La nuntă

Roșiorii de Vede

Așa cum v-am mai spus orășelul meu mic cu oameni puțini și doruri multe își dublase sau chiar triplase populația după colectivizare , cu oameni simpli veniți de la țară care și-au făcut case pe locul fostelor grădini ale orășenilor mai vechi .

Proprietarii au vândut repede o parte din grădini pentru că le era frică că și acelea vor fi confiscate așa cum le confiscaseră terenurile agricole de la țară , magazinele, fabricile ori atelierele care le dețineau înainte de 1948 .

Așa cum zicea și  Moise in biblie, că el i-a scos pe evrei din Egipt , dar nu a reușit timp de 40 de ani să scoată Egiptul din evrei , (obiceiurile acestora căpătate in Egipt), tot așa și cu acești oameni simpli vrednici , veniți de la țară, prima generație încălțată, au venit la oraș cu tot cu obiceiurile lor de la ei din sat .

 Acești oameni și-au păstrat multe din obiceiurile lor, cu ocazia nunților, a botezului ori a înmormântării,  dar au și preluat din obiceiurile de nuntă ale orășenilor .

Eu mai mergeam cu mama pe la nunțile vecinilor , să vedem mireasa, cât este de frumoasă, cum are rochia , etc .obicei împământenit la țară ,dar pe mama o interesa in mod special care sunt darurile miresei care se dau rudelor ginerelui pentru a evalua costurile din partea socrilor mici, si totodată  dorea să știe si ce se primește in dar mireasă , la masa miresei , iar pentru asta trebuia să vezi cine vine, cu ce vine, ce se servește si , pentru daruri , să vezi hora „nuneasca” .

(Ar trebui să se studieze treaba asta cu nuneasca si la școală ca fiind parte din tradițiile poporului roman , tradiții dispărute, care nu sunt mereu binevenite)

Atunci când eram invitate la masa miresei, ca și vecini, colege sau rude ( noi nu am avut decât o rudă destul de îndepărtată in oraș),  puteam să facem parte din actorii care participau la nuntă și să vedem toate acestea direct din curtea casei .

Părinții mei nefăcând parte din lumea bună a orașului, din oamenii de vază ai timpului lor, si nici din orășenii vechi nu prea erau chemați la foarte multe nunti acolo , in oraș , deși ei doi erau niște oameni respectați si respectabili, dar așa stăteau lucrurile . (Erau in schimb chemați la ei in sat, acolo de unde proveneau , la toate rudele lor, si nu erau puține, pentru că ambii mei părinți proveneau din familii de câte opt copii , am avut 30 de verișori primari.)

Cu toate acestea îmi aduc aminte foarte bine câteva nunți la care am fost invitată la masa miresei , iar apoi seara, părinții mei s-au dus la masă.

 Cam toate nunțile erau la fel, cu mici diferențe doar , in funcție de localitatea de unde veneau părinții copiilor .

Mariana , domnișoara învățătoare, fată frumoasă si cuminte , vecina cu noi, stătea pe Carpați  chiar in dreptul uliței noastre , lângă o brutărie , iar mama ei lucra cu mama ; ea era mult mai mare decât mine, dar când a fost mireasa m-a invitat la ea acasă la masa miresei .

Ce onoare ! Ce fericire pe capul meu !

(Eu tocmai ce luasem la liceul cel mai bun din oraș , atunci Liceul de Matematică-Fizică ,clasa specială de matematică si fizica ,  acum ANASTASESCU si eram mica „vedeta” a cartierului , așa că eram invitată peste tot).

Acasă la mireasă se petreceau câteva obiceiuri specifice zonei nu doar orașului nostru .

Îmi aduc aminte cum soseau rând pe rând rudele miresei , cu cadourile lor, frumos împachetate: servicii de masă, din porțelan sau din faianță, după posibilități, seturi de tacâmuri din inox, lenjerii, seturi de fețe de masă cu șervețele din același material, cratițe, oale ,ligheane de bucătărie, in mod special , in ele se punea o pungă cu orez, zahăr , fidea, o sticlă cu ulei , cate ceva ce îți trebuia la bucătărie, apoi colegele si prietenele ei ,au sosit ba cu un fier de călcat , ba cu un serviciu de tort sau de cafea .

 La fel aduceau si vecinii, cadouri ceva mai mici, serviciu de ceai, de cafea, de tort , dar toate erau însoțite de flori , multe flori si dragoste pentru fata care pleca din casa părinteasca , de lângă vecinii ei unde crescuse si nu se știa ce soartă avea să aibă .  

 Ritualul din casa miresei era următorul : mireasa , coafată frumos si machiată, elegant  îmbrăcată în rochița de mireasa dar fără voal si coroniță, aștepta oamenii în pragul casei , pe verandă, sau în curte , unde primea darurile si se îmbrățișa cu toată lumea ferind-si coafura si machiajul astfel încât sa fie tot timpul impecabilă ; alături de ea era cel puțin o masă care avea pe ea așezată o fată de masă albă pe care tronau câteva tăvi cu pahare pline cu apă si o linguriță înfiptă pe fundul lor în șerbet, acesta fiind era nelipsit, specific locului,  în toate culorile , de trandafir, de mentă, de lămâie,  apoi erau bomboanele fondante făcute la noi in oraș de o femeie pricepută , ( căreia ii duceai nucile , zaharul si banii de manoperă , iar ea punea restul ,”le savoir-faire” et „ je ne sais quoi” ), apoi veneau tăvile cu prăjituri , cheseaua cu dulceață si paharele cu apă ori chiar cu sirop făcut in casă .

Prăjiturile erau făcute de rude , de vecini ori de colege sau bune prietene, era acolo „Albă ca zăpada”, „ Negrii in cămăși albe” , „Televizor” , „Negresa” apoi tot felul de fursecuri , checuri , cozonac , nelipsitul cozonac .

 Eu atunci nu eram atunci așa de pofticioasă ca astăzi , ba chiar eram dificilă la mâncare , dar la prăjiturile făcute in casă, nu mă puteam abține,  toata lumea era „ gurmandă” .

 Eram exact ca în reclama aceea „ noi seara nu mâncăm, dar la salam de Sibiu... nu rezistăm”.

Mireasa spunea că ea cu mama ei au făcut prăjiturile și să știți că atunci chiar așa și era .

După ce erau primite darurile iar oaspeții serveau prăjiturile erau două momente, pe care marea majoritate a mireselor le făceau înainte să sosească alaiul cu nașii si ginerele ; mergeau la udat apoi împodobeau bradul de cununie .Chiar si la oraș se mai țineau aceste obiceiuri .

Acestea veneau odată cu oamenii de la sat  iar in orașe la bloc foarte rar se mai țineau .

Udatul se făceau cam la a treia casă din vecini, o casă care avea o fântână în curte , o curte mai mare unde gazda fusese de acord să i se treacă pragul . Era o onoare acest lucru , era de fală , dar și o obligație de a avea curtea și casa frumos aranjate în ziua aceea .Aici trebuie să vă spun că găleata era una obișnuită , de metal, prea putini mai aveau vadră din lemn , așa cum era în sat , dar ștergar cusut aveau toți.

 De la udatul care se mai ținea atunci, se întorceau acasă unde se împodobea bradul cu florile făcute sâmbătă seara , la fedeleș, flori si ghirlande din hârtie creponată , făcute noaptea târziu împreună cu prietenele, rudele, colegele si  vecinii invitați să facă florile de brad .

 In timp ce se împodobea bradul ,(la final era stropit cu vin , se spuneau glume, erau si unele obiceiuri, se puneau in el un măr si un covrig, o față de masă cusută de mireasa si niște batiste),  apăreau si nașii cu ginerele si alaiul lor .

 Atunci veneau practic să ia fata din casa părintească să o ducă la cununat si apoi la casa băiatului.

Aceștia veneau cu lăutarii după ei de la casa nasului dar si acolo se duseseră de la casa ginerelui unde începea nunta .

La casa ginerelui se petrecea obiceiul bărbieritului care exista în toată țara și neamul nostru creștin ortodox , nu mai știu dacă acolo se duceau cadouri de casă nouă, căci oamenii ginerelui veneau toți seara la masă unde lăsau darul în bani .Aici cântau lăutarii vestitul  

„ Pusei briciul sa mă rad , fetele fac in necaz”

Glumele se țineau lanț ,deocheate sau nu , cu perdea sau fără,  toată lumea râdea, avea ceva de zis, erau în mare formă , asta dacă nu cumva mai era cate unul si cu capsa pusă.

Si acolo se serveau ceva prăjituri dar serveau și mâncare rece , friptură de pui sau salate , aperitive așezate pe platouri , pentru că ziua era lungă iar oamenii trebuiau să mănânce serios  să le ajungă până seara la masa de nuntă . Acestea se pregăteau de către toate rudele ginerelui chiar în noaptea de dinaintea nunții : icre făcute în casă, ouă umplute , salată rusească, salată de vinete, zacuscă , friptură de pui sau de porc cu murături asortate , ce mai , adevărat ospăț cum era.

 Bineînțeles prăjiturile erau nelipsite , la fel ca si la nași și la mireasa.

 Doar se pregătiseră de nuntă să își primească noua membră a familiei așa cum se cuvine , doar ea avea să le dăruiască nepoți .

 Ce nu fac oamenii pentru a-și vedea moștenitorii cu moștenitori! Orice pot .

 Li se oferea tot ceea ce se putea și le trebuia astfel încât să poată porni în viață încrezători în propriile lor forțe dar și știind că se pot baza pe părinții lor in caz de nevoie  . 

Acolo , la masa ginerelui erau lăutarii si cu ei plecau la casa nașilor.

Alaiul era mare , aici se adunau mulți colegi , rude, vecini de ai ginerelui , atât băieți cât si fetele care erau invitate la nuntă din partea ginerelui .

 Oamenii erau îmbrăcați frumos, la costume ,cămăși albe cu cravate bărbații, femeile aveau rochii elegante , lungi sau scurte , erau coafate , machiate , aveau grijă cu mult timp înainte să își cumpere rochia , pantofii, poșeta, tot ce trebuia pentru o ținută la înălțimea evenimentului .

Era un prilej de a se vedea cât sunt de frumoși chiar si cei mai in vârstă , nu doar tineretul .

 Se uitau cu dragoste unul la celălalt nu doar tinerii ci și cei mai în vârstă, părinții si bunicii, oamenii în etate .

Atunci, așa gătiți de sărbătoare își aduceau aminte cât de frumoși au fost dar mai sunt încă.

 La nași iar era masa întinsă în curte , de asemenea cu aperitive , prăjituri , băuturi de toate felurile , fine sau mai puțin fine dar din belșug . Ginerele venea la nașă cu plosca cu vin, cu un buchet de flori pentru nașă si plecau de acolo cu voalul miresei , darurile nașei pentru mireasa si neapărat cu  o oglindă mare , de pus înaintea miresei când nașa avea să o gătească să plece din casa părinților la cununie . Aceasta oglinda este specifica orașului, nu am mai întâlnit-o in alta parte .

Am uitat să vă spun că atât la casa ginerelui cât si a miresei poarta era împodobită cu crengi de brad, cu flori si cu un nelipsit „ Bine ați venit” scris pe un carton sau pe un placaj de cineva care știa să scrie frumos .

 Atât de la ginere de acasă cât si de la nași nu se pleca din curte până când nu se juca cel puțin o horă mare , dacă nu chiar geamparale , o manea ( https://www.youtube.com/watch?v=pX4wzFfXTi4) ori o sârbă .

 Ce dor îmi este să mai joc un joc in acel ritm amețitor , controlat si strigat de cel care conducea jocul ( hai la stânga binișor ca la dreapta nu fu spor, stânga , stânga https://www.youtube.com/watch?v=uMvxK2h16oo sau https://www.youtube.com/watch?v=-hlnpNh8AN0

Horele erau însoțite de chiote de bucurie, chiuiau atât părinții ginerelui cât si oricine altcineva dintre invitați, semn de mare veselie si de mulțumire pentru marele pas din viața tinerilor .

Acum drumul către mireasa trebuia să fie foarte atent străbătut ca nu cumva să se împiedice cine ținea oglinda si să o spargă, ar fi fost semn de ghinion, nu era deloc semn bun.

In anii 80 se obișnuia să cumpere oglinzi care aveau rama tot din sticlă sau cristal , erau o frumusețe ,  dar foarte grele, greu de transportat ( aceste oglinzi ajungeau fie in sufragerie fie in hol , dar erau puse cu drag in casa tinerilor după căsătorie ). Atunci se puneau intr-un cos mare toate darurile către mireasă , cu sau fără o fată de masă pe deasupra , să se vadă darurile.

Când ajungeau la casa miresei lăutarii făceau o cerere a fetei , să iasă mireasa din casă , apoi mireasa își primea nuntașii cu florile de pus in piept , ea le punea cu mana ei ginerelui, nașilor si părinților, viitorilor cumnați si cumnate , surorilor si fraților, apoi către verișoare si verișori , mătuși si unchi , iar la final domnișoara de onoare se ocupa de flori să le pună in piept la toți invitații, nuntașii , indiferent dacă erau din partea miresei sau a ginerelui ; după ce se puneau florile , nașa începea sa ii pună voalul miresei si lăutarii cântau :

„ Ia-ti mireasa ziua buna” ,

Ia-ti mireasa ziua buna
De la tata de la muma
De la frați de la surori
De la gradina cu flori
De la fir de busuioc
De la fete de la joc
De la fir de siminic
De la drag de ibovnic

, (mai jos aveți link spre versurile acestui cântec atât de bine cunoscut in zona noastră:  https://www.youtube.com/watch?v=9j3DkIFWb4k

După ce mireasa era gătită , dacă aveau vornic se făcea iertăciunea , adică tinerii, înainte de a pleca din casa miresei, se așezau in genunchi in casă , pe niște perne ce urmau a fi cununate , si își cereau iertare pentru greșelile care le-au făcut ca si copii ( toate versurile le știa vornicul, doar el vorbea atunci ) si sărutau mâinile părinților, cerând binecuvântarea lor apoi plecau spre cununie ,

(daca familia nu avea un vornic acest obicei nu se mai ținea);  la ieșirea din casă nașa rupe un colac mare si frumos împletit,  deasupra capului miresei si împarte  bucățile din el fetelor de măritat sosite lângă mireasă iar lăutarul zicea cate o localitate unde se va mărita fata care primea bucățica din colac .

Apoi toată lumea cu mic cu mare , pleacă spre biserica unde va avea loc cununia .

Obiceiurile acestea astăzi au dispărut , la bloc si in oraș nu se mai țin , tinerii le considera barbare , inadecvate statului lor, dar ele fac parte din ADN-ul neamului românesc si este mare păcat să ne pierdem tradițiile , obiceiurile ,după ce ne-am pierdut deja dragostea de costumul popular românesc, ne este rușine să ne mai îmbrăcam românește , nici măcar in zilele de sărbătoare femeile nu se mai îmbracă in ie darămite bărbații . Am fost in multe calatorii si am văzut in Germania , la Munich in zi de sărbătoare nemții se plimbau îmbrăcați in costume tradiționale, am fost in Polonia , de asemenea , in ziua nuntii unui cuplu , nuntașii erau îmbrăcați la biserica in costume naționale, de asemenea in Cehia , la fel in Elveția , pe cantoane , sunt tari dezvoltate cărora nu le este rușine sa poarte la biserica si in zi de mare sărbătoare costumul care îl au tradițional.

La biserica creștin ortodoxa se tine slujba la fel si astăzi, slavă Domnului , măcar aici nu s-a schimbat nimic ( deși textul ar mai trebui schimbat pe ici, pe colo, in punctele esențiale, cum ar fi acela cu femeia care trebuie sa asculte de bărbat si nu invers ) .

După ce se termina slujba tinerii dimpreună cu nașii, părinții si cu mare parte din rude, mergeau direct la studioul foto, in centru , nu mai țin minte daca acolo era nea Nicu fotograful ( sau nea Nicu cocoșatul , om bun născut in familie înstărită , rămas fără avere si pasionat de fotografie , el avea renumele ca fiind cel mai bun din oraș).

Urma ședința foto atunci , imediat după cununie, erau făcute fotografiile de cuplu, cu nașii, cu părinții, apoi cu rudele apropiate in studio, acolo unde se făceau cele mai bune fotografii , amintiri de neuitat pentru generații de acum înainte .

Pe vremea aceea , vorbesc de anii 70 – 80 , la noi in tara fotografiile erau alb/ negru sau sepia .

 Nu erau fotografii color, dar, calitatea lor era impecabila, hârtia folosita era excepțională si o astfel de fotografie , astăzi, este valoroasă .

După ședința foto se mergea la local sau la ginere acasă, la cort,  pentru nuneasca si masa nuntii propriu zis .

Apoi începea masa nuntii, (cu sau fără „Tatăl nostru” atunci era interzis ), până spre miezul nopții, pentru că era interzis să se tină nunta pană dimineața ; dacă doreau să o țină după cum fusese obiceiul , atunci trebuia ca părinții băiatului sau ai fetei, cine organiza petrecerea , să aranjeze cu administratorul localului si cu oficialii (care luau si ei bani) pentru acest favor.

Toată nunta lăutarii cântau cântece de joc intre felurile de mâncare , si de voie bună, mai potolite in timpul mesei , când meseni mâncau si mai vorbeau intre ei , țipând unul la altul ca să se audă .

Mai spre dimineața se juca PERINITA https://www.youtube.com/watch?v=WRjWWInevJM si cam acesta era finalul petrecerii .

La finalul nuntii nașa lua voalul miresei dar ii se punea pe cap un batic sau o pălărie, semn ca fata a trecut in lumea femeilor de azi încolo .

Atunci se dădea darul, se striga darul dat de către lăutarii, era trecut din mână in mână pană la ginere, el împreună cu socrul mare sau nașii, cu un frate, scriau intr-un caiet cine cât a dat pentru a ști cât ii va fi dator peste un timp aceluia iar la final, se duceau si numărau banii .

  Din aceștia plăteau datoriile, lăutarii si mai rămâneau , dacă rămâneau , si cu ceva bani , unii chiar cu avansul de mașină sau casă.

Unde erau părinți mai conservatori se făcea si obiceiul cearceafului, adică tinerii se împerecheau in noaptea aceea , iar spre dimineață se arăta tuturor celor prezenți că fata a fost domnișoară , fată mare si deci, ginerele a luat o fată cuminte , care va merita respectul întregii comunități .

 Socrii mici (dar si mari, ginerele de asemenea) erau foarte mândri si dădeau fetei zestrea cuvenită in funcție de acest aspect , altfel o alungau de acasă sau ginerele cerea mai mult socrilor si cădeau la pace . S-au întâmplat să fie tăiate fetele de către tații lor dacă se dovedeau , in noaptea nuntii, că nu au mai fost domnișoare, pentru că totul era considerat ca o chestiune de onoare pentru toți actorii principali ; au fost multe drame din cauza acestui foarte vechi obicei , barbar , ancestral , învechit .

De asemenea ,mie personal, si acest obicei îmi pare unul barbar , am fost martora la câteva nunti sau „împăcăciuni” la astfel de obicei si sincer, nu mi-a plăcut absolut deloc scoaterea in public a cămășii sau cearceafului pătat de sânge si spermă .

 Dar obiceiul acesta avea in el ceva corect , si anume începerea vieții de familie curată ( „să nu fie calea bătătorită” se zicea atunci căci pe potecă nu creste iarba ( a se citi copii ) .

 Acest obicei se făcea si pentru a închide gura pe veci a tuturor celor care ar fi vrut să arunce cu noroi in tânăra femeie dar si pentru a i se da zestrea cuvenită si respectul întregii comunități .

Nu mi-a plăcut si nu am fost de acord cu el niciodată , nici la mine la nuntă , considerând că actul sexual intre cei doi tineri nu este treaba nimănui altcuiva decât a lor, niciodată nu are voie nimeni să se amestece in intimitatea celor doi , iar dacă el nu va ști să își respecte soția ,si să își pună la punct neamurile ,  atunci nu are decât să suporte consecințele (despărțire, pa si la revedere )  .  

Cu acest ultim obicei nunta se termina si toată lumea pleca la casele lor mulțumită .

Rămâneau oamenii nuntii obosiți, alergătorii obosiți si doar tinerii nu erau obosiți ( oare ? )  .

A doua zi se distrau alergătorii si ii serveau socrii si rudele ori vecinii .

Asa se petreceau pe vremuri la nunti, aproape trei zile tinea o nunta si nimeni nu parea a fi obosit . Erau multi copii de fiecare familie, erau multe nunti , eforturile financiare erau deosebite , din aceast acauza multi tineri se casatoreau doar cu o cununie civila si atat , sau si pe aceea o faceau foarte tarziu , inainte de a naste un copil . Fericirea fiecaruia nu sta nici in petrecere si nici in acte , dar toate isi au rostul lor in viata unui cuplu .