Atunci când totul părea frumos ….

Toți copii de pe ulița ne duceam in strada mare in serile lungi de vara sa ii ascultam ….

Cei doi , vecinii mei din strada principala ,erau poate , cei mai educați copii din cartier si printre putinii din oraș care avuseseră parte ( si posibilități ) de o așa educație , la un înalt nivel ; ei cântau seara ( si ne încântau si pe noi ) unul la pian si celălalt la vioara .

Băiatul era atunci elev la liceul Tonitza din București si venea doar in vacante acasă , iar fata era studenta la medicina la Timișoara ...la fel era si ea , venea acasă in sesiuni si in vacante .

Dumnezeu mi-a oferit șansa sa ascult de mica , prin fereastra larg deschisa a casei lor, muzica buna , serenade, sonate , habar nu am avut cine era autorul sau cum se chema lucrarea pe care noi, copii , o ascultam , la gardul casei lor , ținându-ne cu mâinile de gard si îmbătând-ne de muzica bun a si de parfumul florilor de la ei din gradina … venea parfum de regina nopții, de mana maicii Domnului sau de liliac , de trandafiri, de zambaci , de bujori , de toate florile din curtea doamnei si a domnului POPESCU ; ce încântare , ce vibrații aveau in sufletele noastre de copii muzica aceea divina , in liniștea serilor de vara , gâdilați de parfumul florilor .... iar pe strada erau tei ...

Uneori, chiar de la mine din curte ii auzeam cum cântă , daca vântul bătea dinspre curtea lor , in curtea noastră veneau sunetele ... ascultam , vrăjiți , si nimeni nu mai îndrăznea sa mai șoptească ...

Cat de mult mi-as dori sa mai pot sa ascult seara , in parfum de flori de tei ori Mana maicii Domnului , o serenada ... nu de la un sistem audio, ci direct de la cei care știu sa cânte si sa încânte sufletele ..in micuțul meu orășel de câmpie cu oameni putini si doruri multe .