Niciodată nu am spus „acasă”  la mine acasă așa cum am spus la mama acasă !

Nu știu de ce , doar sunt plecată de peste 42 de ani de acolo , dar pentru sufletul meu tot acolo este „acasă” și din cauza acestui sentiment de apartenență dus la extrem nici nu am putut să vând casa părintească , conștientă totodată că nu mă voi mai putea întoarce acolo decât in vizită și aceea foarte scurtă .

 Chiar dacă nu am utilități , chiar dacă casa a îmbătrânit ,curtea nu mai arată așa cum arăta atunci când trăiau părinții mei ,plină de flori și pomi fructiferi , eu tot am sentimentul că sunt „acasă” doar acolo !

 Atunci când ajung acolo refuz să văd realitatea : o casă veche , din 1965 , din chirpici , cu trei camere si o sală, marchiză, bucătărie , cămară și beci , cu o bucătărie de vară mare , încăpătoare , două magazii , cocină de porci , cotețe de păsări si un wc în fundul curții . Acum este foarte adevărat că sunt gaze la poartă , le-au tras vecinii mei nu primăria, se pot băga în casă , se poate face încălzire cu centrală de gaze , dacă bagi un hidrofor în fântână și faci și o fosă poți avea chiar și condiții de a face o baie și să ai o bucătărie la standardele actuale, dar ce rost are dacă nu stai acolo ? 

Pentru mine acolo  a fost raiul meu !

Atunci când am făcut câteva îmbunătățiri , când am zugrăvit casa , când am pus polistiren, când am re tencuit-o o simțeam ca și cum ar fi fost un suflet care vrea să îmi mulțumească pentru tot ce fac acolo , ca și cum mi-ar fi vorbit !

Atunci când am schimbat gardul și apoi porțile vechi , cele făcute de tata , aveam un sentiment de bucurie că ,iată , nu mai stau cu gardul acela vechi dar și de părere de rău că nu pot să păstrez undeva porțile făcute de tata , așa , de muzeu , în amintirea lui .

Când pun mână pe pereții ei îmi aduc aminte cum tata pregătea pământul , îl amesteca cu paie și apă seara, după ce venea de la serviciu sau dimineața devreme înainte de a pleca la serviciu iar mama făcea chirpici imediat după ce pleca tata , ca să nu se întărească pământul și să nu mai poată să facă chirpici .

Daca spăl teracota sobelor , sobele parcă îmi vorbesc și îmi aduc aminte de tata făcând-le și , mai ales , de el când se lăuda cu cel mai bun cuptor de sobă , cu cea mai bună sobă făcută vreodată de vreun meșter ( adică el era cel mai bun meșter de sobe din toate timpurile ș ce mândră era mama de cozonacii ei făcuți în sobă !)

Dacă pun mâna pe uși îmi aduc aminte cum le spăla mama de fiecare dată când făcea curățenie generală , primăvara și toamna sau , atunci când curățenia a fost mult mai mare și o făcea în concediul de vară îmi aduc aminte cum le vopsea mama ajungând astfel de la gri antracit inițial, la alb trecând prin bej și crem , și având geamurile din ce in ce mai zgâriate de la spălat și frecat mai ales pe lângă șipcile de lemn pentru fixare .

Atunci când curăț ferestrele îmi aduc aminte de tata când mă trimitea să stau lângă nea Gogu tâmplarul , sau pe lângă tanti Mărioara , nevastă-sa și-mi spunea să nu plec de lângă ei până ce nu termina de făcut măcar o parte din fereastră , să nu se apuce iar de băut că dacă se apuca de băut nu mai termina curând iar noi trebuia să ne punem ferestrele până la toamnă .

Atunci am văzut cum se lucra cu un fel de gater mic ,cu scule fel de fel pe care nea Gogu tâmplarul știa să le mânuiască , doar era un tâmplar iscusit și ar fi putut fi unul dintre cei mai înstăriți oameni din cartier și chiar din oraș dacă nu ar fi fost băutor fruntaș; cum se lucrează cu rindeaua știam că îl mai văzusem și pe tata lucrând la câte ceva mai puțin important dar necesar și nu era ceva nou pentru mine, dar gater tata nu avea și nici dălți speciale de tâmplărie .

Dacă ajung să spăl podelele îmi aduc aminte cum  mama ar fi vrut să ia lemn de stejar sau fag dar tata i-a spus că nu sunt bani de dușumele adevărate ci doar de niște pal ca să nu mai punem preșurile de bumbac țesute in război direct pe pământ (la fel se întâmplase și cu ușile lor , erau din brad , cele mai ieftine , dar ce mai conta atunci când nu-ti dorești decât să ai casa ta și să nu mai stai cu chirie ?) , apoi îmi aduc aminte de mama stând în genunchi și vopsind această dușumea așa cum era , sau , mai târziu , dând cu motorină pe ea pentru un plus de higienă și strălucire , iar când ajungea să dea cu motorină pe dușumele știam că terminase de văruit toată casa , terminase de spălat toate geamurile , nu mai rămăsese decât de așezat covoarele , perdele și fețele de mese spălate, apretate și călcate . Aici o ajutam și eu din moment ce m-am făcut ceva mai mare și puteam să o ajut !

Mirosul din casă, parfumul din casă mai bine zis ,  după ce toate acestea erau terminate de făcut,  era unul dumnezeiesc aș putea spune pentru că totul mirosea a curățenie , începând cu varul de pe pereți , cu motorina din dușumele și terminând cu parfumul covoarelor , al perdelelor, al fețelor de masă și al milieurilor proaspăt spălate , apretate și călcate !

După ce și-au pus dușumea mama a fost fericită să își pună covoare , de iută mai la început , apoi mochete și abia la finalul vieții după pensionare si-au permis și ei să aibă covoare persane .

Dacă merg prin curte îmi aduc aminte cum îngrijea tata via, cum o săpa , o tăia , o lega , cum stropea via cu vermorelul împrumutat de la nea domnul Costea ,vecinul nostru fost învățător, cum tăia trandafirii , cum copilea roșiile, le lega, le plivea de buruieni, cum culegea caisul ( ce caise parfumate cu miez dulce ca migdalele !) , sau cum făcea țuica de pere din părul nostru din curte , unul singur avea dar perele lui erau cele mai dulci din lume .

Mie, chiar și acum, toată casa și curtea îmi vorbește despre ei , despre munca lor titanică pentru a avea un cuib al lor ,casa lor , despre renunțările lor la viață, la distracții la concedii ,la o haină mai bună , la o vacanță binemeritată , chiar și la sănătate .

Casa lor era acea casă ce îi fusese refuzată tatălui meu pe motiv că era fiu de chiabur , deci el nu avea dreptul la un apartament , oricât de mic ar fi fost , iar mamei nu i-au dat pe motiv că ea cu soțul ei ar fi avut cu ce să își facă casă ( mama câștiga 380 lei/lună iar tata avea 700 lei / lună în 1960 adică împreună câștigau peste 1000 de lei ceea ce era considerat de către conducerea comunistă o sumă suficientă să faci o căsuță mică ) .

 După ce am apărut eu în peisaj mama nu a mai mers la serviciu că nu își permitea să plătească femeie să vadă de doi copii și așa că s-au văzut nevoiți să hrănească, să întrețină  patru guri dintr-un singur salariu și nici ăla foarte mare , dar sigur , așa că nu mai aveau cum să facă și o casă așa cum și-o doriseră amândoi ci doar un acoperiș deasupra capului , doar o căsuță mică din chirpici dar care a fost raiul lor pe pământ și al meu .