La câteva luni după moartea mamei mele, cred că eram în zilele premergătoare primului Crăciun fără mama , atunci când sufeream cumplit datorită lipsei ei , când plângeam în fiecare seară pur și simplu din senin, mi-am dat seama , la un moment dat , că eu nu îmi mai pot aduce aminte vocea ei , mirosul ei , chipul ei parcă se estompa . Nu mai puteam să îmi aduc aminte exact vocea ei, mirosul ei , pielea ei .

Atunci mi-a fost frică pentru prima dată de când murise că o voi uita , că am să îi uit chipul, vocea, mirosul gesturile ei definitiv , iar asta nu doream să se întâmple . Mama mirosea când a cocă de pâine frământată în copaia de lemn , când a cozonaci făcuți cu o zi sau două de dinaintea de Crăciun, ba a sarmale sau a săpun de casă după ce spăla o zi întreagă . Atunci mi-a părut rău că singura banda de magnetofon pe care o înregistrasem pe mama mea recitând o poezie pe care o știa pe de rost a fost distrusă de nepoții ei care nu știau ce fac .Recita o poezie pe care o învățase în perioada lui Carol al doilea , pe timpul străjerilor scrisă în perioada de război , al doilea Război Mondial când armata noastră trecuse Nistrul și lupta pentru eliberarea teritoriile românești de sub trupele rusești , la Cotul Donului și la Odessa :

"Prin Crimeea-n bălți si lacuri .......

I-am răzbit iar pe dușmani

Să-l vezi pe Stalin cum stă

Nici din barbă nu mai dă

Că l-au speriat românii ..."

Din păcate am pierdut banda și memoria mea îmi joacă feste , îmi pară atât de rău că am uitat mare parte din această poezie !

Atunci , stând de vorbă cu gândurile mele și căutându-i vocea ei  care îmi lipsea atât de mult mi-am adus aminte de una dintre amintirile ei , povestirea ei din copilăria mea , amintirile ei frumoase din ultimul ei Crăciun petrecut cu veselie , armonie, dragoste și bunăstare a familiei .

1939 de Crăciun

Într-o zi de Crăciun prin anii 70 când eu eram încă un copil mama mi-a povestit , cred eu acum, cea mai fericită zi din viața ei, atât de săracă în bucurii . A fost ultimul Crăciun cu fratele ei cel mai mare și cu tatăl ei fericit , pentru ultima dată împreună . Își aducea aminte tot , chiar și cum erau îmbrăcați atunci, eu am păstrat frânturi .Nu eram extraordinar de atentă la detalii atunci , eram , totuși , un copil care își asculta mama depănând amintirile ei cele mai dragi .

Maia ținuse postul întreg și cu ea toți copii și bărbatul ei , dar postul se terminase si acum făcuse , ca de Crăciun , toate mâncărurile tradiționale românești , un festin al porcului ,de la maț și tobă , la cârnați și ciorbă de porc cu zdrențe de varza acră ,sarmale , friptură și cozonaci , iar tataie Marin se pregătea să se bucure de această seară sfântă împreună cu toți copii lui , cei opt copii ...

Al doilea război mondial începuse de mult, era 1939 dar Marin a avut noroc , nu l-au mai concentrat deoarece avea deja 8 copii atunci când s-au făcut concentrările la război ; nici pe băieți nu i-au luat ca erau prea mici încă ; Marița a avut noroc din privința asta , nu mureau nici de foame, nu avea să le fie frică nici de nemți că erau civilizați, când veneau după mâncare ei plăteau prețul corect si pe o găină si pe un ou . Aveau motive să fie mulțumiți de viața ce o aveau .

Anul aproape s-a terminat și au ajuns la Crăciun ; copii au fost cu colindul, băieții s-au dus cu steaua și acum erau cu toții în bucătărie , pe lângă masă , la căldură așteptând să treacă de la post la dulce , că doară este seara de ajun .

Era o iarnă destul de grea și cu tot gerul și viscolul ,  Marin a fost la târg de le cumpărase  daruri la toți copii lui , că nu se știe ce se mai poate întâmpla. Avuseseră un an bun, greu dar bun, măcar copii să fie mai veseli .

Când vine seara de Crăciun, Marin , care ascunsese darurile prin diferite locuri ale casei de unde copii lui trebuiau sa le găsească, începe sa ii strige pe rând  :

Maia trebuia să așeze masa de Crăciun împreună cu fata cea mai mare care o ajuta la absolut tot, buna și blânda Elena ,  iar tataie a început să lea porunci scurte și clare :

1. Gheorghe , băiatul meu , ia du-te la boi, vezi dacă am închis bine ușa să nu care cumva să intre la ei vrun lup !
2. Elena fata tati, fugi la hambare și adu un ciur de mălai și pune de fă o mămăligă!
3. Lisandru, coboară tu tată până în beci și adu cana aia mare cu vin din ăla roșu să avem și noi în sfânta zi de Crăciun la masă!
4. Eleonora , ia vezi fata mea de găsești o strachină din aia mai mare de la mă-ta din dulap , du-te de ia niște murături din putină  că ne trebuie la masă când o pune mă-ta friptura aia !
5. Ioana mea , fugi după un cozonac colo  pe sală unde i-a pus mă-ta , ca ne-o trebui la toți după ce ne-om îmbuiba cu ale bucăți !
6. Florica tata , tu să te duci la hambarul cu faină să iei așa , de o pâine, să facă mâine de dimineață mă-ta în țest !
7. Tu Victorie , du-te fata mea și tu după Florica , să o ajuți , că poate i-o fi greu , că sunteți mici amândouă , să luați fiecare câte un lighenaș cu făină .
8. Năstase , prâslea cel voinic , ia vin-o la tata să îți dea ție tata ceva în seara Sfântă de Crăciun

Toți au plecat să facă ce li se ceruse , fără să comenteze dar și fără să știe ce aveau să găsească în locurile unde fuseseră trimiși de tatăl lor :

După ce au fost date toate aceste porunci copii au început să se întoarcă fericiți de prin locurile pe unde îi trimisese tataie Marin , Gheorghe cu un chimir din piele cu ținte și incrustări, Lixandru cu o curea din piele și o pereche ghete , Elena cu o broboadă mare din materialul acela greu ca un fel de catifea de bumbac ori de mătase cu ciucuri , la fel și Ioana și Eleonora , Florica și Victoria care nu aveau decât șapte și cinci anișori ,găsiseră în hambarul cu făină două perechi de cercei , câte una pentru fiecare , iar prâslea primise și el un căluț de lemn și o căruță mică din lemn sculptat și vopsit de care era foarte mândru .

Acesta a fost ultimul Crăciun În care mama a râs și a fost fericită anul 1939 .

Erau sănătoși, erau cu toții împreună în casa, masa era plină, plin era si hambarul , aveau de toate pentru o familie de țărani muncitori, vrednici, cinstiți . Țineau la vremea aceea oi, vaci, cai, boi, porci , păsări , etc. Beciul era plin, podul era plin, cămara era plină , magaziile de cereale erau pline, pentru un om de la țară care are opt copii de hrănit , a avea hrana asigurată, focul în vatră, un acoperiș deasupra capului, îmbrăcăminte și încălțăminte , într-un cuvânt a avea cam tot ceea ce considerau că este necesar era mare lucru iar ei, din munca lor și din pământul lor reușeau să asigure tot ceea ce aveau nevoie toți cei opt copii .

 În anul care a urmat ,1940 ,  în ziua de Paște , avea să moară dintr-o meningită , cel mai mare frate , Gheorghe , luând cu el în mormânt bucuria familiei , toată mândria tatălui și pofta lui de viață.

Când a împlinit mama 9 ani adică în 1941 , a murit și tatăl ei , stâlpul familiei.

O apendicită care a dat în peritonită i-a pus capac la doar 41 de ani .

A fugit din spital de la Balaci și a venit acasă , nu a vrut să se opereze, a vrut să să moară acasă . Procentul celor care scăpau cu viață după o astfel de operație la noi în țară în anul 1941 era unul destul de mic pentru că infecțiile ulterioare nu se puteau stăpâni , antibioticele , descoperite in lume , ajungeau greu la noi in spitale .

 De atunci , după ce a murit și tatăl ei, pentru mama și întreaga ei familie nu a mai fost nici un Crăciun fericit cu mama , frații și surorile ei .

În toamna aceluiași an maia avea să aibă o tentativă de suicid nereușită .

Să ia lemne de foc pentru iarnă , să ia de îmbrăcăminte pentru școală, măcar pe fetele cele mari să le îmbrace cât de cât , erau și ele mărișoare ,o grămadă de griji pentru o singură femeie .

La un an după această nenorocire maia a cedat rugăminților unei femei din Mozăceni care nu avea copii să i-o dea pe Florica de suflet că ea o va da la școală și o va face o mare doamnă . Despre acest alt capitol din viața mamei mele vă voi povesti mai târziu !