Eram tânără ingineră la DACIA , la CESAR în anii 90 și ,în perioada aceea, când se închideau întreprinderile una după alta și foștii colegii ai noștri de prin alte societăți rămâneau șomeri , la noi în întreprindere se angajau tineri , după interviuri și alte teste.

La noi în birou a fost angajată o tânără , frumoasă , înaltă , cu un zâmbet fermecător și de o bunătate rară.

Să îi spunem Luminița .

Luminița terminase facultatea de electronică și telecomunicații , o facultate foarte grea, mai potrivită în alte societăți decât la noi, atunci , dar nu conta că noi , atunci, nu aveam electronică pe mașină , importantă era capacitatea ei de muncă , inteligența ei și determinarea ei .

Era o fată deosebită și eu mulțumesc lui Dumnezeu că a fost colegă cu mine de birou, chiar și pentru un an sau doi cât a stat la Dacia.

Cum eram în birou cinci femei , inginere și tehniciene , care mai de care mai curioasă și mai băgăcioasă am supus-o pe biata fată unui tir de întrebări , pentru că era noua noastră colegă iar noi trebuia să o cunoaștem cât mai bine , nu-i așa?

Biata fată nu a avut încotro dar era așa, uneori, ca și cum ai fi fost la psiholog, pentru că la noi în birou erau doamne în vârstă , foarte bine educate și care întotdeauna știau să ofere sfaturi prețioase în momentul în care aveai nevoie de ele .

Luminița ne-a spus printre lacrimi că tocmai rămăsese fără mamă , mama ei murise chiar în ziua în care postașul îi aducea prima pensie , adică , atunci , la 55 de ani .

Făcuse un infarct și îi fusese fatal . Greutățile vieții de zi cu zi îi distruseseră sănătatea , au răpus-o mult înainte de vreme . Au fost vremuri foarte grele atât pentru bărbați dar, în mod special pentru femei .

Apoi ne-a povestit cu durere în glas și cu recunoștință pentru mama ei cum a reușit mama ei să îi salveze viața cu doar cinci lei .

Ca să înțelegeți bine situația trebuie să știți contextul de atunci, din anii 70 când se născuse ea .

În România de după anul 1967 când a fost dat decretul Ceaușist că nu ai voie la avort decât dacă ai deja patru copii în viață , femeile nășteau pe bandă rulantă , la foc automat , iar la spitalul județean din Pitești , unde erau doua secții de ginecologie , se năștea la câte două mese odată , simultan , deci cam patru copii la doua ore , acesta era ritmul .

Sper că nu vă închipuiți că ar fi existat anticoncepționale sau prezervative la noi în țară atunci , nimic nu exista !

Erau mulți copii în familii dar și mai mulți copii erau abandonați, nedoriți, aruncați pur și simplu spre a îi lua casele de copii care erau arhipline .  

Mama ei era gravidă în luna a șaptea cu ea, cel de al doilea copil al familiei și se afla la serviciu când s-au declanșat durerile facerii , așa că colegele ei au chemat salvarea și au mers cu ea la spital să o interneze după care au plecat acasă .

Femeia, după un travaliu lung , obositor, a reușit să dea naștere unei fetițe premature dar pe care ea a auzit-o țipând la naștere , a auzit-o și a văzut-o mișcând după ce i se făcuse câteva manevre simple de resuscitare, dar țipătul copilei nu fusese unul puternic ci așa, unul ca de pisicuță , drept pentru care a fost considerat un copil fără șanse de supraviețuire, un avorton, și a fost trimis la morga spitalului .

Proaspăta mămică nu a vrut să accepte că fetița ei este un avorton, doar o auzise țipând și a văzut-o mișcându-se dar asistenta cu care născuse îi tot spunea că ea l-a auzit țipând pe băiatul celeilalte mămici care a născut în același timp cu ea la cealaltă masă și a văzut-o mișcându-se pe fetița ei pentru că îi dădea doctorul cu palma pe spate și de aceea se mișca , dar copilul ei s-a născut mort , este avorton, este moartă fetița ei .

Să facă altul dacă mai vrea copii , este tânără , sănătoasă, are toată viața înainte , mai are timp să mai facă încă zece copii de acum încolo, de ce se agață cu disperare de acest copil care este născut prematur, mic, avorton, să facă altul mai mare, sănătos și născut la termen , nu trebuie să se ducă să o vadă la morgă că îi va face rău.

Tânăra mămică nu s-a lăsat și a plecat spre morgă.

Îmbrăcată fiind cu cămașa plină de sânge în care născuse și-a tras încet peste ea capotul grena cu buline albe cu care fusese îmbrăcată de spital la internare și , în buzunarul mare din fața capotului a găsit o bancnotă adică cei cinci lei care îi avusese în portofel când a plecat de la serviciu cu salvarea și pe care îi băgase repede în buzunar când fusese adusă în sala de nașteri .

Ținând-se de pereți și de mâna curentă de la scară proaspăta mămică a coborât la subsolul spitalului unde aflase că este morga și unde, conform cu spusele asistentei , fusese dusă și fetița ei , declarată avorton în actele spitalului.  

Acolo a găsit o infirmieră care ,contra sumei de cinci lei (una dintre cele mai mici mai bancnote existentă la vremea aceea în RSR) , pe care i-a putut-o da femeia și la rugămințile și lacrimile ei de mamă a luat numărul de la mâna mămicii legat cu ață și i-a găsit fetița pusă pe masa de la morgă, i-a adus-o și i-a pus-o în brațe .

A luat-o repede cu dragoste de mamă , a pus-o la pieptul ei și-atunci fetița s-a pus pe plâns de a reușit să demonstreze cât este de vie și de sănătoasă pentru toți cei care nu credeau în șansa ei . Mama ei a salvat-o de la moarte cu cinci lei .

Copila născută prematur era vie, mai mică decât un copil născut la termen, dar destul de mare , de grea și de lungă față de orice alt copil născut prematur pentru că era din părinți înalți , zdraveni și sănătoși .

După ce mama ei a venit cu fetița în brațe la ginecolog pe secție și i-a arătat că fetița ei nu este avorton ci este doar un copil prematur care are nevoie de o îngrijire mai atentă , acesta , împreună cu asistenta de serviciu, de teama consecințelor ce ar fi putut exista dacă ar fi fost reclamat undeva , la superiorii lui ori la PCR , a modificat în caietul de nașteri declarația de avorton cu una de prematur viu, a făcut cele necesare pentru a fi trimis copilul în maternitate la secția de prematuri ( care și atunci avea foarte puține locuri în incubatoarele speciale pentru prematuri ) după care i-a cerut sa uite incidentul de la naștere și să se ducă soțul ei să declare nașterea copilei la primărie , după cum era protocolul .

Luminița noastră ne-a povestit astfel cum viața ei a costat cinci lei , atât cât avusese mama ei în buzunar atunci când a trebuit să nască și se întreba , retoric, dacă ea ar mai fi existat oare în cazul în care mama ei nu ar fi avut acei cinci lei în buzunar atunci?

Luminița , frumoasa noastră colegă cu zâmbet blând și ochii verzi, înaltă și bine legată , a plecat repede de la noi din uzină ,mai întâi a fost la banca CORONA care la scurt timp a intrat în faliment după care am auzit că a plecat din România.

Îi doresc să fie sănătoasă și fericită oriunde s-ar afla , a fost una dintre cele mai bune colege pe care le-am avut eu în viața mea !   Dacă va citi sigur se va recunoaște !