În anii ”90 , la scurt timp după revoluție , când încă mai eram iubiți de către occident , compătimiți și bine primiți , chiar dacă avusese loc mineriada , la noi în țară veneau camioane cu ajutoare din străinătate , camioane care , de multe ori nu au ajuns la adevărații destinatari ci la cei care erau administratorii temporari ai vieților lor , a celor ce ar fi trebuit să beneficieze de acele ajutoare : mâncare, medicamente, detergenți , încălțăminte , îmbrăcăminte , materiale didactice pentru copii, consumabile, materiale igienice, mașini de spălat , cabine de duș, autoturisme , câte și mai câte !
Uneori primeau aceste camioane cu ajutoare primarii comunelor care se înfrățiseră sau nu cu câte o comună din occident , alteori preoții mai deschiși , care reușiseră să păstreze legătura cu oamenii plecați din România de dinainte de 1989 , alteori , de cele mai multe ori , aceste ajutoare ajungeau la spitale și la casele de copii , unde era nevoie de absolut orice , de la mâncare la medicamente , de la lenjerii și pături la șosete și pijamale , absolut orice era bine venit .
Întâmplarea face să fiu invitată și să merg în noaptea de revelion din acel an , 1991 spre 1992, la una dintre cele mai bune prietene din liceu și din orașul meu natal a mea unde am fost întâmpinată de o atmosferă caldă , dar , din păcate pentru mine , plecata de aproape 10 ani din oraș, nu mai cunoșteam pe nimeni de la aceea masă de 10 sau 12 persoane ,nu numărul lor contează .
La un moment dat , nu mai știu cum a venit vorba de aceste ajutoare ce veneau în România pe bandă rulantă și la Roșiorii de Vede , la „Casa de copii” , tot așa , cu camioanele și cu produse de cea mai bună calitate așa cum nu mai văzuseră copii de acolo dar nici adulții nu mai văzuseră .
Una dintre doamnele prezente la ceea masă ocupa o funcție importantă la vremea aceea în conducerea casei de copii din urbea mea natală ceea ce o făcea să aibă acces direct la marfa sosită și putea să decidă ce se va face cu marfa donată de occident casei de copii .
Nu mică mi-a fost mirarea când doamna respectivă , fără nici o jenă , a început să povestească cum își însușise o cabină de duș nouă nouță , primită de la oamenii care o donaseră casei de copii, ca să o ducă la ea acasă , o casă primită de la serviciu, așa cum fuseseră mai toate casele noastre până în 1990 , pe undeva pe la Gara de Est pe care tocmai ce o renovase , având în vedere că se pregătea, ca toată lumea de altfel, să își cumpere aceste locuințe de serviciu pentru a nu mai fi chiriași .
Gazda mea , o doamnă în adevăratul sens al cuvântului, elegantă , făcea fețe-fețe , nu mai putea de rușine, îi era rușine de rușinea doamnei respective , nu știa cum să o facă să tacă , să schimbe subiectul, să nu mai o audă cum se laudă cu isprava ei extraordinară de a fi furat cabina de duș de la casa de copii pentru a o duce la ea acasă, cum adică , să furi de la copii, mai ales că nu erau decât niște bieți copii nedoriți de părinții lor , făcuți pentru că așa te obliga legea de atunci , sau chiar fără părinți, orfani , ori cu părinți deja șomeri sau foarte săraci și să te mai și lauzi cu asta .
Cum să faci așa ceva și să te mai și lauzi cu asta ?
Aceasta era atmosfera ,aceasta era societatea din România în anii 90 și , din păcate pentru noi, oamenii care au fost la „butoane” in ultimii 35 de ani , indiferent cât de sus sau de jos au fost , au dovedit cu vârf și îndesat „ măiestria” în „arta furatului” din , în mod deosebit , bugetul statuluinostru , din fondurile europene dar și din toate fondurile care au fost accesate de către administrația noastră la diferite nivele .
Nu doar ei au furat , să fie foarte clar, au fost și oameni de bună credință care au vrut să facă treabă bună și unii chiar au reușit , dar au fost și firme care , odată ce s-au văzut câștigătorii unei licitații, unei lucrări , imediat au crescut , dublat , triplat poate chiar , prețul lucrărilor pe care le aveau de făcut fără să fie in nici un fel sancționați .
Anii au trecut și , în mod miraculos România s-a dezvoltat , oamenii o duc mult mai bine , salariile au crescut , nu este foarte scump să îți faci o baie , să îți cumperi o mașină de spălat sau o cabină de duș, astăzi, aproape că nici nu mai există case de copii, copii în general nu mai sunt ,cu atât mai mult copii abandonați , sunt foarte puțini și aș vrea să cred, mi-ar plăcea să cred că , la mine în țară , aici unde am cunoscut într-o viață de om foarte mulți oameni de calitate , oameni onești , care și-au pus munca lor de o viață în slujba comunităților cu devotament și dăruire, cinstiți , nu se va mai întâmpla niciodată așa ceva , nimeni nu se va mai coborî atât de jos să fure din donațiile de la casa de copii !
