Erau anii 70 atunci când eu eram copil și îl așteptam pe Moș Gerilă acasă sau la școală căci nu mai venea Moș Crăciun , iar despre frumoasele colinde vechi românești nici pe părinții noștri în casă nu îi auzeam vorbind pentru că le era frică să ne povestească ca nu cumva noi să îi dăm de gol la școală la alți copii și să ne trezim cu vreun milițian la ușă . Frica domnea !

Colindul cel mai cântat era așa :

„Am venit si noi o dată

La un an cu sănătate

Și la anul iar venim

Sănătoși să vă găsim

La anul și la mulți ani !

Ne dați sau nu ne dați ?„

Sau

„Foaie verde portocală

Noi suntem copii de școală

Și-am venit să colindăm,

Pe la case să urăm:

Buna dimineața la Moș Ajun!

Ne dați, ne dați sau nu ne dați ?„

Nici o vorbă de Domnul Isus , de Moș Crăciun sau de Magi .

Absolut nimic .Nu avea nici un miez, nici un haz , nici o trimitere către nașterea Mântuitorului, absolut NIMIC .  

 Mai târziu am aflat că existau grupuri de oameni curajoși care cântau colindele noastre tradiționale în grupuri restrânse iar corul Madrigal era unul dintre ele .

Mai erau oameni curajoși care aveau încredere unii în alții și care cântau colinde adevărate în cerc foarte mic, intim dar nu la noi în oraș .

Noi , copii de pe uliță sau cu colegele mele de clasă , plecam la colindat din vreme , la casele de prin vecini la care ajungeam relativ repede, pe Carpați , pe Aleea A sau B Carpați ,de la calea ferata ce ducea la „Trafag„ ori la fabrica de ulei de ricin , pe Călușari , pe Sănătății ,  dar nu toți aveau porțile larg deschise , unii dădeau drumul la câini , de ne îngheța sângele în vine de frică ce ne era când ajungeam la ei , alții ne primeau cu inima deschisă , cu bomboane și covrigi, biscuiți sau chiar cu colaci .Îmi aduc aminte că în fiecare an ne primea cu plăcinte calde cu mere sau c dovleac doamna MANEA , soția domnului doctor MANEA , cu dragoste.

Ne întâlneam pe drum cu alți copii , colindători ca și noi , mai mari sau mai mici , dacă ne cunoșteam cu vreunul dintre ei ne salutam și mergeam mai departe , dacă nu , treceam unii pe lângă alții fără să ne spunem nimic .

Ajungeam să colindăm împreună pe la aproape toți vecinii noștri dar si pe la părinții colegelor mele care nu erau chiar vecini cu noi , erau ceva mai departe și ne înghețau mâinile și picioarele prin zăpezile mari de pe ulițe , ne lătrau câinii, ne era frică de ei , dar ne și plăcea să vedem din curtea celui colindat cum luminează bradul la fereastră, cum se deschid ușile oamenilor buni la suflet și cum se vede zăpada sclipind sub lumina becurilor de pe stradă sau de la strașina casei celui colindat . Era feeric, misterios și plăcut , aerul era tare , rece , mirosea a foc de lemne de la casele din cartier, iar de la cei care în seara de colind frământau cozonacii venea cel mai frumos miros de pe pământ :mirosul de cozonaci . Dumnezeiesc !

Nu se găseau la cofetărie cozonaci și cam toate femeile se osteneau să facă în casă toate pregătirile de Crăciun și de Anul Nou , de la cârnați , tobă, lebăr, caltaboși , sarmale, ciorba , friptura , până la cozonaci , pateuri cu nucă sau plăcinte cu brânză , prăjiturile noastre cu care am crescut , albă ca zăpada, prăjitura televizor, checuri, fursecuri, nuci umplute , cremșnit, torturi făcute în casă , absolut toate bătute la mână cu telul în formă de pară sau arc, frecate cremele la mână cu lingura , asta până prin anii 80 când greu și foarte greu mai găseai câte ceva prin cunoștințe , era mai nimic prin alimentări, erai fericit dacă mai aveai cu ce să faci prăjituri ,  iar cine avea in zilele de sărbători pe masă în anii 80 ceea ce se punea în anii 70 înseamnă că se „descurca” foarte bine .

Cu mult timp înainte de Crăciun, mama căuta să facă rost de făină bună, trei nule, pentru cozonaci și foietajul pentru pateurile cu nucă , se îngrijea să găsească nucă mai ieftină, mergea chiar până la Pașcani să aducă nuci, fasole, mere, câte și mai câte , acolo le găsea mai bune la preț decât pe la noi prin oraș iar drumul nu îi costa nimic că mergeau cu trenul și aveau permis de CFR-ist .

Mai tricota câte un pulover pentru câte o doamnă care nu avea timp sau nu se pricepea, mai cosea câte o față de masă ori câte o husă de televizor ( mai știți cum erau husele de televizor? ) după ce venea de la serviciu, așa făcea mama rost de bani pentru câte un cadou de Crăciun pentru noi toți ai casei , ea neoprind nimic pentru sufletul ei .

Venea tata înainte de Crăciun cu două pungi de la sindicat , câte una pentru fiecare copil , conțineau câte o portocală , cea mai importantă din tot pachetul  , câte un caiet , un pix , o punguliță cu bomboane sau doar câteva bomboane , o ciocolată mică cu rom, o napolitană , spirală, un pachet de mentosane și, uneori, dar cred că maxim de două ori, un fular , o căciuliță și o pereche de mănuși tricotate de mașină. Cam atât era în pungă .

Au fost câțiva ani când ne mai dădeau de la școală câte un pachet , ne bucuram , bineînțeles , dar era mereu ca răsplată pentru o poezie sau un cântec , pentru o scenetă bine interpretată , nu degeaba, niciodată, nimic nu era absolut gratuit , ca și în viață, nimic nu este gratis !

Minunații mei părinți , amândoi neferiți de necazuri, proveneau din familii foarte numeroase așa cum nu mai există de foarte mulți ani , opt frați mama, opt frați tata , mama orfană de tata de la vârsta de 9 ani iar tata , orfan de mama de la 17 ani, nu aveau salarii foarte mari care să le permită să ne ia cadouri de Crăciun consistente sau ceea ce ne doream noi , ne puneau sub brad câteva dulciuri cu ciocolată, preferata de noi, , un fular , o căciulă și o pereche de mănuși pentru fiecare , tricotate de mama.

Era ceva acolo , rareori o jucărie .  Făceam brad de Crăciun , am avut brad în casă în fiecare an , împodobit cu globuri din sticlă (ce frumoase erau!) , lumânări adevărate înfipte într-un suport special care se prindea cu o clamă de crenguță de brad  , puneam vată pe post de zăpadă ,vârful era un fel de con , nu o stea ,  agățam artificii, aveam bomboane de pom învelite în staniol, nuci pe care le îmbrăcam în staniol dar cel mai mult dintre toate îmi plăceau o căpșună și o bicicletă din mărgele argintii și verzi cu un ghidon din mărgele galbene aurii .

Pe la colegele mele la care mai mergeam uneori in casă zilele acestea să vedem bradul regăseam aceleași vesele ornamente de brad, aceleași prăjituri și aceleași poezii cu care ne duceam cu colindul dar mereu ale noastre mi se păreau a fi cele mai frumoase ornamente ori cele mai bune prăjituri .

Amintiri din altă viață sunt toate acestea , astăzi merg copii cu colindul mai mult la bloc , pe scara la vecini , nu îi latră nici un câine , nu trec de noroaie și nici prin zăpezi până la brâu, li se dau portocale, clementine sau mandarine ca pe ceva firesc , natural , nu doar mere și covrigi ca altădată , colindele sunt cele vechi , strămoșești , care vorbesc de Domnul, vestesc nașterea Lui , ne spun povestea fecioarei Maria , nu ne mai este frică să cântăm Steaua , Lerui Ler ori Trei Magi de la răsărit .

Nimic din toate astea nu s-ar fi putut petrece dacă atunci , în decembrie 1989 , nu ar fi fost ceea ce a fost pentru a avea libertățile de astăzi .

Dumnezeu să îi ierte pe toți cei care au murit atunci pentru ideea de libertate și de mai bine pentru noi !