Acest articol este închinat mamei mele vrednice
1932 +16 = 1948
Amintirile mele cu amintirile ei , spuse în ceasurile de liniște , de taină între mamă si fiică , îmi revin în minte ca un cântec de mult uitat , poate chiar ca un fost mare șlagăr de foarte multe ori ascultat până la memorarea cuvintelor ca pe o poezie . Îmi spunea când una , când alta , ba una veselă , ba 10 zece triste , atât de triste erau că și după zeci de ani mama tot mai plângea când mi le povestea , iar eu , impresionată , o acompaniam . Astăzi plâng de dorul ei dar știu că nici toate lacrimile din lume nu o va mai readuce la viață niciodată , așa că mi-au rămas doar amintirile mele cu amintirile ei .
Angajarea
1948
Dimineața spărgea noaptea tocmai când căruța plină cu oamenii din Tufeni și din Tecuci ajunge în gară la Balaci .Femeile și bărbații au coborât repede din ea și s-au dus repede la casa de bilete să își ia bilet de tren . Mergeau cu trenul la Roșiori la fabrică , fiecare unde era angajat. Florica a coborât și ea pe fugă din căruță , desculță și cu o boccea într-o mână iar în cealaltă ținea o pereche de pantofi în care erau îndesate niște șosete scurte albe de bumbac . Se duse repede la fântână , puse jos pe pământ legătura cu ceva de schimb pe care o luase de acasă și scoase o ciutură cu apă să spele pe picioare ca să își poată pune pantofii . Ciutura de lemn era grea dar se opinti și a reușit să o aducă sus iar după ce o puse pe buza fântânii o sprijini de ea și dădu drumul la cumpănă . Apoi luă cana metalică cu smalțul sărit , ce era legată cu lanț de stâlpul fântânii și începu să ia apă din ciutură și să își toarne singură, să se spele cu temei pe picioarele ei mici și frumoase de femeie tânără de numai 16 ani. Apa era rece și udă , iar vremea era de toamnă târzie așa că se înfioră de frig când apa îi atinse picioarele dar era obișnuită cu greul și cu frigul . Puse cana la loc în cui după ce termină ca să o mai ia și altă fată desculță ca și ea ,apoi , sprijinind-se cu o mână de fântână ,își scoase dintr-un pantof o șosetă albă de bumbac pe care o trase pe piciorul ud apoi un pantof ,după care , sprijinâdu-se pe piciorul ei frumos încălțat de acuma repetă operația cu cel de al doilea picior . Gata ,de acum era o femeie tânără ce mergea la serviciu încălțată cu pantofi .
Era îmbrăcată cu o rochiță cam subțirică pentru frigul de afara, dintr-un fel de poplin înflorat dar avea un pulover pe deasupra făcut de ea în iarna trecută și acum , cu pantofii în picioare și cu șosetele ei de bumbac parcă îi mai trecu frigul un pic. Rochița i-o făcuse o croitoreasă din sat iar materialul îl cumpărase pe banii ei de la fermă unde muncise cu un an înainte de nenorocire . Ce de mai făcuse la ei în sat boierul Vladimir SIMU ! Aveau fabrica de ulei , ferma, aveau moara și tot felul de ateliere făcute de boier SIMU dar și de boierul CREANGA , acum nu mai erau nici unul dintre ei !
Se mijiseră zorile bine și trebuia să sosească trenul dintr-o clipă în alta .Cu toții așteptau trenul de Roșiori ca să plece la serviciu că doar era luni de dimineață iar căruțașul se grăbea și el să ajungă înapoi acasă, la Tufeni, în câmp după porumb sau după struguri că era timpul culesului iar oamenii , încă necolectivizați , mai aveau un petec de pământ pus cu viță de vie ori cu porumb .
Trenul se arătă mai întâi cu locomotiva fumegând și fluierând ca lumea să se dea la o parte ,apoi au apărut și vagoanele pline cu lume , oamenii de pe peron se îmbulziră care mai de care mai hotărât să urce pe scara și apoi să apuce un loc în vagon . Bine că a sosit din vreme că a avut timp să se spele pe picioare și să își pună pantofii apoi a mers și la casa de bilete ca să își ia bilet de tren . Acum avea grijă să apuce și ea un loc în trenul ce o va duce la serviciu . Dacă va apuca un loc poate va reuși și ea să doarmă un pic că era sculată de la ora două din noapte .
De fapt , nici nu prea dormise , venise acasă ieri de dimineață de la schimbul trei direct , special să îi dea înapoi pantofii Lenuței , soră-si , care îi adusese pantofii ei la camion când plecase la serviciu direct din câmp de la seceră . Era la seceră la locul de îl aveau peste drum de casa soră-si , drumul ce duce la Tecuci apoi mai departe la Balaci și la Roșiori .
O văzuse în camion pe o prietenă de a ei , leat cu ea , astă vară în vremea secerișului, când veniseră cei de la cadre, de la țesătoria din Roșiori , după forță de muncă. Prietena ei a strigat la ea :
- Hai Florico , hai sus , hai să te faci muncitoare la oraș că te știu fată vrednică și o să ai și tu un salariu , îți vei câștiga pâinea ta cinstit , că și așa pământul va fi tot colectivizat și nu veți mai avea nici voi nimica . Hai acum când te chem eu , că nu se știe , mai târziu , ce se va mai întâmpla, să nu regreți mai târziu ! Hai că te ajut eu acolo cu tot ce ai nevoie până când ți-oi face și tu un rost !
Florica se uită cu încredere la Leana , era frumoasă și vrednică și de când plecase la Roșiori la țesătorie venea mereu îmbrăcată frumos la horă în sat duminica , avea și ceas la mână , poșetă ,pe urmă avea mereu alte haine și alți pantofi , fuste , bluze de nici nu mai crezi că fusese o fată simplă de la țară la fel ca toate celelalte .
- Hai că vin Leana ! A lăsat secera pe loc , a strigat la soră-sa să îi dea și ei o pereche de pantofi și ce o mai vrea ea să îi dea și s-a urcat in camionul plin cu fete de la țară să meargă la oraș la muncă . Elena, sora ei cea mai mare veni pe fugă cu o legăturică în care pusese ceva de ale gurii, niște pâine , o felie de brânză , câțiva castraveciori Avea acasă la ea și pantofi cumpărați pe munca ei de la fermă dar cine mai stătea după ea să se ducă tocmai pe linia cealaltă ca să își ia pantofii și ce mai era de luat ? Actele , buletinul și cu certificatul de naștere , alea trebuiau luate neapărat , cum o să facă să le ia ? Vede ea după aia, acum să se vadă angajată și pe urmă o vedea .
Au angajat-o că era vrednică și nu îi era frică de muncă, de schimbul trei , de astfel de femei avea nevoie la țesătorie , femei care nu aveau altă soluție .
Ea rămăsese orfană de tată de la vârsta de nouă ani iar țața Marița, mama ei, cu cei 7 copii rămași în grija ei ,o femeie singură , abia se descurca să le dea cele necesare traiului de zi cu zi , de unde bani să le mai dea și la școală ? Rămăseseră fără educație , fără pământ adică fără zestre știa că va rămâne pentru că veniseră comuniștii la putere și-l luau pe tot , fără nimic concret care să o poată ajuta să se ridice ; așa au fost vremurile și așa a fost soarta ei . Apoi, fetele nu prea erau date la școală , erau doar băieții dați la școli și la meserii , pe fete le măritau de mici să scape de ele , le dădeau acolo ceva pământ , fiecare după posibilități, niște animale, covoare, plăpumi , perine , lenjerii , care mai aveau le luau și veselă , mobilă mai rar , doar cei care erau mai înstăriți dădeau fetelor lor mobila și aur , mahmudeaua sau salba de aur , asta era zestrea fetelor , nu școală .
Daca ar fi trăit tatăl ei nu ar fi fost atât de necăjită !
Can I simply just say what a comfort to find someone that really understands what they are discussing on the internet. You definitely know how to bring an issue to light and make it important. A lot more people must read this and understand this side of your story. I cant believe you arent more popular since you most certainly have the gift.