Vara .

În orășelul meu mic de câmpie cu oameni puțini și doruri multe părea că timpul a stat în loc și nimic nu se întâmplă ....Părea . Era atât de cald vara că nimeni nu îndrăznea să circule la prânz pe drum și dacă nu te hidratai corespunzător simțeai că pielea îți ia foc și vei muri de sete și de arșiță ...Nu știu să o fi existat pe undeva aer condiționat .

Străzile erau pustii . Când ieșeau din tură bărbații și  femeile de la serviciu se mai animau un pic , pentru puțină vreme însă , pentru că toți își doreau să ajungă cât mai repede în case , la răcoare , să se odihnească , să se răcorească ...

Seara , în schimb, când se mai răcorea un pic, oamenii ieșeau la porți să își ude florile de pe lângă garduri sau de la trotuar unde erau , unii își udau grădinile de zarzavat  , alții udau florile și apoi udau tot , până și trotuarul în sine , pentru a stinge praful din aer și a schimba mirosul în proaspăt .....nările erau gâdilate de un parfum aparte , de apă și flori, regina nopții era predominantă , o liniște aparte plutea în aer .

Vara , copii mergeau la ștrand ori la râu , dar acolo mai se înecau uneori în gropile făcute de cei ce își luau nisip de acolo pentru construcții; se construiau blocuri în mod special, mai puțin case după anii ¨70 .

Apoi oamenii se întâlneau intre ei , vorbeau unul cu celălalt , își admirau grădinile , își dădeau sfaturi , se uitau unii in ochii celorlalți , își pândeau gesturile si privirile in dorința de a ghici răspunsurile .

Oamenii trăiau atunci cu frică, de a nu fi pârât de vecini pentru cine știe ce ar fi fost ilegal, dar exista totuși între ei o anumită înțelegere mai presus de orânduirea comunistă .

Erau parcă mai prietenoși , mai calzi, mai umani . Frica și ura îi unise .

Dacă auzeai că s-a întâmplat ceva deosebit în oraș, căci se afla, orașul era mic,  te duceai repede să le spui și altora , prietenilor, rudelor, pentru a lua aminte  , se spunea chiar și când va veni mașina cu carne, lapte , brânză,  ouă , sau dacă va fi sau nu cașcaval ori alte bunătății . Se formau cozi încă din noapte la alimentara, măcelărie, lăptărie , etc .

 O veste importantă pe perioada verii era cine a mai luat la facultate... erau 8 studenți la mia de locuitori , iar aceștia erau respectați pentru că atunci nu se intra pe bani, cu pile sau altfel decât pe cap, creier , știință.

Este foarte adevărat că erau în floare meditațiile și , da, cine avea bani de dat la meditații putea să își trimită copilul la medicină , drept ,arhitectura sau la ASE . 

La medicină și la drept erau peste 30 de candidați pe un loc , la ASE cam 20 ; greu se intra la absolut orice facultate , unele erau câte o singură facultate pe toată țara , pentru că numărul de locuri  în facultate era corelat cu numărul de locuri de muncă din RSR ; eu , de exemplu, când am intrat la facultate , am fost 625 de candidați pe 23 de locuri .

Faceți socoteala .

Asta așa, ca să vă dați seama de diferența dintre valoarea diplomelor de atunci și cea de astăzi.

Daca luai la facultate aveai deja alt statut ; erai cineva până prin 1985 când au fost răsturnate valorile .

De atunci ,o vânzătoare o bătea de departe pe o ingineră . La câștiguri pe lună .Avea ea alt statut social?

Cu toate aceste dificultăți , necazuri, lipsuri, frici, toată lumea avea serviciu legal, cu asigurări de pensie și de sănătate și cu toții se bucurau de o stabilitate economică , erau cu toții aproape,  cam la același nivel de bogăție sau sărăcie, cum vreți să îi ziceți , diferențele nu erau atât de vizibile între cei săraci și cei bogați.

Dar ele existau , pentru că erau oameni care făceau profit de pe urma mărfurilor greu de găsit ( produse alimentare de genul carne și derivatele ei , produse de încălțăminte și îmbrăcăminte de calitate , de genul pantofi , electronice și electrocasnice, mobila etc. )  sau de pe urma unor servicii ilegale ( de exemplu, avorturile ) .

Nu erau șomeri , dar existau destul de mulți angajați care , efectiv, tăiau frunză la câini . era șomaj mascat de niște posturi fantomă.

Locuințele erau date de întreprinderi , mici, inconfortabile , dar cu utilități, baie și bucătărie , avea casă chiar și cel mai neputincios om, dacă avea copii . Dacă nu avea copii plătea o taxă de celibat și această taxă era destul de mare , era plătită de către toți cei care nu aveau copii chiar dacă erau căsătoriți dar nu puteau avea copii.

Era , totuși, o diferența între vremurile când erau cu toții țărani , la plug ( în case de lut fără lumină , de stăteau la lampa cu gaz și cu wc-ul în fundul curții) , și a fi la bloc , în oraș, cu o școală aproape de casă și un magazin la parterul blocului.

Cu toate astea țăranul de dinainte era stăpân pe viața lui, pe pământul lui , pe vitele lui ; după colectivizare nu mai era stăpân pe nimic și regreta asta .

Nu toți regretau , doar cei care avuseseră mai mult pământ ori aveau utilaje , ori erau mai vrednici .

Locuințele erau date de stat sau de întreprinderea unde lucrai , care întreprindere era de stat , totul era de stat și în funcție de numărul de copii pe care îi aveai ; dacă aveai două fete sau doi băieți , primeai un apartament de două camere , adică un singur dormitor , dar obligatoriu îl transformai în două dormitoare ; dacă aveai băiat și fată , sau mai mulți băieți si mai multe fete ( era obligatoriu să faci toți copii , nu era permis avortul decât de la cinci copii în sus ori daca aveai două cezariene, iar în țară nu exista nici un fel de anticoncepțional nici prezervative, erau interzise ) atunci primeai trei camere , foarte rar patru camere .

Cu toate astea țăranul de dinainte era stăpân pe viața lui, pe pământul lui , pe vitele lui ; după colectivizare nu mai era stăpân pe nimic și regreta asta .Nu toți ,doar cei care aveau mai mult ori aveau utilaje , ori erau mai vrednici .

Locuințele erau date de stat sau de întreprinderea unde lucrai , care întreprindere era de stat , totul era de stat și în funcție de numărul de copii pe care ii aveai ; daca aveai doua fete sau doi băieți , primeai un apartament de doua camere , adică un singur dormitor , dar obligatoriu îl transformai in doua dormitoare ; daca aveai băiat si fata , sau mai mulți băieți si mai multe fete ( era obligatoriu sa faci toți copii , nu era permis avortul decât de la cinci copii in sus ori daca aveai doua cezariene, iar in tara nu exista nici un fel de anticoncepțional nici prezervative  ) atunci primeai trei camere , foarte rar patru camere .

Un coleg de serviciu al tatălui meu care avea opt copii, nu știu de ce religie aparținea el, a primit două apartamente de câte patru camere , la parterul unui bloc CFR departe de oraș, într-o zonă proastă , după lungi insistențe și la serviciu și la partid , ani de zile a durat până au primit cele doua apartamente unde stăteau 11 persoane .

Am văzut familii cu cinci copii care au stat în niște minuscule apartamente cu două dormitoare și o cameră de zi iar bucătăria era atât de mică că mâncau pe rând .

Astăzi nu mai îți dă nimeni nimic, dar nici nu mai ești obligat să faci 5 copii minim . Faci câți copii vrei și câți poți crește sau îți faci casă pe câți bani ai .

Statul nu te mai ajută cu nimic din acest punct de vedere .

O fostă vecină de-a mea care trecuse la o altă religie ,cu speranța că mama ei va fi vindecată de cancer dacă ea va face toți copii care îi dă Dumnezeu ajunsese să aibă opt copii, o fată si șapte băieți, atunci când a venit „revoluția” și era ferm convinsă că trăim cele mai bune vremuri că statul le va da casă la toți cei șapte băieți ai ei, locuri de muncă și un trai decent ....Mama ei a murit, bineînțeles , faptul ca ea a trecut la o altă religie nu a ajutat-o cu nimic pe mama ei , dar ea a fost convinsă să nu „arunce sămânța pe piatră seacă” .

Fiecare cu convingerile sale , foarte bine a făcut că a dat viață tuturor copiilor lor , dar nu se bazau pe ei pentru a-și ridica copii pentru a-i educa ci pe stat , pe PCR .

Ea fusese colegă de facultate cu soțul meu , o fată frumoasă și veselă , dar renunțase la facultate, la carte, la meserie, la tot, se schimbase,  atunci când mama ei se îmbolnăvise și o obligase să treacă la altă religie; am întâlnit-o mult mai târziu, prin 2004 , era foarte supărată pe frații ei , se mutase într-un sat din Maramureș, unul de aceeași religie ,  aveau acolo gradină și o căsuță , se descurcau foarte greu și abia aștepta să se facă mai mari copii să plece de acasă după muncă în lume, oriunde o fi , să își facă un rost singuri ...Nu își putea permite să îi întrețină la un liceu sau la o facultate . Pe fată o măritase de mică după ce ea , fata , fiind cea mai mare o ajutase să-i crească pe toți ceilalți 7 frați .

Viața asta a ei era răsturnată , socotelile inițiale nu mai erau valabile azi . Dorea ajutor de la frații ei care nu aveau atât de mulți copii și care aveau serviciu atât ei cât și soțiile lor. Totul se schimbase și de acum era fiecare conștient că nu mai va da nimeni, niciodată, casă cu chirie imediat ce te angajezi și te căsătorești.

Nimeni nu știa atunci ce avea sa urmeze.

Și au urmat anii 90 , cumpliții ani 90 , când doar se închideau întreprinderile și oamenii disperați mureau, înnebuneau și doar cei mai norocoși au luat traista în băț și au plecat departe de aceste locuri, de această țară, de acești conducători noi .

Toți ar fi urmat să aibă o pensie decentă, adică 85% din veniturile obținute în ultimii doi ani de activitate , se ieșea la pensie la 55 de ani femeile ( și 25 de ani de vechime ) și 60 de ani bărbații ( 30 de ani de vechime obligatoriu ) .

 Cine nu avea vechime în muncă sau mai dorea să activeze mai putea maxim doi ani , adică până la maxim 57 de ani femeile și 62 de ani bărbații .

Nu spun că era bine, (în special după 1980 , a început să fie groaznic, era foame și frig , în case nu se mai dădea căldură și apă caldă , decât foarte puțin, nu se mai găseau alimentele de bază ,  ba până și electrocasnicele se luau „pe sub mână”(eu personal am apelat la rude, prieteni, vecini, cunoștințe pentru a putea cumpăra , cu șpaga aferentă , bineînțeles, astfel de produse , frigiderul, mașina de spălat, aragazul , etc. )  , pantofii, lucrurile din bumbac venite din China, tot ce era altădată la raft, acum se dădea doar cu relații, la schimb cu altceva ; vânzătoarele deveniseră peste noapte adevărate „doamne” din cele mai simple femei cum erau altădată), dar era totuși , o țară cu locuri de muncă legale, la „alb” nu la negru nu la gri și cu locuințe pentru fiecare muncitor.

Dintre cei care au ieșit la pensie atunci nu cred să mai fie mulți în viață acum, dar pensia lor era cu mult mai mare decât a celor ieșiți ulterior ; de exemplu, tatăl meu și socrul meu au ieșit la pensie în 1990 la 60 de ani respectiv 55 de ani cu 85% din veniturile medii ( adică se socoteau primele, vechimea , orele suplimentare , tot, se făcea o medie îi pensia era calculată la 85% din această medie a veniturilor ) iar nașul meu, mult mai tânăr decât ei (după ce întreprinderea lui s-a închis , a dat faliment) a ajuns la pensie la 65 de ani cu o pensie de 800 Ron /lună așa încât , un om ieșit la pensie de pe legea veche , de pe același post , avea o pensie de 1600 RON /LUNA în 2017 iar altul , ieșit la pensie la 65 de ani în loc de 55 a primit pensie de 800 Ron /lună în funcție de câte puncte a avut la calcul.

Vă dau un alt exemplu despre răsturnarea valorilor firești: atunci când eu , studentă la politehnică ,viitoare ingineră ,  m-am căsătorit cu soțul meu și am mers la el acasă , soacra mea i-a spus lui ca o știre de laudă, ca un eveniment fericit , ca o realizare excelentă , că un vecin de al lui , tot inginer ca și el , tocmai se căsătorise cu o fată „ foarte bună , mamă, este vânzătoare la ROMARTA” , câștigă foarte bine, mai ia și șpăgi, deh... ( nota bene, nu ca a ta , o să fie o prăpădită de ingineră pe un salariu de tot rahatul ( ca și el , de altfel)) .

Ulterior aceștia aveau să se despartă ....motivul „nepotrivire de caracter” ...

Și educație aș fi adăugat eu. Bineînțeles că ea nu mai câștiga atât de bine după revoluție .

Asta ca să vă dați seama unde se ajunsese, cum erau răsturnate valorile, cum gândeau la finalul anilor 80 chiar părinții noștri, care ei, tocmai ei , ne învățaseră să învățam carte, să fim oameni realizați, să facem facultăți, să nu rămânem ca ei , amărâți, fără studii, la munca de jos .Ei ne încurajaseră să mergem pe drumul educației superioare pentru a putea trăi mai bine.

Ajunseseră vânzătorii , cei de la achiziții, bucătăresele de la restaurante și cantine,  orice om care avea o cât de mică posibilitate de a ascunde și vinde cu suprapreț marfa , în mod special alimentele de bază , să aibă o altă valoare decât ar fi avut-o în mod firesc , într-o societate normală .

O fostă vecină de-a mea era vânzătoare la o alimentară din Mioveni , era căsătorită cu un inginer ( a doua căsătorie) și la o înghesuială la coadă pentru rația de ouă și niște lămâi a strigat la oameni așa :

„-V-a dat partidul ouă, v-a dat partidul lămâi și voi nu stați frumos la coadă ?Nesimțiților !”

Cum credeți că s-au simțit atunci toți acei oameni care așteptau să își primească rația de ouă și o lămâie dupăo zi întreagă de muncă la uzină ?

Am vrut sa știți care era viața noastră in perioada comunista cu bune si cu rele .

Iarna

În orășelul meu mic de câmpie cu oameni puțini și doruri multe părea că timpul a stat în loc și nimic nu se întâmplă ....Părea , dar era doar o părere .

Oamenii trăiau și se întâmplau lucruri,  se năștea mult mai mult decât se murea, motivul fiind inexistența mijloacelor de contracepție, de planificare familială și obligativitatea de a avea minim cinci copii sau două cezariene pentru a avea dreptul la întrerupere de sarcină .  Oamenii se iubeau sau , dimpotrivă, se urau , dar erau oameni și ierni grozave.

Să nu va închipuiți ca era alegerea oamenilor să aducă pe lume atâția copii , era politica de stat , erau interzise orice forma de prevedere familiala , orice fel de anticoncepționale sau prezervative , interzis avortul, totul era interzis , îți începeai viața sexuală imediat începeai să faci copii.

În timpul acesta alimentările erau goale, mamele erau disperate , recurgeau la tot ce știau și puteau ca să își poată hrăni familia din ce în ce mai numeroasă și mai săracă.

 Multe cupluri se căsătoreau doar pentru că apăruse un copil nedorit de ambii părinți și trebuiau să îi dea un nume ,formau o familie, primeau o casă .

Acum , nu mai sunt nici ierni, nici prea mulți oameni , nici căsătorii și nici nașteri.

Iarna erau geruri de crăpau pietrele ; zăpada era din belșug, viscol de îți astupa pragul casei și o parte din ferestre, se auzea vântul cum șuiera pe la coama casei de credeai că vine sfârșitul lumii .Oare ne vom mai întâlni cu asemenea ierni?

Drumurile principale erau curățate , ca în orice urbe care se respectă , dar pe ulicioare nu intrau , fiecare își făcea pârtie ca să poată ieși de la el din curte până la drumul mare ; parcurile arătau fantastic , iar copii și tinerii de atunci se bucurau de frumusețea peisajului, de joaca nevinovată cu bulgarii de zăpadă , săniuș, plimbări sub felinarele aprinse în timp ce din cer se scuturau norii de nea . Oamenii maturi nu prea aveau de ce să se bucure .

Caloriferele erau reci și apa caldă era cu program .

Iarna din anii 80 era frumoasă , ca peisaj , dar grea pentru toți cei de la bloc, fără căldură și apă caldă, fără alimente ; circula atunci o vorba :” este bine să stai la bloc dacă ai doi proști la țară” (care să iți dea mâncarea și uneori chiar lemne de foc pentru sobe improvizate în apartamente ) . De obicei, acești „proștii” erau părinții care ieșeau la pensie și se duceau înapoi la țară de unde veniseră și creșteau păsări, porci, țineau o vacă cu lapte,  aveau o grădină de legume și zarzavat, o vie , o livadă și tot ce produceau le dădeau copiilor lor la oraș fie să nu facă foamea fie pentru ca aceștia să strângă banii de mașină DACIA sau ARO.

Alții alegeau să își mediteze copii în loc să ia o mașină pentru a intra la medicină, drept, ASE  arhitectură, etc. .

Orașul,  așa cum l-am cunoscut eu a murit de mult : întreprinderile s-au închis, rând pe rând , tinerii au plecat , bătrânii noștri părinți au rămas singuri în casele lor.

 Mulți dintre ei murit singuri , fără nici un copil la capul lor din ăia cinci .

Orașul parcă este o fantomă a celui care a fost odată .

Străzile și-au schimbat structura , au apărut chioșcuri la poartă acolo unde erau flori , au apărut peste noapte alți proprietari ,tot felul de chiriași , etc .

 Nici măcar o singură întreprindere mare sau mică nu a rezistat noii orânduiri economice . Toate s-au închis : IMAIA, IMMR, ȚESĂTORIA, TRICOTAJELE, CONFECTII, TÂMPLARUL , TRAFAGUL , FABRICA DE BERE , FABRICA DE ULEI , ICIL (de unde se încărcau tiruri cu cașcaval și unt , smântână și alte produse ce se exportau direct în Olanda și știu foarte bine asta că stau gard în gard cu fostul ICIL) .

  Cine se face oare vinovat pentru închiderea lor ?

Tinerii de atunci au plecat care încotro au văzut cu ochii , forță de muncă proaspătă pentru occident, carne vie, (erau tineri atunci ,aveau viitorul în față , copii mici de întreținut unii dintre ei sau părinți bolnavi) azi sunt oameni maturi îmbătrâniți prin toate colțurile lumii , departe de tot ce au iubit și au  avut odată .

Nu aveau de ales, ori mureau de foame în țară , ori aveau să trăiască în alte părți ale lumii, în special în Italia și în Spania unde au plecat prin anii 90 și 2000 , abia pe urmă au început să plece în Anglia.

Țara toată aproape arată astăzi așa , cu mici excepții , orașele foarte mari ce au permis să vină investitorii foarte mari .

Ne vom mai reveni oare vreodată economic?

Ar trebui să mizăm pe IT și pe agricultură, pe industria alimentară , medicină și învățământ?

Copii fratelui meu sunt toți plecați ; nici dacă ar mai fi trăit fratele meu nu ar mai fi avut de ce să mai rămână ; îmi aduc aminte când s-a dus nepoata mea la București, prin anii 2000 ,după ce terminase liceul și o școală post liceală de doi ani ,  să își ia un serviciu, patronul i-a oferit salariul minim pe economie, fără contract de muncă, fără asigurări, la negru, iar proprietarul locuinței i-a cerut chiria exact cât era salariul ei .

Ce alegere putea să facă ea alta decât să plece ?

 Păi cum să rămâi în asemenea condiții ?

 Ce să faci să poți să trăiești cât de cât , să iți întemeiezi o familie, să ai copii , o casă , o viață decentă  ?

Nu știu ce s-ar fi întâmplat cu ei dacă nu ar fi plecat din țară , ar fi fost vai de capul lor .

Au plecat , toți trei , în Italia la început , apoi în Germania și în Anglia .

S-au împrăștiat în Europa , alții au plecat direct în America, dar acolo aveai nevoie de viză .

Astăzi toți trei se descurcă binișor. Dumnezeu le-a ajutat să își găsească de muncă pe acolo .

Am vrut să știți care era viața noastră în perioada comunistă cu bune și cu rele așa cum am trăit-o eu în cei 25 de ani pe care i-am trăit în regimul comunist dar cei mai în vârstă decât mine pot avea alte experiențe . Cele mai urâte experiențe le-au avut bunicii și părinții noștri care au rămas fără strânsura fiecăruia după generații întregi de adunat , fără școli , fără nimic , ba mulți au murit în pușcăriile comuniste pentru simplul fapt că nu au fost de acord să cedeze casa, pământul , utilaje, mica lor avere sau să își schimbe credința in Dumnezeu .

Textul îmi aparține

Fotografie luată de pe net