Mi-aduc aminte ca ieri , era o vară frumoasă așa cum sunt toate verile de la noi , cu zile călduroase la prânz și mult praf , dar cu dimineți de vis, apusuri scăldate în lumină dulce , cu  verdele acela mai închis , cu florile din grădinițe cam ofilite ,în așteptarea unei ploi care să le mai învioreze un pic , cu vacanțele atât de  dragi nouă, atât de mult așteptate de toți copii .

Aveam vreo 12 sau 13 ani , eram încă un copil care mergea vara în vacanță la țară la bunica în comuna Tufeni din județul OLT , la rudele mele din partea mamei,  dar eram suficient de mare pentru a putea înțelege că ceva se petrecea în sat , ceva grav, ceva de care se vorbea doar pe la colțuri , în șoaptă , ferit , cu mâna la gură ca nu cumva , cineva care ar fi trecut pe drum sau te-ar fi zărit vorbind să citească pe buze ce spuneai .

 Atunci eram în casa mătușii mele , casa de la drumul ce duce spre Tecuci și orice mașină care trecea pe drum , căruță, bicicletă, om , de acolo de sus , de pe prispa casei , îl puteam vedea cu ușurință .

Mi-aduc aminte că eram mai toți verișorii și verișoarele pe prispă , acasă la tușa cea mai mare a noastră , muncind la tutun . Aveam în mână un fel de ac foarte mare, lung cât o andrea cu care făcea mama pulovere , dar plat , la un capăt avea o ureche la fel ca la orice ac , prin acea ureche era trecut un fel de sforicică si cu această unealtă înțepam frunzele de tutun în partea de jos a frunzei , în vâna ei , și, după ce umpleam acul acela imens cu frunze de tutun , una lângă alta , le trăgeam pe sfoară până când reușeam să umplem sfoara de 4 sau 5 metri lungime  cu frunzele mari de tutun verde încă. După ce sfoara era plină ochi cu frunze de tutun de nu mai puteai să mai bagi alt snop , ne opream, scoteam sfoara din acul imens și agățam „colierul” din frunze tutun în două cuie bătute în pereții exteriori ai casei pe toate părțile ei , la distanta mare unul de altul , astfel încât colierele , șirurile acelea de tutun să se usuce bine de tot ca să poate fi primite la CAP iar oamenii să își poată primi răsplata muncii lor . Ni se lipeau degetele între ele de la mâzga aceea de pe frunzele de tutun, ni se lipea de haine, ne intra mirosul de tutun în păr, tutunul mirosea oarecum frumos, dar și mai frumos mirosea după ce se usca , femeile care lucrau tutunul erau foarte mulțumite de câștigul obținut în urma lui și tot ele spuneau că era un tutun de cea mai bună calitate ce se vindea foarte bine la Regia Tutunului , având aceleași calități ca cel de Virginia , SUA .

Apare pe drum o salvare care nu scapă nimănui celor aflați pe prispa casei și se duce la casele aflate peste drum de noi și oprește la o casă anume , la cineva care era într-un fel rudă cu noi , un văr sau o verișoară de a mamei mele . Toată lumea care știa bine casa și despre ce anume era vorba a început să se agite , să își dea cu părerea, să se ridice în capul oaselor și să iasă pe la porți .

„- A venit Doina , zice mătușa mea , cred că au adus-o pe Doina acasă de la spital de la București , Doamne ferește ce nenorocire a mai căzut și pe capul lor ! Apoi ,  auzi tu Marieta , eu mă duc să văd ce face Doina  , mă duc la ei , ai grijă pe aicea să fie toate în regulă , le dai la toți să mănânce dacă eu nu vin că vreau să rămân să îi ajut și eu cu ce pot dacă va fi nevoie !

Vară-mea Marieta era cea mai mare dintre noi , cu mult mai mare , ea le făcea pe toate la fel de bine și de iute ca și mama ei , tușa Nuța , așa că am rămas cu ea pe mâni bune , cum s-ar zice și am început să o descoasem , mai ales eu care nu știam nimic despre Doina și ce pățise ea .

„-Asta este maică, dacă ești proastă și te lași mințită de băieți !”, zice mătușa mea înainte de a pleca din curte , „unde nu este minte , vai de picioare !” continuă ea în aceiași notă , supărată parcă pe toată lumea dar mai ales pe viață, așa , în general .

Eu nu pricepeam nimic dar , cum sunt curioasă din fire de mică și vreau să știu și eu despre ce anume vorbea tot satul pe furiș încep să o descos pe verișoara mea cea mare să ne spună și nouă despre ce este vorba . De aici începe verișoara noastră să ne spună tot ceea ce știa și ea despre nenorocirea care se abătuse asupra acestei fete, asupra acestei familii și a întregului sat , într-un fel sau altul .

Doina, tânăra fată pe care tocmai ce o adusese salvarea de la spital de la București acasă la părinții ei , se îndrăgostise de un băiat din sat care îi promisese că o va lua de nevastă dacă ea este „fată mare„ la el ; ea , o copilă la prima ei dragoste , face prostia să își înceapă viața sexuală cu acest băiat care , fără să o iubească , își bate joc de ea și de sufletul ei , ba, mai mult decât atât , o mai lasă și grea , atunci , în anii 70 neexistând nici un fel de anticoncepționale sau prezervative, iar din 1967 era interzis total și avortul , doar după patru copii puteai spera să ai dreptul la avort .

Tânăra fată își dă seama că a fost mințită, păcălită , sedusă și abandonată abia atunci când îl anunță pe iubit că este însărcinată și că va deveni tătic  (deci trebuie să facă cât mai repede nunta ca să nu se vadă sarcina) iar el îi spune că are deja o nuntă pusă , cu o altă fată , mai bogată , mai așa și pe dincolo , educată , cu serviciu la oraș , iar el iar cu ea a fost așa , doar de distracție , doar pentru că ea l-a iubit și a acceptat să fie a lui fără cununie  .

Dacă acum lucrurile stau cu totul și cu totul altfel , tinerii mutându-se împreună fără nici un fel de acte, atunci , în anii 70 , pentru o fată, indiferent dacă era bogată sau săracă, educată sau needucată , a nu fi domnișoară la căsătorie era dezonorant pentru ea , pentru părinții ei, pentru surorile și frații ei , iar să mai vii acasă și cu un copil din flori era „bomboana pe colivă” .

Bineînțeles că în familiile educate și înstărite lucrurile nu stăteau chiar așa , dar la țară , unde educația era precară ca și starea lor materială , virginitate fetei era cea mai importantă „zestre” , cea mai de prețuit „comoară” pe care puneau accent mamele de fete și fetele erau de mici instruite ca nu cumva să dea dracu să se lase „păcălite” că tatăl lor o să le taie pe amândouă, că este cea mai gravă faptă , cea mai rușinoasă și cel mai mare păcat posibil al fetei față de Dumnezeu dar , mai ales , față de mama ei, tatăl ei , surorile și frații ei . Băieții, ei bine, ei aveau voie aproape orice , cu condiția să nu se încurce cu cine nu se cade .....

Aflată în această stare și având educația mai tuturor fetelor din sat din perioada aceea , ea conștientizează starea în care se găsea și, de rușinea părinților ei , de frică tatălui ei, de frica oprobiului la care ar fi supus-o societatea nu găsește altă soluție la problema ei decât să bea sodă caustică , să moară , credea ea, repede și discret , pentru a nu mai încărca cu rușinea ei întreaga familie .

Numai că nu se întâmplă să moară așa repede cum își dorea ea ,că cineva din familie o vede , o descoperă,  familia o duce la spital la București , acolo i se fac spălaturi , se constată ca are esofagul ars , distrus de soda caustică, dar că poate , dacă va fi alimentata printr-un furtun pe o pâlnie direct în stomac , să mai trăiască și, dacă o vrea Dumnezeu , cine știe , poate chiar va scăpa cu viață .

Iată că în această stare o aduce acasă salvarea iar, de unde ea ar fi dorit să nu afle nimeni de rușinea ei , tot satul începe să se perinde la capul muribundei , să se minuneze de cum era hrănită direct în stomac prin pâlnia aceea și prin tub și să vină femeile cu fetele lor de mănă pentru a le da un exemplu clar , viu încă, la fața locului , ca nu cumva să le mai treacă prin cap să nesocotească cuvântul părinților , sfatul preoților, al bunicilor și al întregii comunități că, nu-i așa , iată ce pățești dacă păcătuiești înainte de cununie, discursul mamelor în fața fetelor lor devenea și mai aspru, mult mai elocvent cu exemplul grăitor în față .

Cum eram acolo în vacanță iar mătușa mea mergea des la ea să o ajute pe mama ei cu treburile care trebuiau făcute dar și cu fata care trebuia spălată, schimbată, hrănită , într-o bună zi mă ia și pe mine la ea , să o văd adică eu cu ochii mei , să bag la cap și iau aminte la ce ți se poate întâmpla nu dacă vrei să bei sodă caustică ci dacă vrei să faci sex fără cununie , mai ales să faci un copil fără să fii măritată .

M-am spălat foarte bine pe mâni de culoarea și mizeria aceea de la foile de tutun , m-am spălat bine și pe picioare chit că doar treceam drumul dar , deh , nu mai eram ața curată după o juma de zi in praful din drum și din bătătură , si nu se știe niciodată cu cine te mai poți întâlni la ei în casă . m-am schimbat și am plecat . Nu era foarte departe , treceam drumul și mai mergeam un pic . M-am îngrozit când am văzut-o !

Era așezată în patul mare , confortabil , din odaie , cum intrai în casă făceai dreapta iar patul era pe mâna stângă . Avea la capul patului o noptieră pe care erau medicamente fel de fel și tot acolo era și pâlnia pe care turna mama ei supa cu care o hrănea pe tubul băgat direct în stomac . Pielea ei frumoasă era acum cadaverică, degetele ei erau transparente, fiecare por al ei era modificat , schimbat , aveam în fața mea aproape un cadavru .

O știam o fată foarte frumoasă , veselă, bună , era vrednică tare, cuminte , bună , ar fi putut să își câștige pâinea ei dar și a copilului ei fără nici o problemă dacă ar fi avut un serviciu, dacă ar fi fost ajutată de familie, dacă ar fi fost sprijinită de comunitate, de oamenii care acum veneau la ea să o vadă la fel ca la un mort . Nimic din toate acestea nu se întâmplau atunci și nici mulți ani după aceea nu s-a schimbat nimic în mentalitatea noastră.

La câteva zile după ce am fost cu mătușa mea la ea, eram tot afară pe prispă la înșirat tutun , ziua în amiaza mare, atunci când liniștea zilei este totală, când oamenii dorm după amiază, când, deodată auzim un țipăt jalnic, animalic, care despica cerul în două , făcea să se cutremure pământul parcă de sub noi, țipătul mamei ei la moartea fetei , cea considerată o păcătoasă pentru că iubise cu trup și suflet un băiat , băiat care o mințise în cel mai josnic mod,  care nu își asumase relația cu toate consecințele ce decurg din astfel de fapte și care o dusese, involuntar sau voluntar, la acest gest necugetat . Nu toate suflete sunt tari, nu toate fetele sunt puternice , unele se pierd și au nevoie de ajutor pentru a se putea ridica din nou , pentru a reveni printre noi.

Abia după moartea ei au început femeile și bărbații să își schimbe discursul , abia după ce au văzut-o pusă pe catafalc păcatul sinuciderii a devenit subiectul de discuție principal din sat, păcat cu mult mai mare decât acela al iubitului fără cununie, mult mai mare decât acela al născutului de copil fără tată , mult mai mare decât păcatul de a fi făcut un avort , care , bineînțeles că și acela este un mare păcat  al luării de viață , doar Dumnezeu fiind acela care are drept de viață și de moarte asupra noastră , dar sinuciderea .... Ea nu reușise să se sinucidă , dar finalul a fost exact acela pe care și-l dorise .

Mi-am adus aminte de aceea vară cumplită, de acea fată frumoasă, moartă la început de drum în viață, acel trup fără suflare care ar fi putut avea o viață frumoasă, ar fi putut fi o soție minunată pentru un alt bărbat , ar fi putut fi o mamă exemplară și ar fi rămas în continuare o fiică și o soră bună pentru familia ei , mi-am adus aminte , zic ,  fără să vreau , atunci când o prietenă foarte bună de a mea mi-a povestit  de ce ea a rămasă fără copii . De frica rușinii !

Am foarte multe cunoștințe care , din păcate , nu au copii , colege de muncă, vecini, foste colege de facultate sau de liceu , rude , din toate categoriile sociale și din toate mediile în care am trăit dar motivele le știu doar ei , nu întreb pentru că așa ceva nu se întreabă oricât de curios ai fi . Pentru unii a fost alegerea lor, pentru alții, în schimb , a fost alegerea lui Dumnezeu .

 Atunci când  pe la 30 și ceva de ani, ea, prietena mea, o femeie împlinită profesional, director într-o multinațională, cu posibilități financiare enorme, a rămas însărcinată dar, a recurs la un avort , profesional făcut dar cu consecințe grave . Ea a făcut cea mai mare greșeală a ei doar pentru a nu da naștere unui copil din flori , pentru că tatăl copilului nu dorea acest copil, pentru că nu erau căsătoriți, pentru că educația noastră a fost una care a pus mai presus de orice aparențele , morala creștină , integritatea , demnitatea sau fala familiei . „Să nu ne faci de râsul lumii!” a contat mai mult decât orice, mai mult decât viața nevinovată a micuțului ce vrea să vie .

 În locul vieții cu rușinea unui copil din flori,( care rușine astăzi nici măcar nu mai există) , a ales o viață decentă, corectă față de societatea care știe să înfiereze drastic femeia și copilul care nu se încadrează în normele stricte ale ei ,a ales să fie o  persoană realizată profesional și material dar neîmplinită ca femeie , cu durerea de a nu fi mamă niciodată , iar părinții ei , care nu o aveau decât pe ea , au murit fără să guste fericirea de a avea nepoți , rod al educației severe date încă de la naștere dar , mai ales, în  perioada adolescenței ca nu cumva să le facă vreo „rușine” și să vină acasă cu un copil din flori , că, nu-i așa , mult mai importantă este „gura lumii slobodă” decât o viață, viața unui copil absolut nevinovat .

Nu aș dori să înțeleagă nimeni de aici cum că eu aș fi de acord cu o viață adusă pe lume înafara familiei , dar oare este mai mare „păcatul” unui copil din flori sau „păcatul” unui avort ?

Este oare mai mare „păcatul” să ai un copil „din flori” sau sinuciderea (să fii tu cel care decide să își ia viața)?   

Cred că oricine poate să răspundă foarte repede si simplu aceste întrebări , fără să stea prea mult pe gânduri iar educația noastră trebuie să fie făcută în așa fel astfel încât astfel de tragedii să fie evitate , societatea să ofere concret sprijin acestor femei care nu mai sunt primite în familiile lor. Din păcate ele nici nu au curajul să se prezinte lumii așa cum sunt , cu bucuria de a fi mamă dar și cu responsabilitatea de a crește un copil singură .

Alege întotdeauna viața!