Mai țineți minte când ne duceau obligatoriu la muncile de toamnă ?

Eu am fost la  cules de mere la Merișani ori la Mărăcineni, în livada aceea mare și frumoasă în care eram verificați, controlați , de doi ingineri agronomi care veneau călare printre pomi, iar noi abia daca îi simțeam când erau deja lângă noi. Livada aceea mare avea niște meri de o mare productivitate și toate mergeau la export .

Eu îmi aduc foarte bine aminte !

 Era în toamna lui 1984 .

Ei aveau cai , aveau trăsură , erau boieri , iar noi eram ca niște slugi pe moșia lor , dar nu ne păsa . Dacă noi eram studenți nu ne prea păsa nouă de acești „boieri” dar ne era frică și rușine de profesorii noștri care erau folosiți ca niște argați ai boierilor, cu ei nu doream să ne punem rău pentru că îi respectam .

 Erau un el și o ea , iar noi credeam că cei doi formează un cuplu .

Anul următor când ne-au dus am aflat că fugiseră din România .

Aveam un chef de muncă nebun , vecin cu nebunia, glumeam, cântam, eram tineri, frumoși și trăiam din banii părinților , deci nu din banii de la fermă pe care , chipurile , îi lua facultatea .

Trebuia să umplem un PET  din lemn de 1000 kg cu mere bune, ionatane , pentru export .

 Doamne, ce mere erau , o bunătate , iar de frumoase , ce să vă mai spun erau de expoziție .

Ne dăduseră niște lădițe mai mici în care să ne punem merele, culese cu mâna , ușor , unul câte unul, să nu care cumva să cadă pe jos vreunul , să se bată și apoi să se strice, că ăla nu mai era măr bun de dat la export , trebuia să îl dea la intern iar prețul nu mai era același . Câte idile nu s-au înfiripat atunci , printre meri !

Câțiva băieți mai isteți dar și mai îndrăzneți de la noi din an au pus în PET-urile alea mari , cu fundul în sus , câteva lădițe din cele mai mici acoperind-le cu mere pe lateral, să nu se bage de seamă că sunt goluri mari în PET-uri , apoi mere pe deasupra, și gata , ei au terminat norma de mere pe ziua de azi ș noi, fetele, ce să zic, nu ne-a trecut prin cap așa ceva, eram mai fricoase ori mai proaste , nu îmi dau seama , dar noi munceam să adunăm măr cu măr , atente să nu care cumva să cădem din măr, dar nici merele să nu ne cadă pe jos și să se lovească ne apuca ora 16 culegând la mere iar lăzile și lădițele noastre nu se mai umpleau.

 Noi , fetele, abia ce aveam timp să ne mâncăm Sandwich-ul cu ce aveam noi de acasă de la părinții noștri ,( ne făceam pachetul de dimineață, la cămin ), iar pe băieți îi vedeai că au terminat deja de umplut ditamai PET-ul încă de la ora de masă , după care se așezau frumos, pe iarbă , la un șeptic, ori trăgeau o miuță că deh , ei îți terminaseră de mult norma lor .  Nu ne lăsam nici noi chiar așa neplătite, aveam voie să plecăm acasă cu câteva mere și am luat în fiecare zi câte o plasă de mere care ne-au ajuns de mâncare până târziu , in iarnă . Noi am fi făcut și plăcinte cu mere dacă am fi avut o bucătărie , dar la cămin unde stătea noi aveam cantină, nu bucătărie .

Peste drum de noi munceau oamenii care erau plătiți, erau moroșeni, veneau ei tocmai de la Sighetul Marmației să culeagă mere în acord global la Mărăcineni , Merișani, struguri la Ștefănești , ei erau foarte bine plătiți , cu ziua, le asigurau și cazare și mâncare , iar banii erau bașca. Erau mulțumiți oamenii de cum erau tratați și cum erau plătiți pentru că veneau acolo de foarte mulți ani la cules .

 Banii pentru munca depusă de noi cică îi lua facultatea pentru a se putea dota laboratoarele din facultate cu cele necesare educației noastre, materiale consumabile, material didactic .

Ceva , ceva era adevărat pentru că la sfârșitul anului ne-am dus la Predeal la hotel la Rozmarinul, dacă mai îmi aduc aminte bine , cam 200 de lei vechi fusese cazare și mâncarea noastră atunci, acolo , prin decembrie .

Am fost la muncă și la  fermele de partid , la Rătești ori la Recea , ne duceau cu camioanele, toamna , prin septembrie, octombrie , uneori chiar si in noiembrie ș nu doar de la facultate când eram studenți am fost duși cu forța la muncile agricole, ci și atunci când eram ingineri la Dacia .

Îmi aduc aminte cum tremuram de frig in ploaie pe grămezile de porumb la depănușat ori la scos porumbul de pe cocenii tăiați direct de pe tarla cu tot cu știuleții de porumb pe ei .

 Cine ar fi îndrăznit să absenteze era dat nemotivat , i se tăia din salariu și era amenințat că va fi dat afară, exclus din facultate ori din partid, că va fi dus la canal, etc . Nu era de glumă, ei chiar îi duceau la canal pe bărbați , în mod special . Am avut la canal toți colegii mei de liceu , cred că era în anul 1981 , atunci când am trecut clasa a douăsprezecea . Nu îmi aduc aminte să o fi îndrăznit cineva să se eschiveze pentru că pedeapsa era excluderea din liceu , îți luau dreptul de a mai da la facultate, puteau să meargă chiar până la a te băga în pușcărie pe motiv de sabotare a statului .

Atunci era secretar de partid pe județul Argeș unul de îl chema ZAMFIR iar fata lui era studentă la noi la facultate , mergea și ea , să fie un exemplu bun tovarăși . Pe mulți i-a popit el, acest ZAMFIR , atât din facultate de la noi cât și din agronomii din județ . Negru în cerul gurii era , toți profesorii noștri îi știau de frica lui ZAMFIR .

Astăzi nu mai există nici urmă din frumoasa livadă de mere unde am avut parte de cele mai gustoase mere ionatan pe care le-am mâncat vreodată , nici o mare vie cum a fost la Ștefănești , nici fermele de legume ori zarzavat bio de prin Rătești sau alte localități , astăzi cumpărăm de toate de la alții !