Afară bătea vântul destul de tare și ultimele frunze din copaci se avântau pe poteci, drumuri și în înaltul cerului . Stătea să plouă și totul era gri. Alina avea doar câteva luni de când născuse și era sigură că este din nou gravidă. Nu îi mai venise ciclul chiar din octombrie , îi era greață , îi era somn, ar fi dormit și cu capul pe birou la serviciu în zgomotul acela infernal de la aerul comprimat pentru pistoalele pneumatice și nu numai la schimbul trei ci chiar si la schimbul unu .Simțea, știa, sigur era gravidă.

Frigiderul era gol ca de obicei la sfârșit de săptămână pentru ca doar după ce se ducea acasă la părinții ei și la copil reușea , cât de cât , să mai bage câte ceva prin el. De la ei, de la părinții ei care stăteau în oraș dar la casă , venea la bloc la Mioveni cu câte o găină tăiată sau cu un borcan de ciorbă pentru o zi , apoi tot ei îi puneau la pachet și un borcan cu ce aveau ei de la felul doi , iar acum toamna, aveau să îi dea din curte cate o găină, apoi de la ICIL , niște brânză , unt , smântână ce erau furate de către muncitorii de la ICIL și le dădeau peste gard contra banilor, a berilor reci vara procurate cu greu de ai ei și a unor cafele, multe cafele, iarna ; nu știu de unde făceau ei rost de toate acele produse , că doar totul era verificat , numărat ,contabilizat si exportat , dar , câte nu face omul pentru bani, cafea și bere!

Unii dintre ei, cei mai inteligenți, cu banii aceia și-au meditat copii să ajungă oameni mari , alții au ales să își facă o casă mare la țara să vadă toți vecinii cine sunt ei iar alții, cei mai puțin inspirați ,au ales să îi depună la CEC pentru o mașină DACIA ( se aștepta trei ani la rând sa iei o DACIA noua ) sau așa , doar să strângă acolo dar să nu îi știe nimeni că au bani . Acestor oameni le era frica de legea 18, să nu le fie confiscată averea ca fiind ilicită, să nu bată la ochi, că de unde au ei atâția bani de casă sau de mașină că doar aveau salarii mici ca muncitori la ICIL și cheltuieli foarte mari la cei patru copii obligatorii.

Cafea le aducea Alina părinților ei de la uzină, de la o colegă de serviciu care le aducea cafea boabe la pungă și dădea pe o pungă cu cafea boabe prețul fix cât dădeai pe o pereche de pantofi de piele , la fel era și cutia de ness AMIGO adică 375 lei .

Din salariul ei de stagiară de 2225 lei pe lună, din care cam 400 era chiria la apartament și încă pe atât întreținerea , la paușal ( ca nu aveau contor individual decât la curentul electric si acela băgat in apartament ) , era foarte mult să dea atât pe cafea , dar , până la urmă, merita.

Doar așa putea să aibă o bucățică de brânză , un pachet de unt , un borcan cu smântână sau orice altceva mai aducea de acasă din frigiderul părinților ei , dat pe cafea , peste gard, de la ICIL .

De unde aducea colega aceea cafea boabe și ness, farduri VITAMAX poloneze și creme franțuzești, gume de mestecat și blugi , nu ar fi știut să spună , dar ea și numai ea avea asemenea minunății de vânzare în tot departamentul lor.

Nu mai putea să mai stea, era destul de târziu, trebuia neapărat să plece la muncă la Dacia la schimbul trei , doar era stagiară și era pe secție la schimbul trei o grămadă de stagiari ca și ea , nimeni nu putea să se sustragă. Chiar și cei care aveau repartiție dublă, șefii de promoție și ce de pe lângă ei , fuseseră obligați să muncească în secție , pe trei schimburi , doi ani de zile , înainte de a se duce la postul lor de drept și de fapt din cercetare ori proiectare. Aici , trebuia să recunoască că nu chiar toți , au fost cei câțiva copii de activiști de partid , fata secretarului de partid pe județ, băiatul unui securit înrăit de la București, și încă unul , mai ciudat așa , dubios ,bănuit a fi chiar el unul dintre turnătorii anului, ei da, ei nu au ajuns în secție pe trei schimburi , ei au fost cei care au scăpat de aceasta obligație, ei erau deasupra legii.

Ea era de câteva luni în secția de montaj și nu se obișnuise încă. Ce greu îi venea la schimbul trei ! Era greu fizic și psihic, știa de la mama ei , care timp de 25 de ani lucrase pe trei schimburi , că este foarte greu , dar ea învățase carte și făcuse o facultate atât de grea tocmai să nu ajungă să mai muncească la fel ca și mama ei , pe trei schimburi , dar asta era viața , toți stagiarii erau ca și ea , pe trei schimburi la uzină. „Sună vaca , intri, sună vaca , ieși” așa râdeau de ei, de cei din uzină, colegii care își găsiseră de lucru pe la autobaze ori în învățământ , prin alte locuri unde avuseseră pile , cunoștințe și relații . Ea nu avusese .

 Mama ei ieșise la pensie la 55 de ani și după ce terminase cei 25 de ani de vechime integral obligatorii ieșise la pensie cu 85% din venituri valoarea pensiei (muncise de când se știa, de când începuse să meargă în picioare, se ducea cu gâștele la baltă, cu vitele pe câmp, cu sapa pe câmp sau cu secera , dar asta nu conta nicăieri , nu contase nici că mai muncise apoi și „acasă” vreo 10 ani , din greu , nu contează nicăieri acei ani, ca să își crească cei doi copii și să facă o casă) și spera ca fata ei să nu mai lucreze pe trei schimburi ca ea, dar speranța ei se năruise când și-a dat seama că o ingineră riscă să lucreze toata viața pe trei schimburi în uzină. .

În sfârșit ,s-a îmbrăcat și a plecat spre uzină pe jos, avea de mers ceva din A-uri și până la poarta opt ,mai mult de o jumătate de oră, apoi de la poarta opt până la secția de Montaj General și de acolo la secția de tapițerie , era destul de mult de mers pe jos. poate chiar mai mult de un sfert de oră .

A ajuns la uzină și tocmai ce a intrat în secție când s-a oprit banda ; nu mai știa de ce se oprise si de data asta, în ultimele luni se oprea atât de des banda că nici nu mai se chinuia să afle de ce ; într-o noapte de data trecută de la schimbul trei , tot așa , se oprise că nu mai fusese mastic, în altă zi , nu erau radiatoarele bune, așa veniseră de la de la Brașov, lovite toate, altă dată cablajele, toate venite de la Târgu Mureș erau de o anumita mașină , de exemplu de berlină și trebuiau refăcute ca să fie potrivite la mașinile din banda de montaj, la camionete și la break-uri ; era o nebunie, chiar dacă erai stagiar în tapițerie , trebuia să te duci , era ordin , să îndrepți alveolele de la radiatoarele stricate din timpul transportului și al depozitării, să mergi să desfaci și să refaci cablajele , să dai cu cârpa pe jos prin birou ,nu erau femei de serviciu pentru birourile TESA, apoi să faci un kilometru până la WC ; of ce era acolo , ce mizerie , ce rău îi era când ajungea acolo, trebuia mai înainte să vomite bine de tot , sa se tina cu mana de nas și abia pe urmă să îndrăznească......La schimbul unu era mai simplu că cerea și primea cheia de la inginerii din anexă, acolo era curat , altă viață, dar la schimbul trei nu aveau cui să mai ceri cheia, era îngrozitor , numai femeie să nu fii în Montaj General !

Merse în secție la tapițerie și vede femeile ciopor adunate la masa de croit ; oare ce se întâmplase acolo ? Erau mulți oameni adunați dar cele mai multe erau femeile pentru că ele erau majoritare în secția de tapițerie . Erau și câțiva bărbați , ei erau șefii de echipe, maiștrii, responsabilii de la întreținere , dar femeile lucrau la masa de croit și în mașinile de cusut . Erau două probleme destul de grave : una dintre femeile de la masa de croit trecuse cu mașina de croit cu cuțit vertical peste firul electric al mașinii în momentul în care îi da mașina celei de peste masă care trebuia să taie pe partea ei de lucru - se produsese un scurt circuit pe toată secția și nu mai era funcțională nici o mașină de cusut și nici vorbă de a se putea repara curând ; a doua era vânzarea de aur , dacă tot stătea banda. Venise una dinte femei cu aur de vânzare , lucra împreună cu soțul ei în tapițerie , ea era în mașina de cusut și el era pe conveior , unde se îmbrăcau scaunele cu husele cusute în zona alăturată. Lumea vorbea cum că ei doi furau multe huse și pavilioane pe care le duceau la Scornicești la cineva de la service-ul de acolo ,unde le vindeau contra cost , iar de acolo veneau cu carne , brânză, unt , pepsi pentru ei și șeful cel mare, care se făcea că nu îi vede , dar și cu aur de vânzare veneau , de unde oare, doar ei doi știau. Alina se duse să vadă și ea aurul , era doar o femeie tânără și ar fi vrut și ea un lănțișor de aur cu o cruciuliță, dar nu avea cum să își permită. Pierduse la ea la nuntă lănțișorul cumpărat de părinții ei și de atunci tot ar fi dorit să își ia altul , dar era mult prea scump , 1000 de lei un gram de aur era jumătate din salariu ei lunar de 2225 lei, iar un lănțișor ar fi avut minim trei grame deci minim trei mii de lei ar fi fost ,adică ar fi trebuit cel puțin două luni să pună de o parte toți banii ei fără sa mai plătească nimic sau sa mai cumpere ceva . Nici soțul ei si nici ea nu luau nimic la avans . Aveau rate la CAR de când își mai luase o canapea și două fotolii în sufragerie adică 8000 de lei iar la lichidare le oprea banii , pe fluturaș scria clar „debite și imputații ”adică pierderi și furturi, la toți stagiarii, adică aproape toți banii lor, că ei, administrația si contabilitatea , nu îndrăzneau să le oprească banii muncitorilor de când fusese greva la Brașov, din noiembrie 1987 , adică celor care chiar furau pe mână cu portarii , lor nu le opreau banii , era interzis , dar la stagiari aveau voie să le oprească banii că intelectualii nu se revoltau, nu aveau atât de mult curaj, le era frică.

Alina stătea și se uita cu jind la aurul care trecea din mână în mână și , din când in când , câte un inel , o pereche de cercei ori un pandantiv sau un lănțișor se oprea la câte o muncitoare în mână iar femeia care îl adusese o trecea pe lista sa și se socoteau cam în câte rate să îi dea banii.

Lângă Alina a venit și Cristina, tot stagiară ca și ea , dar cu un an mai mare , avea și salariul un pic mai mare, stătea cu părinții ei în Pitești, deci nu plătea chirie ca ea, nu avea soț, nu avea copil, nu avea rate , nu avea CAR așa că a cumpărat și ea un obiect de aur frumos , să îl aibă de suflet. Ea își permitea !

Din tot grupul de femei de acolo doar Alina nu a îndrăznit nici măcar să viseze să se atingă de vreun obiect de aur , doar le privea cât erau de strălucitoare, de frumoase , și atât .

Ea nu fura nimic , niciodată , avea rate, avea CAR , plătea chirie și întreținere la bloc, cumpăra alimente la suprapreț , pe sub mână cum se zicea, așa că de unde bani de aur dacăea nu avea suficient nici de mâncare ?

Atunci cam totul se dădea la suprapreț, pe sub mână, că altfel nu se găsea , chiar si o pereche de pantofi de la Romarta ( numărul ei, 36, cel mai căutat) era tot cu șpagă , cu pile deci , la suprapreț!

Observând-o cu mare atenție, femeia care le adusese îi zise cu modul vădit de a o jigni :

„- Doamnă ingineră , dumneavoastră chiar nimic nu vreți să luați de la mine , chiar nimic nu vă place de aici sau nu vă permiteți ?zise rânjind . Dumneavoastră ar trebui să cumpărați cel mai mult și cel mai scump de aici , doar nu sunteți o pârlită de muncitoare ca noi sunteți ditamai inginera !”

Alina simți că îi vine să vomite , era de la sarcină, era de la oboseală sau de la repulsia pe care o simțea?

Nu i-a răspuns femeii (care începuse deja să râdă cu gura pana la urechi împreună cu gașca ei cu care fura) și fugi cât putu de repede să vomite în cabina de la WC ; drumul până acolo i s-a părut un kilometru dacă nu chiar mai mult , i se părea că nu mai ajunge, pe jos era dat cu rumeguș peste uleiurile care erau pe podeaua din montaj , pantofii ei erau aproape găuriți în talpă de la acest amestec de uleiuri cu pilitură fină și cu rumeguș, iar alunecarea aici ar fi fost apogeul umilinței ei .

Nu a căzut , era ușurică, avea cam 50 de kg ,și-a ajuns în timp util la WC-ul din secție cât să poată apleca deasupra chiuvetei și să vomite tot ce mâncase de seară.

După ce se liniști se uită la ceas și a văzut că a sosit ora de operativă. Traversă tot montajul apoi urcă în atelierul stagiarilor și al inginerilor unde trebuia să participe la ședința operativă.

La operativă se discuta despre lipsurile din banda de montaj dar și celelalte lipsuri din secțiile din amonte , caroserie și din vopsitorie iar unul dintre șefi, șeful de schimb, adică cel mai mare în grad pe timp de noapte , când cei care erau cu adevărat cei mai mari nu erau prezenți, neținând cont câte femei erau acolo prezente ,sau tocmai pentru a se da „mare șmecher” în fața lor , îi zise unui tânăr stagiar care răspunsese sincer cu „nu avem cu ce, nu se poate, nu pot ” la o întrebare tâmpită de a lui, cam așa :

„ – Ba , tu nu poți nimic niciodată, tu cred că obosești și dacă trebuie să fuți , pleacă de aici din fața mea , să nu te mai văd până mâine!„

Tânărul stagiar se înroși ca focul, puse capul in pământ si pleca din operativa . Era venit la DACIA prin repartiție guvernamentala tocmai de la Iași, chiar el dorise sa vina ca ii plăceau mașinile , fusese șef de promoție sau pe aproape , îl știa Alina, mai vorbiseră in secție pe chestiuni de etnie si de religie , el era ceangău catolic .

Toată lumea abia aștepta să plece de la operativă, toți știau că chiar și fără o singură piesă nu ai cum să scoți mașini pe bandă, dar nimeni nu îndrăznea să spună adevărul , era pericol mare , puteai să fii dat afară și apoi , ce făceai , ti se desfăcea contractul de muncă cu litera „I” de la indisciplinat, nu te mai putea angaja nicăieri în țară pe un post , cât de cât bun si corespunzător cu studiile tale (afară din țară nu pleca nimeni).

Alina plecă repede după operativă, luă banda și apoi se duse la biroul ei din tapițerie. Știa ce mașini erau pe banda , dar banda stătea deci nu mai era nevoie sa confrunte lista ei cu cea a lui nea Clăiau .

Odată ajunsă acolo urcă la ea în birou ,acolo unde se făceau planele de croire și șabloanele de huse de scaune, de pavilioane, sa ia o gura de apa, din sticlă adusa de acasă , apoi se mai duse la fetele din atelierul de croitorie unde se făceau toate uniformele, salopetele și halatele din uzină, acolo lucrau câteva fete și câteva femei extraordinare cu care îi făcea mare plăcere să discute în aceste momente când stătea banda. Aceste femei erau inteligente și cu bun simț, capabile, iar dacă părinții lor ar fi vrut sau ar fi putut să le educe , să le lase la facultate , ele ar fi fost foarte departe.

Una dintre ele era din Topoloveni și de ceva timp aducea la serviciu să vândă tot felul de produse făcute la Fabrica de conserve din Topoloveni, produse pe care nu le găseai în alimentara și pe care le primea mama ei în loc de salariu de câteva luni de zile : dovleac dulce copt cu scorțișoară și mult zahăr , doar să îl bagi în plăcintă, zacuscă cu vinete sau cu ciuperci, magiun de prune, vinete in bulion, etc .

A luat și Alina, cu banii la salariu, un borcan cu dovleac copt cu zahăr și cu scorțișoară, era făcut pentru Germania și nu se găsea în comerțul socialist de stat ; a deschis borcanul cu poftă, a mirosit aroma de scorțișoară apoi a luat o linguriță , a ei , din sertar și a gustat din pasta de dovleac ; era așa de bun că ar fi mâncat tot borcanul dar îi era frică să nu îi vină iarăși să vomite .

Ușor , ușor, a trecut noaptea și a venit aproape ora de plecare, femeile și tot atelierul se pregăteau să plece la vestiare și acasă , dar , surpriză, la ora șase erau toate femeile adunate , inclusiv inginerele , încolonate și obligate să se prezinte atunci , imediat , la medicul ginecolog venit special pentru a le verifica , controla ginecologic să vadă care sunt gravide , să fie înregistrate și obligate să facă copilul (care trebuia să vină obligatoriu chiar dacă femeile mai aveau acasă patru copii , pentru că între timp se dăduse legea cu cinci copii, doar după cei cinci aveau dreptul la avort) .

Anticoncepționale și prezervative nu existau , așa că doar cu metoda calendarului și a spălăturii vaginale erau foarte mici șansele să scapi de o sarcină nedorită .

Singura soluție era să faci copilul (sau abstinența totală).

Femeile au fost înconjurate de către șefii de secție , șeful de la sindicat , asistenta șefă și încă un activist de la partid apoi duse la cabinet ; nu aveai cum să fugi . Parcă erau niște criminale periculoase , niște deținute înconjurate de jandarmii atenți să nu cumva să fugă vreuna si astfel sa scape de control .

Alina tremura ca varga fiindcă ea nu dorea să fie înregistrată, avea deja un copil născut în mai , la doar 24 de ani , pe primul îl pierduse chiar în primul an când se căsătorise, fără să facă nici un fel de intervenție , al doilea tocmai ce îl născuse și acum, iată, sigur era gravidă, a treia oara in doar doi ani de căsătorie , dar de abia în prima lună . Spera ca medicul să nu se prindă, dar pentru asta avea nevoie de o mare cantitate de noroc ( să nu fie medicul mare meseriaș) și de curaj , să îl mintă cum că ei i-a venit ciclul.

După o oră de așteptat în fața cabinetului păzită de toți dracii, Alinei îi veni rândul la controlul ginecologic , trebuia să se urce pe capră, să îi spună asistentei bătrâne, mică , uscată și acră care scria în caiet cum o cheamă și ca ce lucrează, apoi medicul își puse mănușa, plictisit și obosit, după ce îi făcu controlul de rigoare îi zise așa :

„-Ia spune-mi când ai avut ultimul ciclu?

Alina , terminată psihic și tremurând din toate încheieturile de frică și de frig , căci era foarte frig în cabinet (ca și în secție ,ca și acasă), îi răspunse cu jumătate de gură :

-Acum trei săptămâni domnule doctor .

-Minți , nu este adevărat , eu cred că mai de mult și mai cred că tu ești acum gravidă!

- Nu sunt domnule doctor , zise Alina mai mult moartă decât vie, eu am născut în luna mai, am copil mic acasă, am alăptat până luna trecută, abia ce mi-a venit ciclul , nu am cum să fiu gravidă, este imposibil !

-Bine , fie ca tine, zise doctorul mai moale, așa o fi , știi tu mai bine, să mai fie și un lup mâncat de oaie, dar să vii luna viitoare la control să te văd, obligatoriu! Doamna asistentă, te rog pe asta să o treci în catastif să vină și luna viitoare la control, neapărat !”

Alina, tremurând în continuare din toate încheieturile , practic torturată psihic în acel moment , s-a dat jos de pe capră, își luă repede chiloții pe ea, se îmbrăcă cu tot ce avea și își puse pantofii ei aproape găuriți în picioare , își luă geanta din cuier și promise doctorului că o să vină neapărat și luna viitoare la control așa cum era obligată apoi fugi pe ușa cabinetului neputând-și stăpâni lacrimile care începuseră să îi curgă șiroaie pe față fără să le mai poată opri . Spera sa nu o vadă nimeni absolut in halul acela !

Dacă ar fi putut să zboare până acasă ar fi zburat, să îi spună bărbatului ei ce pățise , dar el era deja plecat la serviciu când ea va ajunge acasă , telefon nu aveau să poată vorbi nici cu el si nici cu mama ei nu putea , că nu oricine avea atunci telefon acasă, iar până duminică când avea să se ducă (cu rata și cu trenul) acasă la copil și la părinți i se părea că mai are un veac .

Alina avea să discute cu mama ei dacă ar putea să îi mai vadă de încă un copil sau să o roage cu cerul și cu pământul să intervină ea la medicul acela care , contra a trei mii de lei , îi va putea face un avort ilegal , dar în spital , in condiții de igienă și profesionalism maxim.

Alina se gândea că mama ei deja vedea și de copii fratelui ei și de al ei , cât era să mai poată , doar fratele ei avea deja avea patru copii iar ea se gândea că mai are timp să mai facă, de abia îl făcuse pe primul , avea doar trei luni , câți copii va avea să facă , cinci?

 Doamne , cu ce să îi țină dacă , nici așa , cu unul singur, nu aveau cu ce să se descurce fără să apeleze la părinți?

Dă-mi Doamne putere și gândul cel bun, își zise în gândul ei Alina, si nu a știut când a ajuns în micul apartament primit cu chirie de la uzină, încuie ușa după ea și intră plângând în dormitorul lor rece ca o ghețărie.

Noiembrie 1989