Pețitul Cristinei
Viața în vremea comunistă

Aduceri aminte din urbea mea dragă, dintr-o vara fierbinte , amintiri cu niște dulcețuri minunate făcute in casă de coana Georgeta,  dintre care cea mai bună era cea de cireșe amare (pe care o fac și eu în fiecare an cu dragoste pentru acele vremuri și acei oameni ) .

Am să încep să vă descriu atmosfera acelor vremuri ca să puteți înțelege această povestire din orășelul meu mic de câmpie cu oameni puțini și doruri multe.

În primul rând trebuie să știți că atunci legăturile între oameni erau foarte strânse , vecinii socializau foarte mult și era o vorbă cum că „cea mai apropiată rudă îți este vecinul de lângă casă” , acele vremuri au apus de mult , astăzi nici cu rudele nu ne mai vedem darămite cu vecinii .

 Familia LINCĂ era una dintre familiile vechi și de vază din oraș adică de dinaintea de venirea comuniștilor la putere , dar după 1944 când în oraș au venit foarte mulți oameni de la țară, nu mai erau bine văzuți , nu mai aveau acces la titlul de „familie de vază”. Așa au fost vremurile !

 Dar ei , indiferent de vremuri, erau oamenii de valoare din oraș .

Coana Georgeta , doamna Lincă , o femeie minunată , un suflet de o noblețe aparte , parcă se resemnase și se adaptase oarecum vremurilor , dar domnul Lincă, nicidecum.

 Era un om deosebit de bun , de blând, de calm, inteligent si educat . Eu îl știu un om cu părul alb ca neaua și cu un zâmbet trist , rareori l-am văzut râzând .

Mai rar om ca el.

El suferea foarte mult.

Familia lui fusese proprietara a mai multor magazine , fuseseră comercianți mari iar acțiunile lor erau cotate la Bursa de valori sau mărfuri din București înainte de 1944 ori 1948 . Pentru a strânge acele averi , case , pământuri și a avea acele magazine cine știe câte generații la rând nu munciseră pentru ele fără a avea printre ei nici măcar unul risipitor !

Nu sunt povești , eu am văzut cu ochii mei acțiunile . Mie mi le-a arătat coana Georgeta aceste acțiuni ( așa cum îi ziceam toți vecinii doamnei LINCĂ ), poate le mai au ca amintire copii , nepoții si strănepoții dânsei.

Nu am cum să dovedesc așa ceva, aparat de fotografiat nu am avut , nu mai trăiesc martorii ce i-am avut atunci, ochii mamei mele și ai coanei Georgeta , au fost martori .

 Le țineau ascunse de ochii lumii , dar în 1976 nu mai erau decât niște hârtii fără nici o valoare practică .

Le avea băgate în soba de teracotă din odaia cea bună de la drum , tot acolo unde ținea și borcanele cu dulceață , cele mai bune dulcețuri ce le-am gustat vreodată și cele mai deosebite .

Dulceață de cireșe amare fotografie luată de pe net

Magazinele lor fuseseră naționalizate de comuniști în 1948  dimpreună cu mărfurile din ele .

Ele, magazinele lor,  erau pe partea dreaptă când veneai de la Gara de Nord spre centru , spre Tribunal dar ,după cutremurul din 1977 au fost demolate așa că au ieșit din peisaj complet , au fost rase de pe suprafața pământului .

Ei, familia , strânseseră ban pe ban pentru copii, pentru educația lor , pentru a le face un rost în lume , case și magazine, adică un loc de muncă, nu băuseră banii prin cârciumi , nu îi jucaseră la cazinou ori să îi ducă la bordel .

Erau oameni cu frica lui Dumnezeu și buni la suflet .

Erau un exemplu de familie aleasă .

Totul a fost confiscat de comuniști în 1948. Au fost niște tragedii atunci de nu ne putem da seama noi în ziua de azi !

(Ca să va dau un exemplu simplu și pe înțelesul tuturor, o casă mare , nouă și frumoasă a fost vândută de proprietarii ei pe Carpați înainte cu o zi de marea stabilizare din 15 august 1947, unei doamne, familiei POPESCU , rudă cu vânzătorii stabiliți în București . Au făcut actele la notariat , toate bune și frumoase , au luat banii și au plecat cu ei la București cu scopul să ia acolo o casa dar, in noaptea aceea a avut loc stabilizare si banii lor au devenit niște hârtii fără nici o valoare . )

După această dată doar diplomele pe care le aveau i-au ajutat să mai trăiască decent, adică fix ceea ce știau să fac ei , prin educația primită . 

Domnului Lincă i se permisese să locuiască împreună cu familia lui compusă din părinții lui , soție și cei trei copii într-o casă bătrânească , a bunicilor lui , pe Carpați , lângă mine, și nu în casa lui cea mare din centrul orașului, elegantă , spațioasă , cum se făcea pe vremuri , cu patru dormitoare ori cinci , cu salon, sufragerie și birou de lucru , casa lor.

 În casa lor cea mare din centru locuiau atunci niște activiști de partid , cu patru clase primare , dar care fuseseră cu gura mare și fapte plăcute partidului la putere. Așa au fost vremurile . Nici astăzi nu au făcut averi oamenii care s-au ținut departe de partidele mereu la putere.

Așa se face că domnul și doamna LINCĂ erau oarecum vecini cu noi , de la noi din grădină erai într-un minut la ei în gradină dacă treceai pe la un alt vecin adică pe la nea Guluș.

Domnul Lincă a ținut cu demnitatea caracteristică familiilor vechi să își educe copii chiar și în aceste circumstanțe .El știa foarte bine că doar ceea ce știi tu să faci rămâne, educația și meseria nu ți-o poate lua nimeni . Daca ești medic sau contabil, daca ești croitor sau inginer, știi să faci ceva , te vei descurca . Altfel, nu prea ai șanse !

Bine ,asta credea dânsul dar , imediat după venirea la putere a comuniștilor au fost duși la canal și în Bărăgan la sapă aproape toți intelectualii țării , pentru a muri acolo cât se poate de repede și au ajuns să fie batjocura unora care nici românește nu știau bine să vorbească,  oamenii cei mai de valoare din toate satele și orașele patriei , au fost duși la muncă silnică intenționat , dar asta a fost până când a murit Stalin , după care , încet , încet , mai ales după ce a venit la putere Ceaușescu , nu au mai prigonit intelectualii țării așa cum au făcut-o înainte . Au fost unii care și-au dat seama că țara asta are nevoie și de oamenii cu carte .

Pe atunci propaganda comunistă ridica în slăvi oamenii fără educație , țăranul fără de știință de carte ce ara ogorul și muncitorul ce dă cu ciocanul , dar să nu vă închipuiți că le plăceau cei vrednici și inteligenți , nu , aceștia erau periculoși, reprezentau un pericol pentru ei , erau considerați chiaburii, mica burghezie, ei erau înfierați și duși in pușcării ori la canal.

 Cei mai puturoși dar cu gura mare erau preferații și lăudații vremii .Chiar dacă erau puturoși .

Multe se schimbaseră în lume dar și vechii boieri, foștii patroni ,  aveau partea lor de vină,  comportamentul unora față de țărani ,față de slugile lor , atitudinea unora dintre ei față de angajați, față de cei care îi făceau să fie bogați i-a dus pe toți la eșafod.

 Mulți patroni fuseseră răi , incorecți, ba chiar niște bestii care îi umileau, batjocoreau, ba chiar îi și băteau pe angajați ,nu le plăteau concediile de odihnă sau de boală, pensii, asigurări de sănătate ,  așa ca unii chiar își meritau pedeapsa , dar nu toți . cei mai răi se dovediseră a fi fost patronii evrei care dădeau românilor cele mai mici salarii, chiar și celor educați iar angajaților evrei le dădeau și de zeci de ori mai mult decât românilor . Dacă vreți sa știți mai multe , să citiți ziarele vremii referitoare la modul în care erau plătiți și tratați muncitorii și angajații români din țesătoria din Găvana, din Pitești .

Fotografie luată de pe net cu dulceață de trandafiri

Domnul LINCA făcuse parte din lumea celor buni la suflet ,nimeni din vechii lui angajați , băieții de prăvălie , nu i-au vrut răul,  el a fost lăsat să locuiască în casa bunicilor lui , stătea cu familia mai spre grădină și în odăile din  față ținea cu chirie un doctor bun, foarte bun, renumit,  din oraș pentru că cu banii de la chirie să mai poată să își educe cei trei copii. Acolo locuia Domnul Doctor UNGUREANU, neurolog renumit,  cu cea de a doua soție a lui și cu fata lor.

Familia Linca aveau două fete și un băiat: pe Sanda cea mai mare fată, apoi băiatul , pe Victor iar cea mai mică era Cristina.

Când am fost noi la ei în casă în pețit era prin 1976 și se mai estompase furia comunistă , se găseau încă alimente și începuseră și construcțiile de case, blocuri , întreprinderi , de toate .

Trăiam din împrumuturi ca stat, încă din 1968 începuseră să ne dea bani de investiții occidentalii, deci era bine . Oamenii începuseră să uite că li se luase totul , inclusiv dreptul de a călători ca să nu mai vorbim de dreptul de avort care este discutabil oricum . Acest ne-drept la avort a dus la multe tragedii , nenorociri și vieți distruse .

Nu începusem încă să ne plătim datoriile externe.

Aperitive Fotografie luata de pe net

Așa cum am zis domnul și doamna LINCA ținuseră în casă cu chirie familia doctorului UNGUREANU care, ca doctor era excelent , foarte bun ca medic, dar ca om, era afemeiat . Nimeni nu este perfect !

El era deja la a doua soție ,avea cu aceasta o fată frumoasa și inteligentă, Luminița , iar la București era băiatul rămas cu prima lui soție .

Luminița era de o seamă cu fratele meu deci era născută prin 1956 ,erau colegi de clasă .

Pentru domnul Lincă povestea de viață a domnului doctor părea una normală, firească, fără nici o legătură cu bârfele din oraș , care spuneau că ar fi avut și o amantă , apoi pe el prea puțin îl interesau bârfele ci , mai mult îl interesau veniturile din chirie și să fie niște oameni de calitate la el în casă .

aperitive Fotografie de pe net

Domnul doctor UNGUREANU a fost rugat de domnul și doamna LINCA să o mediteze pe fata lor cea mare ca să dea la medicină , cea mai bună facultate din toate vremurile , mai ales pentru o fată.

Nu am înțeles niciodată de ce nu au apelat la profesorii din oraș, care erau excepționali.

Poate că aceștia erau mult mai scumpi și vor fi convenit cu domnul doctor ca în loc de chirie să o mediteze pe Sădinca pentru medicină . Zis și făcut .

Asta cred eu că se întâmpla prin 1972 , căci cam prin 1973 domnul familia LINCA este anunțată de Sădinca că este gravidă cu domnul doctor și trebuie să se mărite . Domnul doctor nu era deloc cel mai frumos bărbat din lume , sărac era , bătrân era față de ea , dar , știa cum să le sucească mințile femeilor.

Avorturile erau interzise încă din 1967 și trebuia să ai deja patru copii ca să ai dreptul la avort iar anticoncepționale nu erau nici fabricate, nici importate de sistemul comunist , femeile fiind obligate să facă copii pe bandă rulantă .Nu exista o altă soluție . Acum eu îmi dau seama că , dacă ar fi vrut Sădinca sau , poate domnul doctor Ungureanu, ar fi vrut , ar fi putut să avorteze la un medic care practica asta, dar riscul era enorm și de o parte și de cealaltă , așa că presupun că a fost dorit copilul de către ambele părți . Sau aceea era singura soluție ca să nu existe riscul unui deces.

Oricum , la cât era de tânără și de frumoasă fata domnului Lincă, lui Ungureanu , care era deja la vârsta a doua , bineînțeles că îi convenea situația asta.

Ca să vă puteți da seama cum eram atunci , deși existau în lume prezervative si anticoncepționale , noi nu aveam așa ceva, erau interzise atât ele cât și avortul . Câte vieți nu au fost atunci distruse !

Această întâmplare nefericită avea să îl mâhnească tare rău pe domnul LINCĂ .

 Domnul Doctor UNGUREANU , care atunci cred că avea în jur de 40 de ani, daca nu chiar 50 , și-a lăsat cea de a doua soție și pe fetița lui Luminița , care au plecat mai târziu din oraș, și s-a însurat cu Sădinca cu care a făcut doi copii , două fete foarte frumoase care s-au dovedit a fi și foarte deștepte.

Vreau să înțelegeți contextul în care am ajuns noi, oameni de rând,  să o pețim pe Cristina .

 Sădinca nu a mai făcut absolut nici o școală după ce s-a căsătorit ,adică o facultate,  ci a ajuns infirmieră la spitalul de copii din oraș , băgata de soțul ei .

Nu putea face mai mult pentru ea sau nu dorea a face mai mult , pentru că ea rămăsese fără educație, iar pe domnul doctor nu cred că îl interesa ca Sădinca să facă medicina sau orice altă facultate. Cred că era și gelos și exista riscul ca tânăra domniță să se deștepte .

El , nu știu dacă era dispus să îi susțină educația ei .El avea de plătit două pensii alimentare pentru cei doi copii din căsătoriile anterioare, copii mari cu nevoi mari . Cert este ca ea nu a mai urmat facultatea.

 Pentru mine asta dovedește că nu o iubea cu adevărat , nu îi iubea sufletul ei ci doar trupul ei tânăr și frumos . El se iubea pe sine . Punct . Poate și pe copii lui, dar în felul său .

Casa frumoasa arhitect Adrian PAUN

Sădinca, după căsătorie ,  s-a mutat din casa bătrânească de lângă noi , unde locuise cu părinții săi ,cu fetele ei și cu soțul ei, domnul doctor UNGUREANU, grație pilelor pe care le avea la partid domnul doctor , într-un corp din fosta lor casă , de fapt în casa servitorilor , casa ce o făcuseră bunicii ei lângă casa cea mare ,pentru cei care le erau angajați.

Asta parcă l-a mai înmuiat un pic pe domnul LINCA iar drăgălășenia fetițelor , primele nepoate, a topit din mândria răvășită a doamnei .

Victor , băiatul lor, s-a îndrăgostit lulea de o tânără frumoasă foc, vrednică, bună și educată,  asistentă medicală, și a renunțat la facultate în favoarea căsătoriei.

Fata nu-l voia cu facultate terminată pentru că ,dacă el va fi domnul inginer, va mai rămâne el alături de o asistentă ? Nu știu eu , asta știu doar ei . Așa a lăsat să se înțeleagă prin vecini doamna L.

 Nu știau nici soții Lincă de ce a renunțat la facultate , sau știau foarte bine dar ,nu doreau să spună, varianta doamnei Lincă pentru vecini era că frumoasa sa soție nu era de acord ca el să fie inginer pentru că atunci el ar fi fost mult mai sus decât ea .

Așa că degeaba învățase carte , fusese șef de promoție la liceu , mândria familiei , căci Victor abandonează cariera profesională ce ar fi putut fi strălucită și se face mecanic de tren după care se însoară cu fata pe care o iubea .

Ei au o căsnicie reușită și au fost binecuvântați de Dumnezeu cu doi copii frumoși și deștepți .

Dar asta cu renunțarea la educație a fost greu de digerat de familie ,în special de domnul Lincă,  mai ales când o face băiatul.

 Tot ce știm noi este din ceea ce ne-au spus părinții lor, vecinii noștri, adevărul îl știu ei cel mai bine , bineînțeles .

În acest context , cea mai mică fată a domnului și a doamnei LINCA , Cristina care era departe de toate aceste frământări căci ea trăia la București, era necăsătorită la 30 de ani.

Asistentă medicală la Spitalul Militar Central ,ea stătea și vedea de fratele mamei ei sau a tatălui , un bătrân fost general în armata română care avea o locuință fabuloasă , bine poziționată, bine garnisită , și avea o pensie bunicică de fost general.

Nu știu dacă a dat și nu a luat la medicină , cred că a dat dar nu a luat pentru că se intra foarte greu și nu cred că au mai făcut meditații cu ea .Cert este că avea o meserie foarte bănoasă si frumoasă, zic eu dar era necăsătorită . În rest , o femeie de nota 10 din toate punctele de vedere !

Ca să înțelegeți unde vreau să ajung ,trebuie să urmăriți evenimentele ,  această veche familie de oameni educați ajunseseră să își vadă averea lor strânsă de generații la rând ,  luată de comuniști dar și copii lor neîmpliniți profesional, fără acele magazine ale lor, fără afaceri, fără case , fără diplome , deși erau copii cu destul de multă educație la vremea aceea, cu bun simț, totuși , nu aveau diplomele care le-ar fi putut permite accesul în lumea intelectualilor ori a celor cu o poziție socială mai bună.

 Oamenii vulgari spuneau așa : „domnul știe , nimic de zis, dar, nu are biletul vacii „ .

Domnul Lincă era devastat , coana Georgeta, în schimb, era o femeie pragmatică, dânsa judeca practic. Cea mai puternică femeie din cartier, dânsa era . Punea mai presus de orice fericirea copiilor ei .

 Ea s-a implicat în creșterea nepoților și-a uitat cu totul de ce anume trebuiau să mai învețe atâta amar de carte copii ei când se puteau descurca destul de bine cu meseriile pe care le aveau.

Pe atunci un mecanic de tren cu o asistenta puteau foarte bine să crească și să educe doi copii, să aibă o casă și o mașină și un concediu pe an la mare . Marea Neagră doar . Atât era voie !

Tot atât ar fi câștigat ca și bani , în noua orânduire , dacă aveau o diplomă, tot într-un apartament micuț ar fi stat , tot așa ar fi mâncat, indiferent cât de multă carte ar fi avut .Toată lumea trăia la fel. Sau aproape.

 Nici măcar în concediu nu ar fi putut ieși din Romania așa că la ce îți mai folosea o diplomă ,o limbă străină ,dacă nu puteau avea nici o casă mai mare și nici o vacanță frumoasă, ia , acolo , o bucată de hârtie fără nici o însemnătate, mai zice ea câteodată , ca să se mai mintă. Și totuși...

În 1976 Cristina avea în jur de 30 de ani ori chiar mai mult și încă nu era căsătorită , căci ii era frică să nu care cumva să facă un pas greșit . Atunci erau foarte puține fetele necăsătorite la această vârstă .

Căsnicia Sădincăi nu mergea așa de bine ,domnul doctor UNGUREANU , deși era la cea de a treia căsătorie, deși el era cu mult mai în vârstă decât ea ,o înșela cu amanta lui , ca după vreo zece ani de căsătorie și umilințe să o lase și să o ia pe o alta mult mai tânără, mai mică chiar decât copii lui.

Ultimul său copil este născut in 1988 adică de o seamă cu fiul meu iar el era mult mai mare ca tatăl meu . Ultima sa soție era mai mică decât mine ....diferență de peste 30 de ani intre ei doi .

(Domnul doctor UNGUREANU l-a salvat pe tatăl meu după un AVC iar pentru asta l-am respectat.

Datorită diagnosticului și tratamentului dat de el și a îngrijirii exemplare dată de mama , tăticul meu a fost salvat de la moarte în 1993 de a mai trăit încă 9 ani , până în 2002 .

Dar despre asta mai târziu .)

Bătrâna doamna LINCA sau coana Georgeta cum i se spunea cu drag între vecini ,  a intrat în vorbă cu mămica , așa , ca între vecine, gospodine , așa că, azi așa , mâine așa , mămica s-a împrietenit cu coana Georgeta de la lucrul de mână , de la rețete de prăjituri ,de aperitive , mâncăruri alese pe care dumneaei le știa face și-o învăța și mămica , dar și mămica, la rândul ei știa să facă anumite lucruri pe care le împărtășea cu mare drag doamnei Lincă (coana Georgeta).

Atunci nu exista Google sau „YouTube” sau alte posibilități de a afla rețete , mai erau cărți de bucate , dar erau scumpe și tot când vedeai și făceai învățai cel mai bine.

Coana Georgeta, cum îi zicea mămica și cam toată strada noastră, nu era deloc o femeie rea sau încrezută în ciuda educației primite si a familiei sale de foști oameni înstăriți.

Mai degrabă erau încrezute , înfumurate , femeile needucate, ajunse la oraș pe niște funcții de la partid , parvenite, nici ele nu știau prea bine cum , dar nu această femeie, lovită atât de greu de soartă.

Dulceață de caise fotografie luată de pe net

Ea ne aduna pe noi, copii cei mai mici și ne dădea dulceață făcută de ea , ne dădea fructe de la ea din livadă, din cele de care noi nu aveam , căci ei mai rămăseseră cu o mică livadă în spatele casei , pe care încă nu o luaseră comuniștii atunci, dar aveau să o ia în 1977 , după cutremur si să facă acolo, în mijlocul orașului, un ICIL .

Într-o bună zi au vorbit ele de copii iar doamna Lincă nu știa la ce preoți să mai meargă să își vadă fetița căsătorită .

Pe mezină, pe Cristina .

 Nu o mai interesau școlile , facultățile, averile sau alte chestii, poziție socială etc .Aiureli. Oricum, avea de toate .

 O voia măritată , la casa ei ,cu copii mulți , așa cum era sănătos; la București avea salariu bun , avea o poziție în spital , unchiul ei parcă murise și îi lăsase ei tot ce avea căci el nu avusese copii și ea îl îngrijise .

Fata era excelent pregătită profesional și foarte bine situată material .

Simțea că îmbătrânise fata ei și că nu este în regulă să îi fie frică să se mărite, să aibă un soț, copii și să trăiască după regulile societății .

Țin minte că eram micuță și-am mers la ea acasă cu mămica pentru ceva anume, nu mai știu ce era de lucru în gospodărie, dumneaei m-a dus în camera de la drum , acum o odaie bună, doar pentru musafiri și mi-a arătat cum păstra ea dulceața în soba de teracotă din acea cameră , deoarece acolo era mereu răcoare dar nu avea umiditate iar dulceața se păstra excelent .

Atunci ea , coana Georgeta , a scos din șifonierul din camera bună de la drum ca să îi arate mamei mele ce blănuri avea Cristina, de nurcă ,vizonul atât de valoros, seturi de gulere și căciuli de vulpe neagră ori argintie, ce își tot cumpăra ea sau mai primise cadou de la unchiul ei , generalul.

 Eu mai văzusem așa ceva , blană de vulpe roșcată avea și mama , sau de vulpe argintie, la o profesoară sau două , un guleraș mic de nurcă de asemenea,  și haină de astrahan mai văzusem , dar să le ai pe toate la un loc, să ai toată haina de blană de vizon , nu , asta nu văzusem încă . Eram vrăjită, parcă intrasem într-o altă lume , o lume de basm .

Haină din blană de nurcă fotografie luata de pe net

Era clar că era fată strângătoare ,avută , acum iată dovada, dar nu are o familie, nu are noroc să cunoască un băiat potrivit cu ea , de condiție bună , de familie bună , educat , cizelat , bun , cu bun simt ;  nu știe mama pe cineva , de la domnul D. de la serviciu ori din familie ,( că ei ii place de noi , de familia noastră) ?

Mama , care și ea era o femeie bună , săritoare și căreia îi plăcea să se facă utilă, și să se înrudească cu familii bune, i-a promis că va face tot ce îi stă în putință ei să o ajute pe coana Georgeta în demersul ei , deci, implicit, pe Cristina ( care nu ceruse nici un ajutor ) .

Avea mama o calitate , citea bine de tot omul și atunci a văzut în coana Georgeta o mamă care își iubește fetița mai presus de orice altceva.

A venit mama acasă iar seara la cină, o aud parcă și-acum cum îi spunea lui tăticul meu de ce conversație a avut ea parte la amiază cu coana Georgeta .

Mămica se gândise ea ce se gândise sau poate chiar coana Georgeta îi sugerase , nu mai știu , dar îi propune tatălui meu să îi facă cunoștință Cristinei cu fratele cel mai mic al lui , cu unchiul M. adică, profesor de fizică si chimie în Pitești .

Femeie la rugăciune in biserică fotografie luata de pe net

Tăticul nu știa ce să facă , el nu prea era de acord cu căsătoriile aranjate , nu îi plăcea să se bage în chestiile astea , dar până la urmă a zis că nu le face nici un rău să se cunoască .

 Unchiul M. meu rămăsese de mic fără mamă și avea în jur de 30 de ani atunci , așa îmi aduc aminte eu .

 Familia nu reușise (sau poate nu vruseseră să se bage) să îl însoare , să îl convingă ,el era holtei deci s-ar fi potrivit cu Cristina , din toate punctele de vedere , adică social, profesional , proveniență ( familii cu principii ) dar nu și din punct de vedere material, Cristina fiind net superioară datorită moștenirii primită de la unchiul ei, fost general în armata română .

Tatăl meu este de acord , dar trebuia tatonat terenul să îl întrebe și pe el , i-ar plăcea să cunoască o fată bună, de familie bună, asistentă medicală la secția de chirurgie de la Spitalul Militar Central, cu casă și serviciu în București, educată , cuminte, etc .?

Unchiul meu era profesor iar, pe deasupra , deși nu era bogat, căci de asta se ocupaseră comuniștii, era în schimb foarte frumos ,iar asta , uneori, contează.

Problema era că el avea catedra la Pitești și să intri în București era foarte greu .

Tatăl meu  meu nu putea vorbi direct cu unchiul M. deoarece pe atunci telefonia (fixă) era foarte rară, la domiciliu, comunicațiile stând extrem de prost în țările socialiste , dar putea vorbi

cu unchiul I. în fiecare zi la serviciu fiindcă amândoi lucrau la CFR , amândoi aveau telefon la serviciu.

 A dat tăticul telefon la gară Bascov la unchiul I., i-a povestit despre această propunere după care au stabilit să îi dea un răspuns dinspre unchiul M., dacă vrea să vină să o cunoască pe Cristina .

Răspunsul a venit destul de repede și a fost pozitiv , da , de ce nu ?


Zis și făcut . Stabilesc ei de comun acord , prin telefoane date când la Pitești via Bascov când la București de către coana Georgeta , data de întâlnire și modul de întâlnire, toate detaliile.

Așa cum mai era încă pe atunci , o fată cuminte era curtată de un băiat după ce venea și cerea acordul părinților fetei . El venea nu neapărat în pețit , ci era așa , ca o logodnă , venim , vorbim, ne cunoaștem mai bine, vedem dacă ne plăcem sau nu și abia la final, dacă erau de acord, după mai multe întâlniri venea băiatul în pețit și o cerea de soție. Erau oameni de modă veche și respectau niște reguli stricte încă în lumea lor .

 Deci, astăzi n-aș putea spune că noi am fost neapărat în pețit dar cam așa arăta întâlnirea.

Cred că prezentările și masa aceasta de pețire a fetei așa cum i-am zis eu a fost prin august , oricum spre toamnă, în concediul Cristinei și vacanța de vară a unchiului meu.

 Era vară , era cald , foarte cald , știți zilele acelea in care repeți din poezia lui Labiș versurile „soarele s-a topit și a curs pe pământ” iar lumea vrea să stea la umbra unui pom și să savureze o dulceață cu un pahar cu apă rece ca gheața . Unchii mei erau în concediu , tăticul de asemenea , eu aveam vreo 13 ani atunci și eu eram în vacanță , nu mai îmi aduc aminte chiar tot , dar unele lucruri și sentimente mi-au rămas întipărite în suflet .

Țin minte forfota din curtea coanei Georgeta , un du-te-vino permanent, se pregăteau toate bunătățile în casă , era totul făcut în casă , nimic de mâncare nu se cumpăra gata preparat pe vremea aceea. Coana Georgeta își chemase să o ajute ambele fete și pe nora sa , dar o mai ajuta și o altă vecină a noastră .

 Toată lumea aștepta cu sufletul la gură această întâlnire ca să vadă ce o sa iasă .

 Poate mă înșel eu, dar cel puțin ai mei așa erau , implicit eu . Era o atmosfera ca înaintea unui mare eveniment .

Eu cerusem , plânsesem, îi promisesem mamei că voi fi cuminte și nu o să o fac de râs ; pentru ca să mă ia și pe mine am fost tare vrednică toată perioada , am făcut curat în casă, în curte, am spălat ,am călcat, indiferent ce era de făcut eu am pus mâna și am făcut , orice voia ea să facă mă duceam eu și o ajutam doar ca să mă ia și pe mine să vad și eu cum este la o asemenea treabă . Muream de curiozitate !

Ei bine,  m-au luat !

Ne-am îmbrăcat frumos cu toții și am plecat în alai la casa coanei Georgeta .

Toată strada fusese deja informată de tanti Anișoara a lui Ceaușescu că noi mergem la coana Georgeta în pețit să o cerem pe Cristina, așa că ochii tuturor femeilor de pe strada erau pe noi pe după garduri și porți.

Când am ajuns acolo țin mine că eu am intrat penultima, coana Georgeta ne aștepta cu masa pusă ,pregătită, nu doar cu dulceață , cafea și prăjituri , cum credeam eu , ci cu aperitive , băuturi fine, feluri de mâncare deosebite și foarte multe feluri de prăjituri, era un adevărat festin.

 Acum, cu asemenea ocazii ,  oamenii de calitate își arătau valoarea, ne respectau pe noi și se respectau pe ei, își respectau rangul.

Eu, cu ochii la masă, la felul în care era aranjată m-am împiedicat de prag și era cât pe ce să cad în nas cât eram de mare , să mă fac de râs și să îi fac de râs pe toți ai mei , dar o mână vigilentă, unchiul I. , a fost pe fază , a susținut cumva trupul meu să nu ne facem de rușine taman acum .

Oricum , era un semn rău .

Cum intrai în casă era într-un hol mare din care intrai pe stânga și pe dreapta în camere : în partea dreaptă era un dormitor , din care se intra în alt dormitor și în partea stângă era odaia , adică camera bună, camera de la drum care era tot un fel de dormitor dar în care dormeau doar musafirii sau rudele care veneau în vizită. Ei bine , atunci , acolo , era dormitorul Cristinei . Casa se numea că era făcută în stil vagon .

Masa era așezată în acest hol mare pe care îl transformaseră în sufragerie, pe ea era așezată o față de masă de damasc albă ca neaua, apretată și călcată, impecabilă,  cu veselă de porțelan, elegantă, cu pahare de cristal din acela gros cu dungă aurie iar tacâmurile (din argint ?)  se odihneau leneșe pe niște chestii, suporți de tacâmuri (astăzi știu) sub formă de animale ( din argint ?)  vedeam pentru prima dată așa ceva , mă uitam la ele și nu înțelegeam ce sunt acelea ? Coana Georgeta fixase locurile la masă cu bilețele și încerca să îi așeze pe musafiri așa cum ea hotărâse , elegant , dar eu nu aveam bilet cu numele meu si rămăsesem cu gura căscată la animalele acelea alungite pe care se sprijineau tacâmurile .

 Copil mic și prost care nu mai văzuse așa ceva până atunci !

Știam de la părinții mei că bunica bunicii mele fusese foarte bogată, ea avusese de toate dar , când bunica mea le-a moștenit le-a dăruit de zestre celei mai mari fete a dânsei așa cum se obișnuia ,iar eu nu apucasem să le văd vreodată . Foarte târziu am văzut la această mătușă o pianină și o mașină de cusut Singer ce ii aparținuseră , dar doar atât .

Am primit și eu un loc la masă , nu mai știu în locul cui voi fi stat , și-am început să cercetez cu mare atenție animalele pe ale căror spinări se odihneau tacâmurile ( or fi fost de argint ? așa păreau ),mă uitam la porțelanurile fine cu flori și dungă aurie, la cristaluri și la tot ce era acolo plăcut ochiului , mai puțin la personajele principale , eu nu o știam prea bine pe Cristina , ea era cu mult mai mare decât mine ,era de mult timp la București iar mie mi se părea unchiul meu un făt frumos din lacrimă , chiar prea frumos , dar nu mă gândisem la educație, poziție socială ori la partea materială .

Am ajuns la momentul în care au sosit femeile cu aperitivele , frumos aranjate.

 Erau acolo de toate , salamuri și brânzeturi fine, măsline, roșii , castraveți, ( atunci se mai găsea si oricum ,ei aveau orice) salatele, icrele , de vinete cu maioneză , zacuscă, de ciuperci cu mărar verde și usturoi, platourile si castroanele erau aranjate într-un mare fel și eu, un copil, mă uitam că erau și cârnăciori crestați la capete și înfloriți ca o floare. Trebuie să recunosc că îmi era o foame de lup . Sau poate era doar poftă .

Nu eram atunci prea umblată ca să știu că era așa ceva la orice aperitiv de masă festivă. Nici bunicul meu nu se omora cu mesele festive după ce rămăsese văduv , i se luase tot pământul și îi fuseseră dați afară din școli copii .

Eram totuși un copil .

Pe adulți nu îi impresionai ușor dar copilul de atunci care eram eu nu mai văzusem așa aranjamente nici la nunțile din familie pe unde fusesem luată .

 Eram foarte atentă să nu îmi scape nici un detaliu .

De exemplu când au adus friptura , am văzut cum copanele de pui aveau capătul înfășurat în staniol ( noi îi ziceam polei) și la fel erau ardeii copți, cu coditele înfășurate în staniol , ca să nu te murdărești când pui mana pe ele .

 Îmi aduc aminte bine că aveau și castronașe cu apă și zeamă de lămâie să îți înmoi degetele după ce ai pus mana pe copan sau pe un ardei copt .

Când a început masa tatăl meu a precizat scopul vizitei , așa cum era corect , deși el se știa dinainte , dar trebuia să se oficializeze , iar cum el era cel mai în vârstă din cei trei frați prezenți a preluat rolul de tată . Fiecare parte din cele două tabere a început să își laude candidatul la o eventuală căsătorie , și unii și alții au povestit în mare , cine erau și ce aveau înainte de a veni comuniștii la putere și cum li s-a luat totul și au luat-o (viața) de la 0.

Pentru tatăl meu cea mai mare durere rămânea datul afară din liceu, întreruperea studiilor , eliminarea din școală pe criterii politice , deși el era primul în clasa de băieți din Brătianu în 1947.

Nu a insistat prea mult pentru că nu acesta era scopul vizitei noastre și cam toți ca și el o pățiseră .

După aceste prezentări detailate s-a ajuns la punctul culminat ca sa zic așa .

Parcă îl aud pe tăticul zicând către domnul LINCA :

  • Noi am venit să vă cerem mâna fetei dumneavoastră pentru fratele nostru cel mai mic, M., aici de față, ne-o dați ?
    La asta domnul LINCA a zis așa .
    - Păi ea este majoră, matură , știe ce are de făcut în viață și va fi decizia ei , decizie pe care eu o voi respecta. Ea și numai ea va decide asupra viitorului ei și nu eu! Eu v-o dau dacă ea vrea !

Cu alte cuvinte , luați-o dacă sunteți în stare!

Liniștea ce a urmat a fost spartă de răspunsul elegant al fetei , care a fost de acord să se mai întâlnească cu unchiul, să se cunoască mai bine , să vadă ce anume compatibilități există sau nu există și pe urmă vor decide.

 Eh , acestea fiind spuse atmosfera s-a destins , cineva a pus muzica populară la un magnetofon sau pick-up, astfel încât la un moment dat ne-am ridicat toți și am format o horă în jurul mesei iar bărbații au început să cânte veseli și să povestească câte ceva amuzant, femeile din echipa noastră au început să laude toate mâncărurile puse pe masă de gazdă iar eu , ca copil, nu știam ce să fac , să ascult și să tac era cel mai indicat .

Masa  era încărcată cu de toate în fața noastră, era pe masă vin de toate felurile ,erau și siropuri făcute în casă , apă minerală rece de la gheață,  veniseră prăjiturile (vai ce prăjituri, cu creme și glazură,  cu nucă și gem, Greta Garbo, tort , nu mai știu câte feluri și ce feluri , dar au fost , tare multe și foarte bune , nu glumă, erau mari gospodine , adevărate femei de modă veche).

Prăjitură de casa Fotografie luata de pe net

Niciodată după această masă de pețire și până la propria mea masă de pețit din 1984 eu personal nu am mai participat la un astfel de eveniment ! Eu nu am fost cu părinții mei la pețit la cumnata mea , nu m-au luat cu ei , eram mult prea mică pentru așa ceva și ei nu au considerat necesar să mă ia cu ei .

Așa s-a încheiat seara , ei au stabilit că se vor mai întâlni iar noi am plecat la noi acasă.

Când plecaserăm de acasă era cald , foarte cald dar când ne-am întors era ușor răcoare , parfumul reginei nopții plutea în aer peste tot , cântau greierii, a fost o noapte magică , toată lumea era fericită , împăcată , cu o speranță în suflet că cei doi s-ar putea căsători.

Acasă s-au mai dezbătut un pic gesturile ( la masa din curte de sub bolta de viță de vie ) s-au dezbătut pe toate fețele cuvintele alese spuse de ceilalți , părinții Cristinei si de Cristina dar și gesturile celor care fuseseră de față  .

Așa s-a terminat această masă de cunoștință , ca pe vremuri .

Am vrut să vă povestesc ceva amuzant , dar amuzant nu prea a fost , poate doar atunci când eu m-am împiedicat de prag la intrarea în casă cu ochii la masă sau scena horei din jurul mesei ce se afla în acel hol transformat în sufragerie. Toți au încercat să fie veseli , plăcuți , să fie o atmosferă de sărbătoare , dar .... nu a fost sa fie .

Mai târziu ei doi s-au mai întâlnit sporadic, o dată sau de două ori , este clar că nu s-au plăcut, unchiul M. s-a căsătorit la vârsta de 40 de ani în 1982, iar Cristina, la cam 42 de ani, amândoi au câte un băiat .

 Din câte am aflat ulterior de la mama , Cristina s-a căsătorit în 1990 după revoluție ; ea si-a cunoscut soțul la locul ei de muncă , în spitalul Militar Central secția de chirurgie , ca victimă ,împușcat la Revoluție, s-a ocupat de rana lui , s-au îndrăgostit și s-au căsătorit .

Ea a născut un băiat dar, din păcate soțul ei a avut mari probleme cu rana căpătată la revoluție , si , deși a fost si in Germania la tratament , în final au apărut ceva complicații si a murit foarte tânăr .

Întâlnirea dintre ea și soțul ei a fost karmică , au făcut băiatul apoi el a murit .

Aceasta masă a fost relatată de tanti Anișoara lui Ceaușescu ,( vecina noastră care o ajutase pe coana Georgeta în gospodărie) pe toată strada , ca și cum era ceva deplasat , ea nu avea cum să înțeleagă spiritul acelei seri, așa că pe stradă vorbeau vecinii că cei doi se vor căsători pentru că, credeai ei, ne-am înțeles foarte bine de vreme ce la final , am jucat .

De atunci am ajuns la concluzia că toate trebuiesc făcute la timpul lor și doar atunci când vrea Dumnezeu pentru că , altfel, vorba marelui nostru Marin PREDA „„Daca dragoste nu e, nimic nu e“

Prăjitura de casa cu nucă - fotografie luata de pe net

Dragii noștri vecini au plecat de la noi din cartier (fie prin 1980 după ce li s-a luat și gradina fie după 1982 după ce au fost demolate casele de peste drum de noi si urma să fim si noi demolați) iar la plecare coana Georgeta nu s-a dezmințit : a chemat-o pe mama și i-a dăruit două platouri rotunde m unul fin din porțelan și un altul de faianță cu rugămintea să își aducă aminte de ea atunci când va folosi platourile .

Ultima data am văzut-o pe coana Georgeta după ce eu aveam deja copilul meu , adică prin anii 90 , ne-am întâlnit cu dânsa la piață și ne-a invitat la o dulceață de cireșe amare și un pahar cu apă rece ca gheața de la frigider . Am fost la dânsa in curtea casei lor din centru , dar ei locuiau tot in fosta casa a servitorilor , iar în casa lor cea mare locuiau tot acei străini, cred că acelora li se și facilitase cumpărarea casei , doar să nu li se dea înapoi proprietarilor de drept . Am rămas atunci cu cea mai frumoasă imagine a acestei doamne , a acestei familii și a acestor oameni care făceau parte dintr-o lume elegantă, de mult apusă , sau , poate , s-au schimbat doar vremurile nu și oamenii de calitate .

2 comentarii

    1. Știu ca acum , acolo, locuiește o doamnă care a venit in oraș după sora dânsei , este destul de in vârstă doamna. Nu am interacționat cu dânsa niciodată eu , poate părinții mei! După cutremur le-au fost confiscate și grădinile și atunci au hotărât să plece în casa din centrul orașului unde le-am făcut o vizită . Erau in casa mică din curtea lor din centrul orașului . Oamenii aceștia atât de frumoși la suflet nu au putut să își redobândească casa lor cea mare , așa a fost regimul !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.