic din seva pământului meu , acolo de unde am plecat eu ,acasă , era altădată locul unde îmi încărcam bateriile , astăzi este locul unde revin cu plăcere pentru a-mi aduce aminte de unde mă trag !

După ce am lăsat în spate orașul astăzi golit de oamenii care mi-au fost odată familie , rude, colegi, prieteni ,  am poposit și la Buzoești la cimitir , pentru a pune câte o lumânare  și la mormintele bunicilor mei , Ioana și Paraschiv POPA , în fața noastră pe drumul spre cimitir văzând o femeie ce se ducea acolo la ora la care nu mai era nimeni acolo și nici pe drum .

Intrăm și noi , ceva mai târziu după dânsa , ne punem lumânările , după care , la plecare , trec prin dreptul femeii și îi dau „bună ziua!” așa cum se cuvine și cum am fost educată de toți cei care m-au crescut („să nu treci , mamă , vreodată , la țară , pe lângă om și să nu dai cu „bună ziua” că nu este frumos, ne facem de basm, de râsul lumii ne facem!” ).

-Bună ziua ! zic eu .

-Bună ziua mamă! zice dumneaei. Dar la cine ați venit aici la cimitir , că nu vă știu din vedere?

- Am venit la bunicii mei , Ioana si Paraschiv POPA , la dom...nu am apucat eu să dau detalii că femeia din cimitir a și știut la cine anume am venit .

- Ah , da , la domnul învățător Paraschiv ! Da de-a cui ești fata mea , a cui dintre ei ești tu ?

- Sunt a lu Lică !

-Anișoara , tu ești ? Fata lui Lică și a Floricăi ( a Florichii a zis) ?

-Da , eu sunt , mă cunoașteți ?

- Vai , mamă, cum să nu te știu , erai micuță atunci când veneam eu la voi acasă la Roșiori , de câte ori nu am venit eu cu mama mea la voi acasă la Roșiori , că mama mea lucra acolo și de multe ori mă lua si pe mine cu ea și mă mai lăsa la ei , ori când mama nu mai putea ajunge acasă din cauza vreunui viscol de nu mergeau trenurile , dormea la voi acasă că nu avea unde să se ducă și o lua bietul taică-tău la el acasă și la ei a dormit și a mâncat de foarte multe ori ...Fata mea , Anișoara mamă , ce părinți buni ai avut mamă ! Ce suflet aveau în ei ! Venea mama mea cu pachet de la ei pentru domnul învățător , făcea mama ta niște cozonaci de pomină, mereu îi trimitea pachet pe mama când nu putea să vină el cu ce aveau și ei acolo acasă  și mama mereu i le ducea. Mai venea Icu , Silvia , Mihai , pe urma se retrăsese aici Vasile , dar pe Aurica nu am mai văzut-o de mult , nici pe Lenuța nu am mai vazut-o .

 De ei ce mai știi , ei ce mai fac , că nu i-am mai văzut de mult?

- Tușa Aurica trăiește și este bine , zic eu , este la Brașov la fata ei , are grijă de ea și a împlinit 95 de ani . Tușa Elena este și ea foarte bine , este la Sibiu la fata ei , a fost aici la Buzoești de Rusalii , unchiul Icu a murit de tânăr , a murit și unchiul Vasile ,Silvia s-a dus și ea ,  barim ai mei au murit de foarte mult timp, ei și fratele meu . Da matale cine ești , că eu nu știu lumea de pe aici din sat?

-Eu sunt fata Miței , mama mea a fost navetistă la serviciu la Roșiori , de aia veneam eu la voi acasă și vă port in minte și in inimă .

- Și cine v-a murit ?

- Mie mi-a murit bărbatul meu , acuma de Crăciun, a tot dus pe picioare o boala grea , de plămâni , timp de 20 de ani, dar nu s-a mai putut face nimic , avea doar 73 de ani .

- Aveți copii , nepoți ? Stă cineva cu matale ?

- Da mamă, am, am patru copii, două fete și doi băieți , da n-am decât doi nepoți, atât , iar cu mine stă o fată .

- Este bine că nu stați singură , zic eu, că atunci era mai rău . Vă mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase spuse despre părinții mei și pentru amintirea pe care le-o purtați !

- Să fii sănătoasă , fata mea , să vă dea Dumnezeu multă sănătate ție și la toată familia ta că mult bine au mai făcut părinții tăi pe acest pământ mamii mele și nu numai !

- Sănătate și dumneavoastră și putere să vă dea Cel de sus să puteți să depășiți moartea soțului dumneavoastră !

Am plecat de acolo cu ochii în lacrimi , încă o dată , pentru a nu știu câtă oară , dovezi vii ale sufletului și faptelor lor pe acest pământ mi-au fost aduse de oamenii pe care ei doi i-au ajutat cu ce au avut ei și cu ce au putut . Am avut acel sentiment de a simți că ai rădăcini puternice , că uite , tu , care nu te știe nimeni la oraș cine ești și de unde vii, al cui ești și din cine te tragi, ai fost imediat recunoscut prin rădăcinile tale , prin părinții tăi , bunicii tăi, moșii și strămoșii tăi iar pentru mine această întâlnire din cimitir mi-a adus aminte ce părinți minunași am avut , ce rădăcini puternice am , a cui sunt și de unde mă trag .

Sănătate multă să vă dea Dumnezeu să puteți să mergeți la rădăcini să vedeți cât de adânci sunt și rădăcinile voastre !